Archive for the 'Uncategorized' Category

Anul in care nu s-a intamplat nimic

Monday, December 28th, 2009

Cam asta a fost 2009. Incercam in decembrie anul trecut, avand premisele recesiunii in floare, sa fac niscavai previziuni apropo de ce va fi 2009 in stiinta si cercetare. La momentul cu pricina, simteam ca exagerez un pic - dat fiind si momentul mai de cumpana prin care treceam (inchiderea revistei, mutarea cu catel si purcel intr-un online mustind de efemer si in care daca vrei sa supravietuiesti ca brand mare - cel putin acum, in .ro - trebuie sa cobori un pic cam mult stacheta). In sfarsit, nu vreau sa ma umflu in pene; oricine studia un pic problema, la finele lui 2008, ajungea la aceleasi concluzii ca si mine - in science, cel putin, 2009 nu va fi fost anul marilor proiecte… si adevarul este ca nimic spectaculos nu s-a intamplat.

Din nefericire, perspectivele pentru 2010 sunt asemanatoare. Prin 2005, tin minte ca numerosi analisti si cercetatori cu patalama nobila de prin Vest dadeau 2010 drept anul in care primul echipaj uman va ajunge pe Marte, se vor gasi leacurile pentru SIDA si cancer, teleportarea va deveni un eveniment banal, precum mersul cu metroul la serviciu, iar realitatea augmentata va fi un bun comun - o wiki virtuala ambulanta. Evident, nimic din toate acestea nu s-au / se vor intampla si - cel mai probabil - vom mai avea de asteptat mult si bine. Acum, mai mult decat oricand, este vremea ca visarile grandioase sa fie puse in cui si proiectele sa fie centrate din capul locului pe efecte si eficienta.

Inseamna asta ca pasiunea pentru cunoastere se va stinge? Nu. Nu ar avea cum. Ne intelegem prea putin trecutul si stim prea putine despre noi pentru a abandona. Poate ca - “gratie” recesiunii - a venit vremea nu sa luam o pauza, ci sa reconsideram mai temeinic ceea ce cunoastem deja. Pe de alta parte, cele mai mari descoperiri nu s-au facut nici in perioada de pace, nici in vreme de avutie. O societate prospera indeamna fie spre introspectii exotice (imi tot vine in cap perioada interbelica si generatia Eliade, spre exemplu), fie spre lancezeala. O parte a celor mai importante descoperiri din tumultosul secol XX s-au facut animate de crize, razboaie si conflicte. Suntem - asadar - pe calea cea buna? :-) Ramane sa descoperim impreuna in anul ce va veni.

Fara numar pentru doamna Roman, domnu’ Voicu & co.

Monday, February 2nd, 2009

In numele intregului colectiv al baietilor si fetelor si celorlalte creaturi, hominizi si roboti de la Descopera, tovarasul secretar general al partidului o saluta respectuos - sarutmainutzele! - pe doamna Gusti Roman, adica Irina, si ii ureaza in continuare lectura placuta!  De asemenea, tinem sa-l mai felicitam pe tovarasul de cadre de la imperialistul Yahoo! Voicu Bobby si sa-i reamintim ca o data, nu demult, ne-a promis ceva, iar noi inca il asteptam cu bratele deschise si lacrimi in ochi, intotdeauna, caci dragostea nu muare! (Hai Monica, rogu-te, comenteaza ceva, ca azi ti-am simtit lipsa! Aspru si apasat :P ). Nu in ultimul rand, salutari tuturor fanilor nostri de aici (cu Faraonul din capul listei cu tot).

PS1

Tinem sa-l apostrofam in scris pe tovarasul coleg Oraan care odata cu prabusirea pietei auto, ne-a dat o lovitura sub centura si s-a apucat sa-si umple blogul de struti. In contrapartida, promit solemn ca-n urmatorul post (ioi!) voi baga 10 poze cu motociclete pe al caror ghidon vor sedea in bataia vantului tovarasele decadente si conspirationiste de la showbiz.ro.

PS2

Azi, am descoperit cu stupoare ca a aparut o capusa online. Mai exista una si inca una. Baieti, daca voua va place sa va hraniti cu firmiturile noastre - pofta buna! Descopera este unul singur - fie print, fie online no. 1 in stiinta&technologie in Ro. Apropo de asta, in aprilie vom face 6 ani, ocazie cu care se vor intampla multe :P

PS3

Tovarasul Andone si-a pierdut parola cu care intra pe blog. (El zice ca i-a fost furata, dar aceasta optiune este de neconceput.) Luati-va adio! Nu o sa-l mai vedeti vreodata! :D

Adios Iñaki

Monday, May 26th, 2008

Inaki Ochoa de Olza (1968-2008)

Moartea tragica a lui  Iñaki mi-a adus aminte de vorbele pe care mi le-a spus acum un an si ceva Russel Brice, tipul cu cele mai multe expeditii reusite pe Everest:  “indiferent cu cita smerenie si profesionalism am aborda un munte, probabilitatea ca acolo, sus, sa se intample ceva rau este deosebit de ridicata”. Imi era drag Iñaki, pentru ca vorbisem cu el in urma cu 4 ani, dupa ce cucerise impreuna cu Horia Colibasanu cel mai dificil virf al planetei, K2, ne oferise gratuit fotografii si impresii din expeditiile sale si era un tip deosebit: poet, filosof, jurnalist si… alpinist. Spaniolul mai avea doar 2 virfuri de cucerit inainte de a realiza performanta suprema a oricarui alpinist profesionist: escaladarea tuturor celor 14 optmiari ai lumii. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Lasati-i pe emo in pace!

Thursday, May 15th, 2008

Emo Angel 

Numai Dumnezeu stie ce a fost in sufletul fetitei care s-a sinucis. Eu unul nu cred in analize psihologice post-mortem. Da, putem presupune o multime de lucruri, dar nu mai avem absolut nicio certitudine cind persoana ale carei motivatii si stari sufletesti le investigam nu mai exista. Subiectul - care a intrat perfect in categoria stirilor de la ora 5 - a fost baban, promitator, bun de supt si de muls atit pentru jurnalisti, cit si pentru blogeri. Prin urmare, au inceput sa-si dea cu parerea o multime de oameni. Gusati, umflati, cheliosi, slinosi, basinosi, clone de mariustuci, avataruri de cetepei, mici cristoi si hurezeni, zosolici wannabies, sferturi de arhi si jumatati de tatulici. In goana dupa tiraj sau dupa trafic, gloata mica si inflamata a ejectatorilor de opinie i-a transformat pe bietii emo-kizi (sic!) in problema nationala. Daca eram in Evul Mediu, gloata mare a cititorilor i-ar fi biciuit pe emo sau i-ar fi dus pe esafod (spre bucuria celor din urma, cel mai probabil :D).

Nu vreau sa transform acest post intr-o jeluire militanta de genul Leave Britney alone! … desi, uitati-va cu atentie la clipul ala! plingaciosul pare cam emo (lol). Ideea e ca, din cite am vazut eu, majoritatea celor care s-au pronuntat sunt niste babuini vlaguiti, dar umflati cu prejudecati si trecuti binisor de adolescenta si tinerete, care se deconecteaza voit si resping instant, aprioric, trendurile care bintuie generatia tinara. Sunt urmasii babuinilor care in anii ‘90 ne infierau (cu ura proletara, vorba cintecului) pe cei care eram atunci rockeri sau punkeri, facindu-ne drogati, satanisti, obsedati sexuali, tortionari de animale, dorind sa ne tunda pletele sau crestele, sa ne dea jos din picioare bocancii si ciocatele, sa ne inlocuiasca gecile de piele si blugii negri si rupti cu uniforme cuminti si sanatoase croite la Apaca.

Observ cu uimire cum o parte a celor care-i arata cu degetul astazi pe emo, sunt tocmai cei care erau aratati cu degetul acum 10 sau 15 ani! Probabil, tine de un conservatorsim intrinsec fiintei umane sa ne agatam de trecut; Mitul Paradisului Pierdut (care aici se traduce prin: nu mai e dom’ne cum a fost pe vremea noastra) face de milenii ravagii in religii, in filosofii, in politici… Mda, gusatilor si nasoalelor, nu mai e cum era pe vremea voastra, pentru ca intre timp voi ati facut burta, celulita si vi s-au lasat tzitzele si curul! Pentru ca timpul curge, pentru ca planeta se invirte, nu sta pe loc, dimpreuna cu oamenii care o populeaza si cu gusturile lor. Pentru ca Tokio Hotel sau My Chemical Romance au luat locul celor de la Guns’N'Roses si Nirvana, sau lui Julio Iglesias si Alphaville, daca ar avea vreo importanta. Pentru ca, de exemplu, indiferent cit de emo ar fi putut fi un Emil Cioran, el nu poate fi facut direct responsabil pentru nefericitii care si-au luat viata dupa ce l-au citit.

Fibrillation

Thursday, March 6th, 2008

Este luni. Este o dupa amiaza cu cer senin si mult soare. Asculti Serj Tankian. Din cind in cind, vintul ridica praful de pe strada. Te uiti pe geam la copiii care ies de la scoala, la batrinii care isi plimba cainii, la muncitorii care inalta blocul de alaturi si te intrebi ce naiba este atit de diferit in lumea asta? Ai senzatia unei instrainari profunde vizavi de tot ceea ce percepi in jur, dar nu poti identifica exact motivele care dau alteritatea. In nici 24 de ore, te-ai reintors intr-o lume care este la fel precum cea pe care ai lasat-o. Totul sa ti se para altfel pentru ca, poate pentru a doua, poate pentru a treia oara in viata, te afli intr-un univers in care ai fi putut sa nu mai fi?

Teoretic vorbind, lupta cu un urs furios sau caderea unui turture urias de gheata la citiva centimentri de teasta ta au avut sanse considerabil mai mari sa-ti faca de petrecanie decit o aritmie cardiaca, care nici macar nu e fatala. Practic insa, fibrilatia te-a speriat cel putin la fel de tare. Te-a facut sa reiei sirul intrebarilor fara raspuns. Sa-ti bagi pula in toate momentele in care ai ezitat si nu ai facut ceea ce trebuia. Sau ceea ce vroiai tu mai tare. Sa iti faci planuri noi, sa renunti la unele lucruri si obiceiuri, sa vorbesti deschis cu un zeu personal, imaginar, in care, de obicei, nu stii daca si cit de mult crezi. Adaptind zicala, ai putea zice ca moartea este un sfetnic bun

(more…)

R.I.P. 11.09.2001

Tuesday, September 11th, 2007