Ceva intre rock si tehno cantat cu stravechea chitara traditionala japoneza, shamisen.
By the way, diseara VICE iar are concert in Second Life. Daca sunteti in world, cautati la Events, Live Music. Incepem pe la 21.30.
Marti, 24 februarie, Bucuresti, Piata Revolutiei, formatia vocal-instrumentala VICE va sustine un concert live cu ocazia celebrarii fiului batranei Babe Dochia, iubaretul si neaosul Dragobete, concurenta darza, viguroasa si nemiloasa de pe plaiurile mioritice a kitschiosului Sfant Valentin. (Daca va inflacareaza aceasta polemica, aruncati un ochi si aici… si apoi aruncati-l si pe celalalt, sa nu patiti ceva). Concertul va incepe in jurul orei 21.30, va dura aproximativ o ora si va contine cele mai bune melodii ale formatiei VICE de pe albumul My Love, My Depression, cat si - probabil - 1, 2 piese noi, cantate in premiera mondiala, de pe urmatorul album, aflat in lucru. My Love, My Depression este un album alcatuit din cantece-poveste a caror principala tema este iubirea: iubirea pierduta, iubirea regasita, iubirea la inceputul sau la maturitatea unei relatii; a fost creat intre 2005 si 2007 si este primul album VICE. Puteti asculta cateva melodii VICE aici.
Asadar, va dam intalnire incepand cu 21.30 in Piata Revolutiei insa nu in Bucurestiul real, ci intr-unul ideal, cu 25% mai luminos, frumos si spectaculos, imaginat de Aura Tatu in Second Life. Despre Bucurestiul Virtual am mai scris aici si aici si, de asemenea, puteti afla mai multe de pe blogul Aurei. De pe la mijlocul lui noiembrie 2008, de cand s-a lansat, Virtual Bucharest a devenit unul dintre cele mai traficate si simpatice sim-uri din SL, inchegand in jurul sau comunitatea romanilor din Second Life. VICE este prima formatie romaneasca care a cantat live in Second Life, iar concertul din aceasta seara este, de asemenea, primul concert live din Virtual Bucharest (cei care deja au instalat Second Life - click pe SLURL ca sa ajungeti direct in Piata Revolutiei. Ceilalti mai intai instalati SL, apoi click pe SLURL).
Pe 12 decembrie, in Holul Aulei Bibliotecii Centrale Universitare, incepind cu ora 17.oo, va avea loc vernisajul expozitiei Fotoreportajul Meu, ocazie cu care vom premia castigatorii concursului. Astazi am mai vizitat o data locatia, insa nu in realitate, ci in Second Life (foto sus), cu ocazia inaugurarii sim-ului Virtual Bucharest (despre care va povesteam acum vreo 2 luni), un proiect al Aurei Tatu. Clona capitalei in Second Life este realizata foarte ok, echipa care a construit-o a fost atenta la detalii, proportiile sunt bine respectate, iar design-ul cladirilor aduce destul de mult cu cel din realitate (in limitele impuse de motorul grafic SL).
Imi propusesem sa vizitez Bucurestiul virtual impreuna cu Gramo, care a organizat un photowalking acolo incepind cu ora 10, dar m-am trezit de abia pe la 10 si jumatate. Anyway, m-am spalat repede pe dinti, am insfacat o cana cu ceai de fructe si am deschis val-virtej calculatorul. Daca esti buimac si adormit in realitate, situatia nu se va schimba nici pe Calea Victoriei Virtuale, asa ca am ratacit un pic de colo-colo si pina la urma am dat de ei si de Doru si am facut si eu citeva fotografii:
Căci acum vedem totul ca printr-o oglindă întunecată, în ghicitură, iar atunci, faţă către faţă; acum cunosc în parte, dar atunci voi cunoaşte pe deplin, precum am fost cunoscut şi eu. Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel (13:12)
Noaptea trecuta am visat ca ma aflam in Second Life. Second Life-ul din vis nu arata precum versiunea de grid 1.21.6 din prezent, ci era cu mult mai sofisticat, ca un soi de realitate alternativa. Cu toate acestea, pastra o parte a atributelor definitorii a lumii virtuale: impartirea pe sim-uri, teleportarea, zborul. Eram constinet ca ma aflu in SL; cu toate acestea, experienta imersiunii in virtual era deplina: nu mai priveam la un avatar tridimensional, ci aveam senzatia ca ma aflu eu, in persoana, acolo. M-am teleportat la un club de rock unde avea loc un concert al unei trupe necunoscute. Cantau un rock ciudat, pe care nu l-am mai auzit din anii ‘90, de pe vremea inceputurilor rockului alternativ din Seattle, daca imi aduc bine aminte - un mix armonios intre grunge, folk si jazz, chitari acustice si electrice + mult pian si saxofon. Announcer-ul evenimentului era Florian Pittis, iar concertul avea loc cu ocazia lansarii radio3net in Second Life.
La concert m-am intilnit cu cineva cu care nu am mai vorbit de foarte multa vreme. Am dansat, am baut citeva beri, apoi am iesit din club si am inceput sa zburam deasupra unei paduri intunecate. Zburam fara niciun pic de efort, nu ca si cum as fi avut aripi, ci precum m-as fi lasat purtat in aer pe coama unui vint caldut de primavara. In urma cu 3 ani de zile, in vacanta de vara pe care mi-am petrecut-o la 2 Mai, aproape in fiecare miez de noapte ma dezbracam de toate hainele si inotam in larg, unde faceam pluta si priveam stelele minute in sir. Zborul din Second Life se asemana intrucitva cu ceea ce am simtit acolo, in mijlocul marii. Reverie si relaxare. Am ajuns intr-un sim pe care-l cunosc, in care am landmark si in SL-ul din realitate - un munte in virful caruia se inalta un imens templu incas. Intr-una din sectiunile templului se afla o camera simpla, cu o masa rotunda de piatra si niste stinci sculptate cu motive tribale pe post de scaune. Ne-am asezat acolo si am inceput sa ne povestim vietile, ce am mai facut de cind nu ne-am mai vazut. Cerul era intunecat, dar limpede si se observa Calea Lactee. In surdina se auzea o muzica ambientala. Vorbeam pe rind si nu ne intrerupeam unul pe celalalt. Din cind in cind taceam mult, ne priveam, zimbeam, apoi ne continuam povestile. Au trecut asa citeva ore.
Apoi am hotarit ca este cazul sa ne intoarcem in “realitate”. Am iesit din Second Life, dar nu eram in fata unui computer, ci intr-o sala de asteptare, precum sunt cele din aeroporturi si gari. Am iesit afara si ne-am suit intr-o masina alba. Apoi m-am trezit.
Era 3 si ceva dimineata. Pentru ca nu am mai putut sa adorm, am dat drumul la televizor si am urmarit un episod dintr-un serial politist cu un inspector roscovan si doi macho mani hispanici. In intriga episodului, un rol central il juca blogul secretarei unei mari companii. Mi-am zis, damn! cu adevarat traim in epoca web 2.0 daca wordpress a ajuns un subiect atit de comercial. (Apropo de asta si de vise, in urma cu 2 saptamini, l-am visat pe Zoso. 
Nu l-am intilnit in viata mea, dar il citesc aproape zilnic si mai demult ne-am ciondanit un pic pe YM.).
Azi dimineata mi-a crapat hard disk-ul. Pur si simplu. Fara niciun anunt prealabil. Am pierdut citeva sute de fotografii, melodii si documente - printre care unele la care tineam al dracu de tare. M-am simtit ca si cum mi-ar fi crapat unul dintre cei mai buni prieteni. In ce hal am ajuns!
Sa incepem metodic. Cel mai cel motor de cautare din lume, gigant(ic)ul search engine care a ajuns practic sa se confunde cu experienta navigarii pe internet, Google, ofera 61 de milioane de rezultate pentru Barack Obama, in timp ce John McCain se poate lauda cu numai 43,2 milioane de rezultate. Personal, mai demult, priveam cu oarecare circumspectie articolele care se legitimau facand apel la astfel de statistici. Insa, in timp, am ajuns sa invat ca, chiar si dintr-o informatie atat de simpla si comuna, poti extrage invataminte serioase pe baza carora sa emiti judecati de valoare pertinente.
Statistica Google inseamna, in primul rand, ca staff-ul electoral al domnului Obama are un departament special dedicat internetului. Un “iDepartment” profesionist care a recunoscut potentialul urias de imagine si captare de electorat pe care ti-l ofera aproape gratuit (financiar, dar nu fara eforturi serioase) internetul si a actionat in consecinta: a produs cantitate, vizibilitate si mult SEO (search engine optimization). Iar daca sapam un pic mai adanc, vedem si punctele-cheie in care a activat acest “iDepartment”: cele mai populare comunitati si site-uri de socializare si interactiune sociala.
YouTube, Twitter, MySpace, Facebook, Second Life – absolut peste tot unde exista webaudienta, lui Obama i s-a construit o prezenta consistenta si generoasa. Pe YouTube, de exemplu, candidatul democrat se mandreste cu o zestre de nici mai mult, nici mai putin decat 1472 de clipuri video uploadate intr-un canal dedicat. Prin comparatie, ciracii internauti ai republicanului McCain au urcat pe cel mai cunoscut si “traficat” site de videosharing din lume numai 302 de filmulete. Canalul de Twitter al lui Obama are 96.885 de followers. McCain nici macar nu are cont propriu, fiind “splitat” in 3 conturi piaristice cu un numar cumulat de fani dedicati nu mai mare de 3.000 de oameni. Paginile de MySpace si Facebook ale lui Obama sunt updatate zilnic, au un aspect si un limbaj user friendly (adica gadila orgoliul internautilor si-i face pe acestia sa se simta importanti si egali cu candidatul democrat), sunt croite dimpreuna cu site-ul personal al lui Obama pe filosofia web 2.0 (care se poate caracteriza foarte simplu prin trei concepte: interactiune, interactiune, interactiune). Republicanul John McCain are o prezenta foarte stearsa si modesta in cele doua comunitati: in loc sa se adreseze direct si dezinvolt internautilor, a ales varianta mai batraneasca si mai corecta politic de expunere de programe stufoase si… foarte plicticoase. In sfarsit, in Second Life, Barack Obama are un sim (domeniu, “mosie” virtuala) propriu, unde avatarul sau se intalneste cu lumea, tine discursuri, participa la numeroase evenimente. Eu l-am intalnit intr-o galerie de arta, la un vernisaj si cu ocazia mai multor concerte de muzica clasica si jazz. McCain nu a auzit de Second Life.
Ceea ce este cel mai important, pana la urma, – dincolo de faptul ca din punct de vedere cantitativ, pe internet, Obama il bate pe McCain in orice “ring” virtual pe care l-am lua in calcul –, imaginea candidatului democrat este unitara. Obama de pe Facebook este acelasi cu Obama din Second Life care este perfect convergent cu Obama de la televizor si din discursurile publice. In concluzie, faptul ca Obama a strins aproape 200 de milioane de dolari din donatii online nu ar trebui sa mai mire pe nimeni. McCain are un webmesaj disipat, incoerent si gandit parca de niste amatori. Este ca si cum staff-ul lui McCain ar fi construit webprezenta candidatului republican ca pe o obligatie: hai s-o facem si pe asta, pentru ca este trendy, pentru ca, in principiu, trebuie. Sau, mai degraba, ca si cum ar fi pierdut startul cu campania online a lui Obama si ar fi incropit si ei ceva acolo, sa fie, pentru McCain.
Tinand cont de rolul excerbat pe care-l joaca internetul in cultura americana moderna, aceasta se poate dovedi o greseala strategica fatala. Este putin probabil ca in viitorul apropiat, cineva sa castige alegerile prezidentiale exclusiv pe baza prezentei sale virtuale. Insa, intr-o campanie in care se infrunta numai doi candidati (care, oricum, au scoruri sensibil egale), internetul este unul din factorii care pot face diferenta, trimitand un presedinte in celebrul Birou Oval si un infrant in patul anonim de acasa.
Am aflat ieri, via Victor, ca in Second Life se construieste Romania virtuala, iar prima etapa a proiectului dezvoltat de Aura Tatu este Bucurestiul istoric. Locatia va deveni sim public in cursul lunii noiembrie. Mai multe detalii, aflati de pe blogul Aurei. Aura are mai multe afaceri in lumea virtuala - azi dimineata i-am vizitat magazinul de mobila (e scump dom’ne, dar dragut! :P). Tot ea a mai realizat biroul Neogen din SL si a organizat petrecerea virtuala FHM de anul trecut. Cele mai “realiste” orase virtuale din Second Life prin care m-am plimbat au fost Parisul, Viena, Geneva si Moscova. Si Amsterdam este foarte dragut construit, dar in cel adevarat nu am calcat niciodata, asa ca nu pot face o comparatie.
Well, este o corporatie uriasa si desi cei mai multi dintre noi am auzit de ea datorita procesoarelor din PC-urile (si, mai nou, Mac-urile) de pe birou, Intel mai face si alte lucruri. Multe alte lucruri.
1.) De doi ani de zile, are propriul departament de robotica. Cercetarea pe acest segment se desfasoara pe o platforma ”open sourse” la care contribuie roboticieni si studenti din toata lumea. Evident, cei mai straluciti studenti sunt vinati si racolati imediat de companie. Mobilitatea la care Honda a reusit sa ajunga cu ASIMO in 20 de ani, a fost atinsa de Intel in numai 1 an si jumatate (e drept, au inceput in 2006, nu in 1986!). Este interesant de urmarit daca si cind, Intel va deveni un player global in robotica.
2.) Intel e preocupata foarte serios de lumile virtuale. Am vazut astazi niste aplicatii virtual word orientate spre research si spre business (nu spre fun, precum Second Life) care m-au lasat cu gura cascata. Spatiul virtual este folosit de Intel ca un mediu de comunicare si de testare all-in-one de catre cercetatori din toata lumea. Si asta totul in timp real.
3.) Intel are o divizie de cercetare foarte avansata pe diverse echipamente care vor revolutiona medicina. In acest domeniu, cercetarea se concentreaza mai ales pe tehnologii anti-ageing sau pe tehnologii care monitorizeaza starea de sanatate a virstnicilor si ii ajuta substantial sa aiba o viata cit mai normala, in ciuda diverselor boli/disabilitati specifice batrinetii.
Despre toate astea pe larg si despre multe altele voi scrie in numarul urmator din Descopera.
Cunoscuta formatie finlandeza de love metal a sustinut un concert live, ieri noapte, de la 23.00 la 0.30 (ora Romaniei) in lumea virtuala Second Life. Evenimentul a fost gratuit si desi s-a desfasurat pe un sim (locatie din SL) foarte spatios, numarul foarte mare de avataruri prezente a facut ca lag-ul (grafica sacadata, cu intirzieri) sa fie ingrozitor. La un momentdat, sfatuit probabil de cineva din staff, Ville Valo ne-a rugat sa ne dam toate accesoriile si hainele jos, pentru ca Second Life-ul sa mearga mai bine, asa ca ultima parte a concertului a fost sustinuta in fata unei multimi goale si chelioase (in SL si parul se poate detasa)! HIM au repetat de fapt, in SL, playlist-ul pe care-l vor avea la primul concert “real”, din iunie, la festivalul german Rock Am Ring: jumatate din piese greatest hits, jumatate - de pe ultimul album, Venus Doom.
PS. Blogul asta e bolnav (nu se mai vad imaginile) si posibil hackuit (dupa o vreme, ultimul post trece automat pe Comments Off, iar in pagina apar niste linkuri SPAM, pe care voi - tnx god - nu le vedeti, totusi). O sa incerc sa-l curat si sa-i fac un upgrade in aceasta saptamina.
Nici Happy Fish nu prea a inteles mare lucru din Second Life, desi Mihai este haios. Din punctul meu de vedere, dupa fix un an de SL (pe care il implinesc astazi), nu s-a schimbat mai nimic din ceea ce scriam aici. As adauga doar citeva lucruri. Intre timp, s-au format niste comunitati foarte faine si stabile. Oamenii cu gusturi asemanatoare au inceput sa se cunoasca foarte bine intre ei si sa se imprieteneasca cu adevarat. Metaversul s-a cernut si s-a stabilizat - a ajuns, cu alte cuvinte, la o oarecare maturitate. Cei care si-au facut conturi in urma cu unul sau doi ani de zile si au ramas activi in SL, stiu acum exact ceea ce vor de la el. Pe de alta parte, unul dintre cele mai mari avantaje ale lumii virtuale este ca poti sa inovezi in continuu. Grafica a devenit din ce in ce mai realista, iar posibilitatile pe care le ai la dispozitie - de a crea sau de a te bucura de creatiile altora (itemuri si animatii simple sau sim-uri intregi) - sunt aproape nelimitate. In final, ii urez avatarului meu - rockerul tatuat din imagine - happy birthday si sa traiasca… bine! 
Well, suna cam alambicat, dar nu am gasit un titlu mai potrivit care sa sintetizeze ceea ce am de spus. Si, in fond, titlul nu are nimic - este cit se poate de explicit :). Asadar, despre ce e vorba? Aseara, amicul meu din Second Life, Dan Octavia, despre care am mai scris si pe blog si in ZF, a sustinut un concert live in lumea virtuala, la clubul Crazy Sharks. In acelasi timp insa, Dan McCall (numele lui din viata de zi cu zi) a tinut un concert intr-un pub din oraselul sau de bastina, Truro, Cornwall, UK. Un script din Second Life, instalat pe doua ecrane din clubul virtual, a transmis live imagini din pub-ul real. Asadar, Dan s-a dedublat, avatarul cintind in SL, iar corpul fizic in Marea Britanie. Lucrurile devin si mai complicate, daca ma gindesc ca streaming-ul video s-a facut prin intermediul site-ului UstreamTV, iar cei care nu au fost nici in SL, nici in pub-ul din Truro, l-au putut vedea in direct pe Dan si pe internet, pe canalul sau de aici. God, I love new technology!
