Archive for the 'Vaz enorm si simt monstruos' Category

Oh vai! Abuzatu’ tablagiu al presei de stiinta ne-a prins!

Tuesday, March 10th, 2009

Dragii nostrii, asta e: Jandarmul presei de stiinta ne-a prins! Umiliti-ne! Calcati-ne in picioare! Aruncati cu pietre in noi si ardeti-ne in piata publica! Suntem absoluti (sic!) si devastati! Am vrut sa plangem cu lacrimi de crocodil ore nesfarsite, sa ne autoflagelam in stil emo cu biciul dulce-amarui al remuscarii, sa ne luam adio de la cei dragi si sa ne retragem undeva in pustie pentru a ne dedica restul vietii introspectiei si redescoperirii de sine. In cele din urma, am ales sa radem. Si chiar am ras cu lacrimi.

Astazi de dimineata am primit un e-mail foarte ofuscat si patetic de la un tip pe nume Adrian Buzatu care presteaza gratis pentru un site ce, din motive obscure, se simte probabil concurent cu descopera.ro si care s-a autointitulat “Jandarmul presei de stiinta din Romania!” :D Nu, la o prima vedere, omul nu vine din acel tarc septic in care sunt pastrate exemplarele vesele ale societatii - este doctorand undeva prin Canada. (In sfarsit, asta nu e o garantie, dar…) Iata ce ne scrie abuzatu’ jandarm (boldul imi apartine):

(more…)

Surplusul de onestitate dauneaza grav societatilor

Tuesday, February 3rd, 2009

Pe de o parte, batrana Europa Apuseana (inca, doar un strop) aristocratica, (demult si poate prea mult) secularizata si (discutabil) rationalista, incepe sa se infioare si sa-si arate din ce in ce mai des coltii in fata excesului de corectitudine politica cu care a fost sedata in doze din ce in ce mai consistente in ultimii 10-15 ani. Gradul de alienare (ca sa nu-i spun de-a dreptul si total incorect - prosteala) de care abuzul de toleranta (oh da, aflati ca exista si asa ceva) ne-a imbolnavit, intunecandu-ne mintile si facandu-ne sa ne calcam pe propriile traditii de dragul obiceiurilor altora, risca sa ne sufoce daca nu incepem sa luam guri de aer rece si atitudine. In Romania, astazi, poate ca asta este ultima dintre probleme. Sau poate ca nu. Oricum, Romania n-are nicio treaba cu Europa Apuseana si prea multe afinitati nu impartaseste nici cu Europa in general. Realist vorbind, am fost rupti de acolo de prea multa vreme, cam de vreo 70 de ani, si indiferent cat de mult s-au straduit unii sau altii in ultimii 20 de ani (Doamne! ce mult a trecut de la Revolutie si parca atat de putine s-au schimbat) inca ne despart abisuri de o viata normala (de tip occidental). Intr-o astfel de viata, in Germania, lucrurile par ca au inceput sa degenereze (au oare sa devina pe fagasul normal?), iar doi autori, unul mai vocal si fistichiu - Henryk M. Broder -, altul mai cerebral si “neamt” - Richard Wagner -, avand drept studii de caz diversele ispravi ale islamistilor din Europa (in Germania 4% din populatie este deja alcatuita din musulmani) chestioneaza la modul cel mai dur binefacerile corectitudinii politice excesive. Va las sa le descoperiti concluziile intr-un articol din ultimul numar al Dilemei Vechi, aici.

Surprinzator, in aceeasi publicatie, cu doar 2-3 saptamani mai devreme, intalnisem o socanta relatare de tip testimonial intelept povestita de catre Mihail Neamtu, Revelion multicultural. De data aceasta cadrul se schimba radical, Europa fiind inlocuita de natiunea-stindard global si suprem al libertatii si al democratiei si a altor minuni si miracole de tot felul, yes we can, motherfucker! acolo unde desi sunt inca o multime de probleme cu mult mai grave si jenante decat cele europene (negrii din da hood, hispanicii din cocioabe, chinezii de pe vapor si pieile-rosii din rezervatii) la nivel de Hollywood, birou corporate full cu baieti si fete white collars sau in mediile academice, teza corectitudinii politice si a tolerantei a fost rezolvata de mult. Si in virtutea ei, de exemplu, daca somebody - un grup de studenti intelectuali, in cazul de fata - acuza crestinismul ca-i cea mai sangeroasa religie din lume, nu prea poti sa demonstrezi contrariul intrucat paradigma political correctness-ului iti sugruma mai toate argumentele. Cititi (si va cruciti!).

Concluzia? Ca de obicei, e trista.

Amurgi? Amurg! Prostioare cu vampiri (amurgiti)

Thursday, January 29th, 2009

Va povesteam mai acum o luna si ceva in urma cum mirobolantul meu computer pe care, in urma cu 2 ani, am dat o caruta astronomica de bani, iar multa lume a privit o vreme la el ca la o minune interzisa, numindu-l “Racheta” si-n alte feluri, mi-a facut big-buba, crapand subit si irevocabil printr-un colaps definitiv al hard disk-ului. Operatiune in urma careia - evident - am pierdut absolut tot ce aveam pe el. M-am recules cu un nou hard disk si am mers mai departe. Vorba vine. Well, la inceputul saptamanii trecute, la fel de irevocabil, dar mai ales subit, placa video (nVidia 8800 GTX 768 MB) si-a dat obstescul sfarsit, lasandu-ma cu ochii-n ecranul intunecat si impuiat cu multi pixeli negri al bios-ului, din care windoze nu mai vroia sa iasa aproape niciodata, cu exceptia momentelor in care-mi facea cu ochiul celebrul blue screen, bucuria mea neintrerupta de 15 ani incoace, prilej nesfarsit de eterne blesteme pentru Gates si familia lui, arza ei cu toate neamurile in focurile cele mari ale erorilor de sistem. Din iad. Colac peste pupaza, baietii de la care am luat ”pesele” din care mi-am facut fosta “Racheta” (odihneasca-se in pace, ca scurta relatie am mai avut!), Quartz Computer, s-au evaporat misterios de la Facultatea de Electronica, unde isi aveau sediul, iar de atunci se poarta ca vampirii - adica nu-i vezi nici de-ai dracului, muma lor. Si uite asa se lasa weekend-ul peste mine. Ma uit cu ochi de emo la epava de pe birou, o mai pornesc odata sperand ca Doamne-Doamne - sau macar unul dintre ingerii din Santa Clara - o sa faca vreo hard-minune. Sweet canci dreams! Bios pixelat, blue screen, restart, safe mode, shut down. Constientizez crunta realitate, compu’ meu e “amurgit” rau de tot (asta pentru a face trecerea cu ceea ce urmeaza) si fara un diagnostic pus de un specialist nu o sa-l mai vad zburdand niciodata.

(more…)

Cicciolinele mele

Sunday, December 21st, 2008

In urma cu o luna si citeva zile, doream sa scriu un post pe care chiar asa il intitulasem - Cicciolinele mele -, despre Elena Udrea, Luminita Anghel, Victor Socaciu, Cristian Topescu, Anghel “Puiu” Iordanescu si altii asemenea lor. Am renuntat sa-l mai dezvolt si public pentru ca deja toata lumea luase foc si facuse misto de ele si ei, marii neaveniti din politica romaneasca. Apoi, am vrut sa compun un soi de anti-protest in care sa-i elogiez pe cel de-al 50-lea presedinte al Statelor Unite, Ronald Reagan (fost realizator de emisiuni radio si actor), pe actualul guvernator al Californiei, Arnold Schwarzenegger (de 3 x Terminator si multe altele) si in care sa aduc aminte si de Ilona Staller, cunoscuta si drept Cicciolina, prima actrita de filme porno ajunsa parlamentar, in 1987, in Italia.

Furat de pregatirile la vernisajul Fotoreportajului Meu si prins cu finisarea cu bine a ultimului numar din Descopera, am uitat Cicciolinele in draft, alegerile au trecut, Traian Bases.. Little Boc a facut monstruoasele propuneri de ministri. Prin jocuri oculte cu ecou prezidential de gutural hah hah hah!, Nutzi, una dintre Ciccioline, a ajuns departe rau de tot, acolo unde nici cel mai endorfinizat pedelist nu s-ar fi asteptat. Vineri au avut loc audierile in comisiile parlamentare, luni guvernul va fi validat, c’est la vie, hai noroc, Doamne ajuta! Sau, mai bine spus, Doamne iarta-ne!

Nu stiu cum ginditi voi, dar eu unul am luat in consideratie pentru prima oara dupa foarte multa vreme, la modul cel mai serios, varianta de a ma cara din Romania pina la jumatatea anului viitor. Stiam ca Elena “Nutzi” Udrea va ajunge intr-un fel sau altul la Palatul Victoria. Initial, se auzea ceva pe la Secretariatul general al guvernului. Blondei nu i-a mirosit bine acolo si a vrut (si a putut) mai mult. A si reusit, impinsa pe la spate (sic!) de chelu cu un ochi la gaina (sau cocos) si cu altul la slanina (slanina lui Nutzi) de la Cotroceni. Aseara, m-am intilnit cu niste prieteni, am facut gratare, am baut sprit. Intre paranteze fie spus, asta-i paradoxul poporului roman: vine criza, iar noi o ducem din ce in ce mai bine! Asta, ma rog, pina cind vom cadea in groapa cu rahat. Norocosii de noi! Aflat-am de la amicii mei, ca buna parte a expertilor din administratia prezidentiala a fost in fibrilatie in ultimele doua zile. Unul facea inventarul hotelurilor, altul se interesa de riuri si ape, una numara biserici, alta inventaria virfurile Carpatilor. Si uite asa, mina de la mina, pentru Nutzi s-a incropit de niste meditatii gratuite de geografie si turism, basca citeva idei pentru un program de guvernare.

Dooomnuu’… ?! Gidea: Gidea!, Stan: Gideea! ia sa ne aducem aminte de un joc din seria Unreal, unde, la sfirsitul campaniei singleplay, eroului (sau, mai bine spus, macelarului) ii sunt recunoscute toate meritele in cadrul unei miniceremonii desfasurate pe platoul unei piramide incase. Bate vint, cerul este intunecat-singeriu, se aud citeva acorduri de mars triumfal. Luptatorul isi agita frenetic mainile, precum o fac liderii in fata multimilor. Nu poti spune daca rictusul de fata sa aduce a fericire sau a nebunie. Apoi, cadru larg - observi ca eroul este absolut singur pe acea piramida; nimeni, nici macar zeii razboiului, nu-si prezinta omagiile. Scopul oricarui first person shooter este evident: omul impuscase pe toata lumea. The end.

NBA slam dunk contest 2008

Thursday, December 4th, 2008

N-as dori sa transform acest blog intr-un agregator de clipuri youtube, but you have to see this…

In asteptarea anului negru

Friday, November 28th, 2008

Si iata ca au iesit din rau sapte vaci, frumoase la infatisare si grase la trup, si pasteau pe mal. Iar după ele au iesit alte sapte vaci, urate la chip si slabe la trup, si au stat pe malul raului langa celelalte vaci. Si vacile cele urate si slabe la trup au mancat pe cele sapte vaci frumoase la chip si grase la trup; si s-a trezit Faraon. (Vechiul Testament, Facerea, 41:2-4)

Sa pornim de la o realitate neindoielnica: criza financiara globala este o hidra care inca nu si-a aratat toate capetele. Establishmentul economic si social a fost deja haituit si violent zdruncinat de acest monstru, insa nu putine sunt oracolele media care profetesc ca lumea, asa cum o stim noi astazi, va disparea intrucat criza actioneaza ca bulgarele de zapada impins la vale pe munte. Pe tot parcursul lunii noiembrie, am vazut cum spaima nascuta si instaurata initial peste Ocean, a penetrat din ce in ce mai adanc Europa. Recesiunea a fost mai intai un spectru abstract, in luna ianuarie a acestui an, cand cei mai vigilenti analisti trageau deja semnale de alarma, nu s-a gasit nimeni sa-i asculte. Acum au inceput sa apara victime; disponibilizari, somaj, foamete – sunt crude realitati ce devin din ce in ce mai presante. In prima jumatate a lui 2009 (daca nu pe parcursul intregului an), trebuie sa fim pregatiti pentru rau si mai rau. Ce urmari va avea aceasta criza pentru stiinte?

Nu putem raspunde la aceasta intrebare fara a radiografia pe scurt anul ce tocmai se apropie de sfarsit. Teoretic, 2008 a fost anul planetei Pamant, anul limbilor, al cartofului (?!), al sanitatii si al broastei (?!) – cel putin asa l-a desemnat ONU, iar UNESCO si alte organizatii mondiale au desfasurat diverse actiuni si evenimente cu aceste tematici. Practic, 2008 a fost anul marilor proiecte in stiinta. Cel mai vizibil dintre toate a fost experimentul de la CERN, o placuta surpriza – un subiect de stiinta s-a instalat pentru cateva saptamani in topul agendei mass media si a devenit un fierbinte subiect de dezbatut in folclorul public. Insa, Large Hadron Collider este un dispozitiv urias si (se pare) prost construit care a inghitit un puhoi usturator de bani. La inceputul toamnei, cand, dupa numeroase tergiversari, experimentul de refacere a primelor particule din Univers a primit, in sfarsit, unda verde, toata lumea a stat cu sufletul la gura. Nu a avut loc nicio apolipsa, LHC a functionat un pic, apoi s-a stricat, inainte de a produce rezultatele mult asteptate. Pana acum, proiectul a costat in jur de 7 miliarde de euro! Asta este singura ratiune care ma face sa cred ca va continua in 2009 si in viitor. Investitia a fost prea mare pentru ca intreaga sandrama sa fie inchisa. Insa, in primele doua semestre din anul urmator, lucrarile la LHC vor fi, cel mai probabil, sistate.

De asemenea, in 2008, agentiile spatiale au avut o activitate mai febrila decat oricand. Nu a existat o singura luna, in care NASA, ESA sau (mai nou intratii in cursa cosmica) indienii de la ISRO sau chinezii de la CNSA sa lanseze nu una, ci cel putin doua misiuni spatiale. Or, spatiul costa bani, multi, foarte multi. Este exorbitant de scump. NASA deja si-a amanat pentru 2010 si 2011 numeroase misiuni ce erau planificate pentru 2009. Cei de la ESA spun ca bugetele lor nu vor fi afectate de criza. Pentru a se instaura cu totul, recesiunea are de traversat cu totul Oceanul. Sunt curios daca, atunci cand se va intampla asta, agentia spatiala europeana isi va pastra optimismul. In 2015-2020 urma sa aiba loc al doilea pas mic pentru om, pas mare pentru omenire, pe Marte. “Gratie” crizei, primul echipaj uman va ajunge pe Planeta Rosie cel mai probabil in 2030.

Nu in ultimul rand, pe tot parcursul lui 2008 v-am tinut la curent in revista si pe portalul nostru cu o multime de stiri de tipul “O echipa de cercetatori de la universitatea X a descoperit ca…”. Abundenta lor a fost coplesitoare: s-au studiat, s-au inventat si s-au descoperit mai multe lucruri decat oricand pentru ca mediile academice au fost imbelsugate, iar guvernele si diferite alte organizatii au avut bani. Este de asteptat ca o gramada de institute si laboratoare (intreprinderi care de cele mai multe ori inghit decat fac bani) sa fie inchise anul urmator, iar cercetarii sa i se impuna pentru a exista ceea ce nu a avut niciodata: garantia profitabilitatii.

Ce sa ne aduca Mosu’, in aceste conditii? Sa le aduca cat mai repede inapoi pe cele grase si frumoase!

Corul a esuat

Wednesday, November 26th, 2008

Ce insemna sa-ti fie bagat pumnul in gura si nu doar la figurat, ci de-a dreptul pumnul, gheata, cizma, sa fii redus la tacere pentru ca ti-ai permis  sa gandesti si sa te exprimi liber?! Cenzura si mai apoi, dupa ce chipurile aceasta fusese inlaturata, perfida autocenzura au fost un mijloc de mutilare si suprimare a fiintei omenesti. Timp de decenii oamenii si-au pierdut locul de munca, dar si libertatea pentru faptul ca au spus si au scris anumite cuvinte.” Dan Stanca, 8 iulie 2008, Romania Libera

Citeva luni mai tirziu, in aceasta toamna, Dan Stanca a parasit (de voie, de nevoie) Romania Libera (sic!), in urma unui articol despre Ion Antonescu si rolul maresalului in Holocaustul romanesc - zice el. Vestea am primit-o de la Lucian, care s-a intilnit cu domnul Stanca la o lansare de carte, in urma cu doua saptamini. Am cautat articolul cu pricina pe site-ul ziarului, insa nu l-am gasit. Daca textul a produs o asemenea iritare incat autorul lui a fost “executat” din schema editoriala, e de inteles ca a sa creatie a fost arsa pe rug si eradicata din mediul online. (Intre paranteze fie spus, uitindu-ma dupa articolul lui Stanca, am dat peste altul, semnat de Iosif Toma Popescu, Romania salvata de la Holocaust, Restituirea adevarului - de asemenea controversat si “suspect”). Prin urmare, necitind articolul, nu pot sa vorbesc in cunostinta de cauza. Stanca i-a spus lui Lucian ca nu a facut nicio apreciere personala vizavi de persoana maresalului, ca nu a tras concluzii si nu a incercat sa evidentieze nimic. Omul a pus, pur si simplu, cap la cap niste documente si marturisiri, iar din acestea reiesea ca implicarea lui Antonescu in pogromul evreilor nu este atit de accentuata precum invatam astazi din majoritatea manualelor de istorie. Atita tot.

Nu-l cunosc pe domnul Stanca (despre o carte de’a sa, Pasarea orbilor, puteti citi o cronica pe blogul lui Razvan Codrescu). De asemenea, figura maresalului nu m-a pasionat niciodata. Din istoria moderna, eu unul am avut un singur preferat - Mircea Eliade, iar spre deosebire de colegii mei din liceu si facultate (multi dintre acestia facusera un adevarat cult pentru Regalitate, Romania Mare si epoca interbelica), pe mine m-a atras mai mult romantismul Evului Mediu (si nici macar acela romanesc). Prin urmare, din nou, nu pot vorbi in cunostinta de cauza. Observ, totusi, ca avem oarece probleme cind ne raportam la secolul XX. Sunt foarte multe voci in corul istoricilor, analistilor, jurnalistilor si formatorilor de opinie care incearca sa puna ordine in memorii si in trecut. Uneori acest cor cinta prea tare, urlind din toti bojocii (vezi cazul celebrului ponei roz cu zvastica pe poponeata). Alterori, falseaza (vezi tam-tamul iscat despre foarte discutabila reabilitare partiala a lui Ion Antonescu). Citeodata, poate tocmai cind ar trebui sa vocifereze mai tare - este mut (vezi cazul tacerii suspecte a autoritatilor si mass media vizavi de recenta devastare a Cimitirului Evreiesc din Bucuresti). Da, avem de’a face cu o problema deloc comoda, iar unele rani sunt inca deschise. Pe de alta parte, pina acum, “corul” a esuat - in spatiul public, nu am avut parte de un concert (fie el duios ori aspru, care sa taie in carne vie), ci doar de cacofonii.

Poate cea mai importanta lectie pe care am invatat-o in cei patru ani de stiinte-politice & sociologie de la SNSPA este ca cea mai mare greseala pe care o poti face ca observator / analist / politician / reprezentant al societatii civile / platitor de taxe sau bagator de seama e sa judeci lumea in absoluturi (ironic, cam asta zicea si Obi-Wan Kenobi, spre sfirsitul ultimului film Star Wars: “Only a Sith deals in absolutes.” - Sith fiind the bad guys of the Force, Darth Vader, de exemplu). Extremele - bune, rele, cum or fi - sunt niste puncte ideale care exista numai in teorie. In realitate, in lumea in care traim, intalnim o multime de grade, de nuante, de zone gri, iar daca nu le descifram ca atare si nu tinem seama de cit mai multe dintre ele, riscam sa ne formam o imagine (foarte) deformata. Si sa judecam strimb.

Vampirismul ne urmareste si dupa apocalipsa nucleara

Thursday, November 20th, 2008

Acum citeva zile, cind ma plimbam eu prin wasteland-ul post-atomic din Fallout 3, am dat peste o comunitate de blinzi si intelepti necrofagi (eh! asta e, in situatii limita bagi si tu in gura ce poti) traitoare intr-o statie de metrou. Locul se numea Meresti, iar canibalii de aici (oameni de mare caracter, de altfel) isi fabricasera o intreaga mistica a Familiei pentru a-si silui morala si neuronii sa se impace cu consumul de singe si carne. Umana. In timp ce discutam cu un nene Justin, vezi in screenshot ce-am aflat. :D

Adevaratul Meresti chiar exista - este o localitate, un satuc din judetul Harghita si se gaseste dupa cum zice Google Maps aici. Am urmarit creditele complete ale echipei de la Bethesda, cei care au produs si realizat jocul, si printre ei nu am gasit niciun roman. Nici unguri nu puteau fi, mai ales ca in Meresti-ului romanesc, maghiarii sunt majoritari (din 1415 locuitori, 1409 sunt urmasii lui Attila, iar pre limba lor au botezat satul Homorodalmas). Oricum, Meresti-ul n-are nicio treaba cu Vlad Tepes sau alti “vampiri”, intuitia mea este ca in buna traditie americana cineva a ales la intimplare un sat din Transilvania.

In rest, despre Fallout 3, numai de bine. E probabil cel mai bun RPG din 2008. (Pentru cei care deja il joaca - acest site este deosebit de util. Fallout-ul are o lume deschisa de 25 de km patrati - e absolut urias, iar daca nu va documentati din cind in cind, fie o sa impotmoliti la diverse misiuni, fie o sa treceti peste FOARTE multe detalii, submisiuni, locatii etc.

Cei mai multi oameni (doar) in chiloti

Friday, November 14th, 2008

… ma rog (din pacate) si in sutien. :D Recordul a fost omologat ieri de Guinness Book, la Londra, la gara internationala St. Pancras, unde o adunatura de 1016 femei si barbati si-au dat hainele jos si au ramas in lenjerie intima. Cum anuntam si in revista in urma cu o luna, ieri, pe 13 noiembrie a fost Ziua Mondiala a Recordurilor: in jur de 200.000 de oameni din 15 tari au incercat sa doboare tot soiul de recorduri colective sau individuale. Printre recordurile reusite ieri s-au mai numarat: cea mai lunga pizza (285 m), cel mai mare plic de ceai (60 de kg), cei mai multi hotdogi preparati intr-un minut (5), cele mai multe saruturi primite intr-un minut (au fost 108!), cel mai rapid timp la alergat in 4 labe pe 100 de metri (18,5 secunde), cele mai multe halbe de bere duse de un ospatar doar cu mainile pe o distanta de 40 de metri (19), cel mai rapid timp de curatat si mincat 3 fructe kiwi (36 de secunde).

Sex cu tentacule

Thursday, October 30th, 2008

Otaku este un termen care in limba japoneza desemneaza o persoana macinata de interese si pasiuni obsesive din zona anime & manga (manga otaku), jocuri video (gemu otaku) sau gadgeturi (pasokon otaku). Pentru un european sau american, cultura japoneza contemporana - un mix intre cyber postmodernism high tech si elemente simbolice traditionale - este deosebit de greu de descifrat, intrucit instumentele noastre de masurare si simtul estetic prin care am fost educati sa evaluam lumea inconjuratoare nu prea se potrivesc cu realitatea asiatica insulara. De exemplu, Arthur Golden, autorul romanului bestseller Memoriile unei gheise s-a documentat, practic, vreo 25 de ani pentru aceasta carte, studiind arta japoneza la universitate, devenind orientalist, cistigand burse la Tokyo unde a si trait o perioada indelungata. Europenii si americanii, de la critici literari la publicul larg, au adulat exoticul roman. Majoritatea japonezilor l-au desfiintat, sustinind ca Golden nu a inteles mai nimic din viata gheiselor si ca desi “vizual” descrie foarte bine traditiile japoneze, modul in care le interpreteaza este eronat.   

Cel mai apropiat termen pe care-l avem pentru otaku este englezescul geek, insa acestuia ii lipseste fanatismul extrem, proactiv continut in cuvintul japonez. Paradoxal, japonezii nu au nicio problema cu asta, pentru ei a avea impatimiri acaparante, care-ti schimba si formeaza viata este ceva obisnuit. Japonia, in prezent, este formata dintr-un popor de otaku.

Apropo de aceaste diferente, saptamina trecuta, in Japonia, sute de mii de otaku au primit cu bratele deschise ultima lucrare a unui apreciat artist plastic, Yokohama Tetsu. Statueta a fost ovationata in jurnale si la televizor. Lansarea ei pe piata, in editie de masa, a fost atit de populara incit a atras atentia si televiziunilor americane si europene. Ai caror crainici, evident, s-au aratat fie oripilati, fie ironici vizavi de ea. Arata in felul urmator (imagine discutabil NSFW):

(more…)