Archive for the 'blog'n'roll' Category

Cel mai tare post din ultima vreme

Tuesday, October 9th, 2007

Ii apartine lui Victor si se gaseste aici. Pare greu explicabila fascinatia pe care niste oameni grotesti o stirnesc, peste ani, in rindul pustilor si a intelectualilor candizi. E o chestie care nu are nicio treaba cu estetica uritului - as numi-o, mai degraba, o stare de rut intunecat (doh! de unde naiba mi-o fi venit expresia asta?? :D ) in care esti atras tocmai de oameni sau lucruri pe care, in mod normal, ii/le respingi.

Extract de luna

Monday, September 17th, 2007

Simbata dimineata, gratie lui Iulian Tanase, am avut placerea sa-l redescopar pe Emil Brumaru. Imi aduceam vag aminte de poeziile erotice ale domnului Brumaru de acum citiva ani buni, din defuncta revista glossy a lui Mircea Dinescu, PLAI CU BOI. Roade ale unor jocuri sexy cu iz adolescentin aplicate matur si genial pe niste structuri poetice stapinite cu mare maestrie, poeziile lui Brumaru mi s-au parut atunci destul de greu de incadrat… undeva la limita dintre umor, excitatie si revelatie. Mai apoi, de ceva vreme, fara sa stiu, l-am tot vazut, aproape in fiecare luna, pe domnul Brumaru. Nu am asociat insa niciodata figura comuna a batrinelului meschin la trup, 50%mucalit/50%artzagos si chelios care venea in redactia de vizavi, a suplimentului cultural al ZF-ului, Ziarul de Duminica, cu poetul indragostit de sfircuri si portocale. L-am si avut de citeva ori invitat pe domnul Brumaru in Descopera, gratie lui Ioan Es. Pop, senior editorul nostru si redactor-sef Ziarul de Duminica… insa in prostia ignoranta mea de neiertat (datorata in parte faptului ca scriitorii romani nu au trezit nicio profunzime in mine, motiv pentru care, cu rare exceptii, i-am rejectat stupid in corpore) am accep- tat datele ca atare: “Emil Brumaru, poet”, fara sa ma intreb who the fuck is Brumaru asta? Simbata am (re)descoperit raspunsul si cu atit mi-a fost mai mare surpiza (si fericirea) sa aflu ca hobbitul cu pricina are si blog! un blog extrem de spumos, parte backstage, parte extensie a universului poeziilor sale.

Îţi trimit un ecuson,
Cel mai gingaş şi mai trist.
E barat cu bulion
Şi-n triunghiul de deasupra
Are-un melc cu crucifix
Care ţine pe un corn
Patru fluturi ce-şi beau supa
Cu cravatele la fix.
Iar în cel de dedesubt,
Lîng-un domn cu portocală,
Două rîme pentru supt
În clipe de plictiseală.

(EMIL BRUMARU, Ecuson)

Daca va intrebati ce-i cu titlul postului, intrati aici si cititi Sonetul Extractului de Luna. De fapt, daca tot intrati acolo, cititi toate poeziile. Pentru ca merita! :-)

Dragostea din tei - opera style

Wednesday, August 15th, 2007

Arhi

Dupa ce, in urma cu citiva ani, un grasutz britanic a facut furori cu “Numa Numa” (sic!) pe YouTube, un alt grasutz, de data aceasta autohton, reinterpreteaza intr-un stil inedit celebrul hit al celor de la O-zone. Asigurati-va ca nu ati mincat nimic in ultimele 5 minute, asta pentru a nu va ineca de ris (sau de indignare, dupa caz), apoi intrati aici. De citeva luni, Arhi sustine unul dintre cele mai dinamice videobloguri din Ro. Congrats!

Viva la e-Revolucion!

Tuesday, July 24th, 2007

Second Life ne promite paradisul pe pamint, iar Google ne asigura nemurirea! Tot ceea ce trebuie sa facem este sa participam, sa interactionam unii cu altii sau sa producem continut text si multimedia. De ce nu am face-o? Avem toate mijloacele la dispozitie. Unele sunt gratuite (Second Life-ul, blogul, site-urile sociale gen hi5, myspace, facebook sau yahoo 360), altele sunt din ce in ce mai ieftine si mai ergonomice (de exemplu, un telefon mobil performant de ultima generatie, care este, de fapt, un device all-in-one). Libertatea de expresie nu numai ca este incurajata de catre web 2.0, dar non-exprimarea nu este o optiune. Ne indreptam in ritm alert spre situatia paradoxala in care daca nu te exprimi online, nu existi. Google si Wikipedia iti ofera deja raspunsuri la toate intrebarile. Sau au pretentia ca o fac. Cine esti tu daca nu figurezi in bazele lor de date? te-ar putea intreba cineva in viitorul foarte apropiat.
Dictatura participativa a unui puhoi de navigatori extrovertiti va avea foarte curind si aspecte nedorite. Disolutia unei autoritati epistemice pe internet (daca o fi existat vreuna) a nascut deja o pleiada de formatori de opinie. Intre miile de bloggeri pe care Google ti-i afiseaza la o cautare pe un anumit subiect, cum poti afla care are postul cel mai relevant pentru nevoile tale, pentru nivelul tau intelectual? Mai ales ca democratizarea totala a mijloacelor de transmitere si producere a informatiei a presupus, evident, si garantarea accesului liber pentru o multime de indivizi indoielnici care astazi se (re)produc in voie online.
Cu toate acestea, consider ca situatia de fata este totusi preferabila monopolului in care era inchistat internetul pina acum 2-3 ani. e-Revolutia imi aduce aminte intrucitva de Scoala Austriaca de economie, de Menger, von Bohm-Bawerk, Wieser, von Mises si, mai ales, Hayek, care au redescoperit praxiologia filosofilor antici. Efectele continutului user generated sunt, totusi, in primul rind pozitive. Un public tinar, rebel, plictisit si, aparent, fara perspective – imunizat la mijloacele traditionale de transmitere a informatiei – se poate reinventa in mod fericit online. Imbraca orice in straie multimedia si impune o abordare adecvata acestui target si vei avea surpriza ca pe teme greoaie si nedigerabile (din cultura, economie, politica sau whatever) sa ai cei mai fresh vizitatori.
Nu intimplator, New City, primul orasel romanesc din Second Life, are numeroase galerii de arta si o piata a poeziei. Nu intimplator, unul dintre cele mai citite bloguri din Rominia este www.bookblog.ro, un blog colectiv de prezentare de carti si critica literara. Atit intelectualii batrini de moda veche (care au dovedit ca nu au defel o viziune refractara vizavi de internet), cit si intelectualii tineri si-au dat seama de potentialul urias pe care il are mediul online. Un mediu care, departe de a le inlocui pe cele clasice (carte, radio, cinematograf, televiziune), le cuprinde pe absolut toate. Dar, in acelasi timp, este mult mai mult decit suma lor.

Face to face

Monday, July 16th, 2007

Campania a inceput in urma cu mai multa vreme. Unii nu i-au dat nicio sansa, altii n-au vrut sa intre acolo din pudoare sau pentru ca da bine la imagine sa fii purcelusul cel agresiv (din cind in cind). Oricum, din cite vad, Tablog creste in fiecare zi. Asadar, daca aveti blog si vreti sa va faceti cunoscuta figura sau daca doriti sa vedeti cum arata o parte a celor mai cunoscuti bloggeri din Ro (plus multe tinere sperante, plus ilustri si neinteresanti necunoscuti, plus citeva fete grasutze… ahhh, dragutze, vreau sa zic), intrati aici.

tablog

Kapra e evangelist!

Monday, July 16th, 2007

Evenimentul s-a petrecut vineri seara, iar motivele care l-au determintat pe amicul Victor sa faca treaba asta le gasiti expuse aici. Cel de-al doilea blog al editorului sef go4it, evangelistul care va sa zica, se gaseste aici. In conditiile in care revolutia hi-tech continua, pare-se, intr-un ritm si mai galopant decit cel cu care ne-a obisnuit, iar majoritatea specialistilor (plus un numar destul de generos de diletanti) din universul IT&C folosesc un e-limbaj de lemn 2.0 (ca sa-i zic asa) din ce in ce mai criptic, un blog de tech-stories nesimandicoase si accesibile tuturor, cred ca este o initiativa excelenta. Evangelistul se deschide cu o poveste despre ce poate, ce nu poate si cum este perceput la nivel de imagine iPhone si una despre numeroarele piedici care i se pun lui Google in China.  

Blogul lunii

Tuesday, July 10th, 2007

Via Gramo, este ACESTA! Sunt sigur ca la urmatoarele premii Freedom House & RoBlogfest vrajitoarea va rupe tot, altfel stimabililor domni din juriu le vor iesi 3 negi mari si negri pe nas, o sa-si piarda averile si li se va face mica-mica! :-)

Scuipa-m-as in sin(i)! :-)

This is it

Thursday, July 5th, 2007

Amicul Claudiu si-a facut de citeva zile blog. In ultimul post, vocalul Vice ofera citeva detalii si despre clipul nostru din SL :-) Pentru ca sunt foarte putini romani care inoveaza in Second Life, o sa le facem noi (aproape) pe toate. Deci, suntem primul band romanesc care face videoclip in SL. Uraaa! Clipul este facut la cea mai frumoasa piesa de pe albumul My Love, My Depression, “This is it“, o balada sensibila si “touchy”. Apropo de asta, auditia a decurs ok, desi am avut unele probleme tehnice din pricina programului SimpleCast cu care am broadcastat live in SL (si care, al naibii, in ciuda numelui, numai “simple” nu este :-) ). Claudiu a facut un cover de zile mari si de nota 10 la melodia “Oh Me” (a celor de la Meat Puppets, cintata si de Nirvana in celebrul Unpugged in New York). Cu toate lagurile si delayurile, managerii Crazy Sharks ne-au placut si ne-au invitat la un concert care va avea loc foarte curind :-).