Archive for September, 2006

Osteni, bloguiti? Bloguim, Maria Ta!

Thursday, September 28th, 2006

De ce bloguiesc? Nu stiu.

Tocmai am terminat revista de octombrie, azi dimineata a luat drumul tiparului… De trei ani si ceva de zile, de fiecare data cind se intimpla chestia asta, am un sentiment de totala detasare. Dupa ultima saptamina dinaintea dead-line-ului, o saptamina foarte agitata, in care se schimba o multime de lucruri in sumar, avem cu totii diverse viziuni (cum suna mai bine un titlu sau cum arata mai bine un layout), apar in ecuatie 2-3 nopti nedormite + un weekend in redactie, nervi, draci, glume macabre si o adinca incuviintare a universului lingvistic in care graviteaza Parazitii… dupa toate astea, vine o zi lunga si grasa ca asta, in care, dupa 3 saptamini, ne permitem sa cascam (Wake me up when September ends, care va sa zica), sa ascultam mp3-uri, sa ne dam pe forumuri (Raluca e mare fan desprecopii - nu-i dau link, ca pe mine ma enerveaza ingrozitor)… sau sa bloguim.

In numarul de octombrie al revistei, amicul Victor (redactor-sef go4it) face, in cadrul rubricii Multimedia, o foarte funny si percutanta analiza a fenomenului blog. Nu o sa va rapesc placerea de a o citi. Concluzia este ca bloguieste toata lumea, de la nenascuti la ursi panda. Eu de ce bloguiesc? (The Matrix has you, Neo!)

De ce nu?! Colegul Ghiduc de la Maxim scria inspirat acum o luna ca blogurile au ajuns ca termopanele. Toata lumea vrea sa aiba blog. Eu, sincer, nici nu stiam, pina acum 3-4 luni, ce naiba inseamna un blog. Mie imi plac forumurile. Am fost cu adevarat activ pe un singur forum, insa acolo m-am distrat pe cinste. Ce as putea face pe un blog? (It’s time to kick ass and chew bubble gum!) Am incercat sa citesc multe bloguri romanesti, sa vad despre ce e vorba, insa, cu foarte putine exceptii, m-am plictisit groaznic. (And I’m out of gum.) Formula este foarte simpla - ori blogul este un miniportal de informatii prezentate cu o sincera candoare, insa foarte partinitor si subiectiv (de genul - a aparut asta, mie nu-mi place ca-i de kk), ori este un plicticos jurnal zilnic (de genul - azi m-am scarpinat in fund si a inceput sa miroasa :-))). Sau, cel mai probabil, o combinatie a celor doua. 

Cind aveam vreo 13-14 ani, am inceput sa tin un soi de jurnal. Am scris in el vreme de aproape 5 ani de zile. Se spune ca scrii un jurnal pentru ca, dupa o vreme, sa-l citeasca si altii. Eu nu am vrut niciodata sa-mi citeasca cineva jurnalul si nu vreau nici acum. L-am tinut numai pentru mine. A fost un jurnal plin de frustrari, psihoze si aspiratii utopice. O cale de a devarsa o parte din multele prostii care-i trec prin cap unui adolescent. Acum, de fiecare data cind il citesc, ma amuz. In afara de citeva evenimente majore din viata mea, desi este datat la fiecare insemnare, nu pot localiza nimic in timp. Intrebarile care ma bintuiau la inceputul lui se regasesc si la sfirsit - ceea ce nu e chiar OK din perspectiva evolutiei mele intelectuale :-) si ceea ce demonstreaza ca toate caietele alea umplute cu scris marunt nu m-au ajutat mai la nimic.

Sper ca de data asta sa nu se mai intimple asa. Macar, prin intermediul acestui blog, o sa cunoasteti mai bine echipa care face revista (in curind voi lua masuri dictatoriale si-mi voi obliga colegii sa produca si ei continut aici si pe forum :-). Apoi, mai la primavara probabil, vom avea si citeva campanii interesante, pe blog si pe forum in care vom pune mare pretz pe interactivitate. Incercam sa facem ceva deosebit de restul. You’ll see! 

Marc

Dor de Pop

Wednesday, September 27th, 2006

Am avut în copilărie doi boi mari şi trişti, pe care i-am dus ani la rând la păşune şi lângă care am citit tot ce se putea citi acolo unde nu ţi se dădea nici timp, nici voie să citeşti. Erau atât de blânzi şi îngăduitori încât, de la o vreme, am început să cred că ascultă cititul meu mut. Când luna li se lăsa între coarne, îi coboram de pe dealuri cu amărăciunea că întunericul a întrerupt şi cititul, şi lunga noastră comuniune. Când scriu, scriu şi pentru ei: o parte dintre mustrările lor de critici fără grai mă urmăresc astăzi la fel ca ieri. Ştiau ei ce tac şi de ce.

- IOAN ES. POP

Distinsul si venerabilul nostru coleg&prieten Ioan Es. Pop a plecat saptamina aceasta la el acasa, in Maramures, sa culeaga prune. Prunele lui Pop vor fi apoi supuse unei alchimii stravechi si se vor transforma intr-o licoare strasnica, nu de-viata-lunga, dar printre putinele care merita cu virf si indesat titlul de horinca, leac bun si pentru raceala, uitare de sine si veselie. Astazi, nu stiu exact de ce - sa fi fost de la vremea ploioasa si intunecata de afara sau de la faptul ca am avut o noapte agitata in care am fost bintuit de demonul lui Pop (un zeu hibrid, rusinos si meschin, rod al iubirii fortate dintre Bachus si Thanatos), mi s-a facut brusc si neinteles dor de cel caruia (citeodata la misto, alteori serios) ii spun Maestre.

Si pentru ca astazi domnul Pop avea mobilul inchis, am recitit fragmentul de mai sus, care descrie o farima a vietii lui Pop petrecuta in satucul in care este si acuma. Nu stiu exact cind a scris Pop aceste rinduri. Asemenea tuturor marilor scriitori si el a avut o nebuna febra creatoare in tinerete - atunci cind, inauntrul lui, si-a scris de fapt toata Poezia (iar acum, cind are el chef, ne-o face partasa si noua). Acest text mic si simplu este insa printre preferatele mele pentru ca in momentul in care l-am citit prima data am avut senzatia puternica ca este intr-un fel definitoriu pentru Maestru… Iar acum, cind termin revista fara traditionala ultima corectura a domnului Pop, am impresia ca boul intelept care ma priveste in tacere este chiar el.

Marc

American Gods

Friday, September 15th, 2006

O intrebare la care intotdeauna am cautat raspuns este ce s-a intimplat cu creaturile demonice, cind imigrantii au plecat din paminturile lor stravechi si au venit in America. Irlandezii isi amintesc de zine, norvegienii de elfi, grecii de vircolaci - dar doar in legatura cu evenimentele care au avut loc cu mult timp in urma in tarile lor de bastina. Cind in cele din urma am intrebat de ce asemenea demoni nu sunt vazuti in America, interlocutorii mei au chicotit stinjeniti si mi-au raspuns: “Le-a fost prea frica sa traverseze oceanul, este prea departe”. Adaugind apoi ca nici Iisus si apostolii nu au ajuns in America.

—Richard Dorson, “A Theory for American Folklore,” American Folklore and the Historian (University of Chicago Press, 1971)

Cu acest citat din Dorson isi incepe Neil Gayman romanul American Gods (tradus la noi Zei americani). In urma cu doua luni de zile, cind cautam prin librarii ultimul volum din trilogia Noului Crobuzon a lui China Mieville, am zarit alaturi de Consiliul de Fier aceasta carte. Titlul mi s-a parut atit de simplu si de seducator incit nu m-am putut abtine si am luat cartea din raft. Nu am citit decit aceste rinduri si m-am decis pe loc sa o cumpar. Intrucit inca nu am terminat sa o citesc (pentru ca intre timp m-am “ocupat” de concediu, de Consiliu… , si de Omul din Castelul Inalt al lui Phillip K Dick care erau de ceva vreme pe “lista de asteptare”), nu o sa va mai spun nimic aici despre American Gods, mai ales ca va fi o adevarata placere sa o prezint in revista Descopera, in cadrul rubricii Ultima carte… totusi, va recomand, de pe acum sa o cumparati. Un mic indiciu ar fi ca de la capodopera Maestrul si Margareta a lui Mihail Bulgakov incoace, eu nu am mai citit nimic similar… pina cind am dat peste zeii americani.

Marc

11.IX.Requiem

Monday, September 11th, 2006

Din proprie initiativa si, aparent, fara vreun motiv intemeiat (decit poate faptul ca eram un mare fan al lui Frank Herbert si al fremenilor sai din saga Dune), in ultimul an de liceu am dezvoltat o scurta, dar intensa pasiune pentru cultura si civilizatia araba. Impunindu-mi, constant, dificilul  exercitiu de a-mi suprima toate prejudecatile pe care le aveam despre musulmani, am descoperit o lume care, dincolo de aspectele specifice care dau identitate oricarei culturi, este uimitor de asemanatoare cu cea crestin-europeana. Am aflat ca Islamul preia aproape integral  traditia profetica iudaica si crestina, ca normele si virtutile etice sunt comune in cele trei mari religii monoteiste, ca mecanismele si conditiile socio-psiholologice care provoaca fanatismul si fundamentalismul nu sunt proprii musulmanilor, ele manifestindu-se universal, indiferent de loc, de religie si de timp. Consultind atit lucrari din interiorul Islamului, cit si unele scrise de specialisti europeni sau americani, am identificat, de multe ori, si o anumita malitiozitate, manifesta in profilul strimb si incomplet pe care unii autori occidentali il construiesc lumii arabe.
In urma cu cinci ani de zile a avut loc cel mai singeros atentat din istorie si el a fost produs de o grupare islamica. Nimeni nu poate schimba asta. Nimeni nu poate aduce inapoi vietilor celor nevinovati. Insa terorismul, fie el de tip politic, religios sau nationalist, este un fenomen global, cu cauze multiple, catalogat in unanimitate de catre analistii politici drept cea mai grava amenintare la adresa securitatii mondiale. O amenintare in fata careia unii actori ai sistemului international, in special SUA, au gasit, poate, un raspuns simplist. (Vezi in acest sens si parodia Team America, Justitiarul universal care ruleaza acum pe HBO sau pe DVD, la MediaGalaxy). Doua state islamice, Afganistan si Irak, sunt pe cale sa importe fortat un model institutional strain conditiilor si realitatilor sociale si economice in care se afla, in timp ce cauzele care au produs tragedia de la 11 septembrie nu au fost nicidecum exorcizate…

Marc

Hai sa stam de vorba…

Thursday, September 7th, 2006

…despre ceea ce ne inconjoara. Despre lumea in care traim. Ca o fi vorba despre stiinta, tehnologie, natura, calatorii sau altceva, iata ca avem ocazia sa vorbim face to face (vorba vine), noi editorii Descopera cu voi, cititorii nostrii. Daca simtiti nevoia sa povestiti/descrieti ceva ce ati vazut sau auzit pe unde ati umblat si v-a impresionat (placut sau nu), daca vreti sa intrebati ceva, sa va impartasiti parerile, sa lansati o tema de discutie – acum e momentul si acesta e prilejul. Considerati-o un fel de terapie blinda, dar – cine stie? – s-ar putea ivi si citeva idei grozave, care sa se dezvolte in ceva ce ne-ar putea surprinde placut pe toti. Noua cele mai frumoase idei pentru articole ne-au venit in cursul si din cauza conversatiilor cu colegii (de aceea si avem sedinta de sumar ). Un grup de “colegi de blog” pasionati de tot ceea ce inseamna universul Descopera nu se poate sa nu produca idei interesante.

Descopera