Archive for October, 2006

Strălucirea, răpită din nou

Tuesday, October 24th, 2006

Aceasta este o stire MEDIAFAX pe care amicul Victor de la go4it mi-a forwardat-o ieri. Enjoy! :-) 

“Strălucirea, una dintre fiicele vrăjitoarei Mercedesa din Craiova, a fost răpită, duminică seara, pentru a doua oară în acest an, chiar din faţa casei sale, iar Stivens, cel care a dispărut cu fata şi prima dată, este acuzat de răpirea acesteia, transmite corespondentul MEDIAFAX. Presupusul răpitor a ajuns în faţa casei în care locuieşte vrăjitoarea Mercedesa însoţit de prietenii săi Stelson, Sorin, Bobocaş, Armand şi Laris, care erau înarmaţi cu săbii şi bâte. Vrăjitoarea Mercedesa povesteşte că a trăit clipe de groază când, după ce s-a întors acasă însoţită de Strălucirea şi o altă fată de-a sa, a fost agresată de cei care au venit să-i răpească fiica. “Nu este pentru prima dată când Stivens încearcă să o fure pe fata mea, Strălucirea. I-am spus şi atunci, îi spun şi acum că nu i-o dau. Nu ne putem face rude. Oricum, dacă o violează el îşi bate joc de ea, dar şi el va primi 10-15 ani de puşcărie”, a spus Mercedesa. Vrăjitoarea Mercedesa susţine că răpitorii au băgat-o şi pe ea în maşină, alături de Strălucirea, dar că au eliberat-o în faţa Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova. Tatăl Strălucirii, Medalion, a avut deja o discuţie cu Xenofob, tatăl lui Stivens, pentru eliberarea fetei. “Eu i-am spus să îmi aducă fata acasă. El a zis că nu are ce să le mai facă la băieţi şi, dacă au un astfel de comportament, să meargă la închisoare. Dacă o aduce fată mare acasă, atunci le dau fata. Data trecută mi-au cerut 200.000 de euro. Atunci le-am spus că le dau, numai să mi-o aducă acasă, deşi nu dispuneam de banii ăştia”, a declarat Medalion. Poliţiştii doljeni au început acţiunile de căutare a Strălucirii. “Ieri (duminică – n. r.), în jurul orei 20,00, poliţiştii secţiei 2 Poliţie au fost sesizaţi de către Dinasalda Ioniţă (Mercedesa – n. r.) că fiica sa, Mihaela, a fost furată de către şase tineri cu două maşini străine. Ei au plecat în direcţii necunoscute. Pe baza celor declarate de familia fetei noi vom întreprinde cercetările necesare pentru a o găsi”, a afirmat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, subcomisar Maria Vasile. Fata vrăjitoarei Mercedesa, în vârstă de 15 ani, a dispărut pentru a doua oară în acest an. Prima dată, în luna martie, tot Stivens a fost acuzat de răpirea ei.”

Acum, hai sa fim cinstiti - este de’a dreptul poetic sa ti se fure stralucirea si absolut ezoteric sa pleci in cautarea stralucirii. Iar baiatul ala din statul Maine, SUA, care daca ar fi trait in Romanica s-ar fi numit Fane Rege, dar asa a ales sa fie Stephen King, e mic copil cu tot Shining-ul sau fata de Stivensul si de Stralucirea noastra cea de toate zilele din Craiova.

Omul anului 3000

Friday, October 20th, 2006

Oamenii “superiori” vor fi inalti, zvelti, curati si sanatosi si plini de creativitate, in timp ce oamenii din clasele inferioare vor fi scunzi, indesati, cu trasaturi asimetrice, slinosi, vulnerabili la boli si cu o inteligenta redusa.

Aceasta este concluzia unui studiu realizat de Oliver Curry, director al centrului Darwin@LSE de la Scoala de Stiinte Economice din Londra, publicat saptamina trecuta in Daily Telegraph si preluat si la noi zilele trecute de Evenimentul Zilei. Un evolutionist de moda veche, domnul Curry este un tip destul de controversat in comunitatea stiintifica, iar predictiile sale (care au la baza un corpus de speculatii mai mult fantasy decit science) sunt luate la bascalie de majoritatea cercetatorilor cu scaun la cap. Trecind peste asta insa, e clar, viitorul suna cu adevarat bine:

Femeile vor avea ochii mari si deschisi la culoare, sanii generosi si fermi, parul stralucitor, trasaturi simetrice, iar pielea neteda si lipsita de pilozitati.” - hmmm - cine sa fie? Jessica Alba, Jenna Jameson sau Angelina Jolie? Se pare ca domnul Curry se uita frecvent pe Spice Platinium si este un abonat fidel al PLAYBOY-ului din UK. Iar pentru astfel de gagici futuriste, vor exista masculi pe masura: “Barbatii vor avea penisul mai mare si inaltimea medie intre 1,80 si 2,15 metri.”  - mda, stiam eu ca marimea conteaza. Mersi mama, ca m-ai facut de 192 de cm :-)

In 100.000 de ani, prognozeaza Curry, omenirea va fi scindata dramatic, intre “gigantii” binecuvantati genetic si “piticii” mult mai putin inzestrati.” Tocmai am avut o refela… revelatie existentiala. Nu stiu ce caut in viata mea si nici daca vin din anul 102006, insa este clar ca unul dintre piticii slinosi si asimetrici din acel an a descoperit masina timpului si acum isi face de cap prin secolul XXI. Te du acasa, Virinel, viitorul te cheama!

Soljenitin, my preciousss

Wednesday, October 18th, 2006

Din 1990 incoace lucrurile merg din ce in ce mai rau. Inainte ca o vindecare nationala, morala si economica, sa fi avut loc, fortele intunericului au castigat cu usurinta pozitiile dominante in societate. Cei mai lipsiti de scrupule mafioti s-au imbogatit peste noapte nespus de mult, jefuind nestingheriti proprietatea nationala; amplificand astfel cinismul social si stricaciunea morala care erau deja instaurate…

Sa nu va treaca prin cap ca rindurile de mai sus ar fi un citat din Corneliu Vadim Tudor. Si nu!, nu este vorba despre Romania, desi vai! ce bine ni se potriveste si noua aceasta crincena imagine. Planuiam de mai multa vreme sa inaugurez o rubrica de interviuri in Descopera. Insa imi doream foarte tare ca cel care o deschide sa fie o personalitate mondiala, un nume care sa rezoneze seducator atit pentru intelectuali, cit si pentru adolescenti.

Nu stiu cum sunt tinerii din ziua de astazi, insa in urma cu fix 10 ani, cind imi incepeam clasa a X-a la liceul la Spiru Hartet, Alexandr Soljenitin era, alaturi de Eliade, Cioran si James Joyce o figura cult pentru noi. Era pur si simplu la moda, asa cum erau Nirvana, tigarile Lucky Strike si camesile rosii cu carouri negre care se purtau peste black jeansi. Iar gulagul, la fel ca si grunge-ul, constituia un subiect de discutie cu ajutorul caruia puteai agata gagici sau te puteai duela verbal cu gasca, intr-o noapte ploioasa din Busteni, cu un pahar de vodca in mina.

Nu stiu daca Soljenitin mai spune ceva liceenilor de azi. Eu sper ca da. (Nu, nu a fost presedintele URSS, la fel cum nici Kafka nu e fotbalist polonez :-))) Anyway, eu unul sunt onorat de faptul ca rubrica de interviu din Descopera o voi deschide, in noiembrie, cu cel care odata era supranumit “Constiinta Natiunii” (ruse). Un tip care intr-o perioada foarte tulbure in Rusia (unde personajele incomode sunt impuscate in cap, in scara blocului), spune lucrurilor pe nume.

15 ore in zona mortii

Thursday, October 12th, 2006

Am primit azi dimineata urmatorul comunicat de presa de la Alex.

Alpinistul Alex Gavan a urcat fara oxigen Zeita de Turcuoaz in Himalaya si s-a intoars in siguranta Tabarei de Baza, intr-o alta “zona a mortii”, in care tibetani sunt impuscati cu sange rece. Cameramanul  Sergiu Matei a salvat un tibetan de militia chineza.

Pe 2 octombrie 2006, ora 2,30 p.m., ora Romaniei, dupa aproape o luna dedicata procesului de seductie (aclimatizare si stabilire a taberelor superioare), alpinistul roman Alex Gavan reuseste in sfarsit sa intre in gratiile Zeitei de Turcoaz.

Cameramanul Sergiu Matei, coechipierul lui Alex a trebuit sa renunte la ascensiune cand, in perioada de aclimatizare, a dezvoltat un edem pulmonar la altitudinea de 6.800 m, boala in urma careia orice ascensiune ulterioara poate cauza moartea.

Dupa 15 ore petrecute in “zona mortii”,  zona situata la peste 7.500 m in care corpul uman nu se mai poate aclimatiza si incepe usor sa moara, Alex atinge fara a folosi oxigen suplimentar sau serpasi varful Cho Oyu, pe Ruta Crestei Nord-Vestice.

Ascensiunea finala s-a facut direct din Tabara 2 de la 7.200 m, Alex alegand sa “sara” stabilirea a inca unei “tabere”  la altitudinea de 7.500 m pentru a petrece cat mai putin timp in aerul rarefiat.

Stii ca ai ajuns cu adevarat pe varf in momentul in care vezi Everestul de cealalta parte. Cho Oyu are un platou somital imens si orice alt punct al lui nu este considerat varful adevarat. Lipsa de oxigen si oboseala m-au facut sa adorm de doua ori in regiunea varfului, lucru extrem de periculos la altitudinea respectiva. Am atins varful la asfintit, destul de tarziu pentru un optmiar, pe un vant puternic. De cealalta parte, Everest, Lhotse, Nuptse si Pumori ofereau un spectacol coplesitor, o priveliste pe care mi-am dorit-o de foarte foarte multa vreme.

Am fost surprins sa vad ca 95% dintre alpinisti urca Cho Oyu folosind oxigen suplimentar si serpasi. Din punctul meu de vedere nu este o atitudine etica fata de munte, plus ca provocarea nu mai este la fel de mare. Sa urci muntii din exterior inseamna de fapt sa urci muntii din interiorul tau, care sunt cu mult mai inalti si mai greu de urcat. Tot ce poti sa speri este ca fiecare ascensiune te ajuta sa “cuceresti” un varf in interiorul tau… sa crezi ca ai cucerit Cho Oyu ar fi o mare vanitate…

Bucuria urcarii varfului mi-a fost insa umbrita in momentul in care-am intors in Tabara de Baza Avansata si am aflat toata povestea impuscarii tibetanilor de catre politia chineza. Este condamnabil si regretabil ca o tara care organizeaza jocurile olimpice in 2008 isi masacreaza cetatenii.” (ALEX GAVAN)

La 24 de ani, Alex este cel mai tanar alpinist roman care a reusit ascensiunea unui varf de 8.000 de metri si face parte dintre cei cativa romani care au urcat un optmiar fara a folosi oxigen  suplimentar.  In cadrul proiectului CloudClimbing, Alex a mai organizat expeditii in muntii Alpi si Tien Shan din Asia Centrala.

In tot acest timp, in Tabara de Baza Avansata, Sergiu Matei a fost martorul unei tragedii care - se pare - nu este ceva iesit din comun in China anului 2006. Dintr-un grup de aproximativ 80 de tibetani care incercau sa treaca prin trecatoarea NangpaLa in Nepal si de acolo la Dharamsala in India, intr-un pelerinaj la Dalai Lama, 8 dintre ei au fost omorati cu sange rece si apoi ingropati pe ghetar de catre politia chineza in vazul a zeci de alpinisti aflati de fata. Pentru 12 ore, de dimineata pana seara, Sergiu a reusit sa ascunda de politia chineza, cu riscul propriei vieti,  in toaleta si apoi in cortul bucatariei, un refugiat Tibetan care s-a recomandat drept fratele bucatarului lui Dalai Lama.

Am reusit sa salvez viata unui om si sa-i redau libertatea. Asta cred ca este varful meu in aceasta expeditie“.(SERGIU MATEI)

Zeita de Turcoaz a fost (din nou) sedusa

Sunday, October 8th, 2006

Climbing mountains outside is climbing mountains inside.

- deviza lui Gavan

Vineri seara, pe la 10 si ceva, am primit un telefon. Tipul care-mi vorbea cu o voce bucuroasa si emotionata, imi spune “Alooo! Maaarc? Sunt in Kathmandu, moshule! Am reusiiiit! Am facut viirffuuul!”. In acel moment, l-am recunoscut. Vorbisem de multe ori cu el la telefon, insa vocea unui om care tocmai a facut un optmiar, neindoios se schimba.

L-am intilnit pe Alex in urma cu doi ani de zile la sediul Comisiei Nationale UNESCO pentru Romania, unde avea loc o intrunire a exploratorilor si alpinistilor romani. La initiativa Ucai Marinescu, urma sa se infiinteze un club al celor care din pasiunea pentru calatorii isi facusera un mod de viata. Nu mai stiu ce s-a intimplat cu acel club, eu unul nu am mai auzit nimic de el. Totusi, tin minte ca, atunci cind am fost invitat sa iau cuvintul, am observat cu regret ca printre cei aflati in sala se aflau prea putini tineri. Un club al exploratorilor format din domni si doamne cu aspect de bunici este si el important – in sala erau, totusi, oameni valorosi, care realizasera premiere nationale; iar activitatea lor nu merita a fi uitata. Cu toate acestea, mi-as fi dorit atunci (cred si acum ca era/este bine) ca sub egida UNESCO sa ia fiinta o organizatie centrata in special pe viitor. Oricum, printre putinii tineri de acolo se gasea Alex Gavan.

Imediat dupa terminarea intrunirii, Alex a venit la mine si mi-a aratat o serie de poze pe care le facuse pe Khan Tengri. Urma sa organizeze o expozitie foto si imi cerea parerea despre fiecare detaliu din fiecare fotografie. Entuziasmul si pasiunea cu care vorbea despre munti si despre fotografii, m-au facut initial sa cred ca este putin sarit de pe fix – era, in fond, pentru prima oara cind ne intilneam si totala deschidere si sinceritate pe care mi le arata, mi se pareau oarecum suspecte (eu fiind, de multe ori, ursuz si introvertit cu oamenii pe care nu ii cunosc). Am ajuns apoi sa-l apreciez pentru aceasta savuroasa exuberanta – Alex este un om care traieste pentru pasiunile sale.

Ne-am imprietenit, am iesit la bere impreuna, am colaborat apoi la Descopera, la unul dintre cele mai bune Explorer pe care le-am avut pina acum, cind Alex ne-a spus povestea si ne-a aratat fotografiile pe care le facuse in timpul unei expeditii pe Mont Blanc.

Aflasem de visul lui de a urca pe un optmiar in urma cu un an de zile. S-a hotarit sa se duca pe Cho Oyu (8.201 m) pentru ca dintre cele 14 virfuri de peste 8.000 de metri din lume, Zeita de Turcoaz, cum ii spun serpasii, este printre cele mai indicate “pentru prima data”. Alex urma sa plece in expeditie in aceasta primavara, insa, din cauza unor probleme de sanatate a fost nevoit sa amine challenge-ul pentru urmatoarea fereastra de vreme buna din Himalaya, fereastra care s-a deschis in aceasta toamna. M-am intilnit cu el de mai multe ori in acest an, ajunsese sa fie aproape obsedat de virf, isi tapetase toti peretii camerei cu fotografii ale Cho Oyu, desktop-ul laptopului sau era evident cu Cho Oyu, citea mii de pagini despre Cho Oyu si se antrena draconic, in fiecare zi, cu gindul la Cho Oyu.

Un tinar de 24 de ani, sedus de un munte, a reusit, pe 3 octombrie, l-a rindul sau, sa-l seduca, iar eu si toti prietenii lui Alex ne bucuram enorm pentru aceasta performanta. Dupa Lacatusu si Colibasanu, apare asadar un nou alpinist tinar roman care intra cu brio in clubul select al celor mai buni climberi din lume. O parte din aventurile dramatice ale lui Alex pe Cho Oyu le puteti citi pe www.cloudclimbing.ro, in Descopera veti gasi de asemenea povestea expeditiei spusa (cu detalii picante si inedite) chiar de autorul sau. Iar pentru ca Alex l-a avut ca partener in Cho Oyu pe Sergiu, un experimentat cameraman PRO TV, nu este exclus ca filmul seducerii Zeitei de Turcoaz sa apara pe DVD la sfirsitul acestui an.

Bravo, Alex! Keep climbing si Sa-ti traiasca pioletul!!!  

Marc

Despre cum sa-ti pierzi o ora din viata… numai in Romanica (sic!)

Friday, October 6th, 2006

Raluca imi zice sa postez si eu ceva azi, ca nu mai are ce citi pe blog. O sa va spun o poveste din “Romanica” cum ar zice distinsul coleg CTP, o ”Romanica” in care pentru a cumpara un nenorocit de aparat radio ar trebui in prealabil sa iei un pumn de calmante si/sau sa faci o vizita la psihiatru/yoghin pentru a invata cele mai eficiente metode de calmare ale animalului ascuns din id. (?!)

Am fost aseara cu mama la M…y cel mare, de linga magazinul U…a. Radioul bunicii mele si-a dat obstescul sfirsit in weekend-ul trecut (dupa aproximativ 30 de ani de functionare impecabila!!!) si intrucit mamaie e bolnava, mai shade si in pat - nu se uita toata ziua la telenovele -, mai asculta cotele Dunarii, vremea in tara, muzica populara si chestii d’astea care se dau pe radiourile de stat romanesti. Prin urmare, ne-am gindit sa-i luam o scula noua (de fapt mama - spre rusinea mea, eu fac parte din categoria aceea de nepoti care se vad cu bunicii numai de sarbatori si, in rest, nici nu vorbesc cu ei). Dar intrucit mama nu se pricepe la electrice, m-a luat si pe mine. Am ajuns la M…y in jur de 8 fara 10 seara. Magazinul era pustiu. Ne-am plimbat noi pe acolo si am gasit in cele din urma un aparat ok, potrivit pentru o femeie care face anul asta 80 de ani (Sa traiesti, Mimico!!!). Cum spuneam, magazinul era pustiu - nu erau nici cumparatori, nici baieti/personal cu tricouri rosii. Asteptam vreo 5 minute, timp in care eu pendulez si nu vad pe nimeni. Ma duc la casa. O cucoana tinara si roascata imi spune ca va veni IMEDIAT cineva. Mai trec 5 minute. Apare un baiat cu coshuri pe fatza si cioculetz in stil musca. Ii zicem ca vrem sa cumparam radioul ala. “Imi pare rau, dar eu nu sunt de la radiouri”. Se duce sa vorbeasca cu baiatul de la telefoane mobile. Amindoi ginguresc, isi dau coate, asta ciochistu’ ii zice lu’ ala de la mobile sa vina. Ala ca nu poate. Se intoarce ciochistu’: “Imi pare rau, eu sunt de la televizoare, o sa chem pe cineva.” Mai trec 5 minute (posibil 10). Intre timp, eu ma duc si ma invirt de vreo 3 ori la standul de DVD-uri. Ma intorc. Inca nu venise nimeni. Apare in cele din urma un tinar chel cu un cioc mare si lung. Al doilea ciochist (numit chelu’ de acum inainte) isi cere mii de scuze, spune ca era in pauza de masa. Eu unul nu stiam ca se da si cina la serviciu, dar poate ca asa e la marile companii… Ii zicem ca vrem sa cumparam aparatul. Ne zice ca nu stie daca mai are. Se duce sa vada in stoc. Mama e siderata. Trec 5-6 minute, posibil mai mult. Intre timp, ajung la o vitrina unde vad 2 cutii cu modelul de radio al bunicii. Injur, impreuna cu mama. Apare si chelu’. ”Ne pare rau, nu mai e!” Ii arat euforic vitrina. Ma priveste circumspect, apoi isi baga mainele in buzunar dupa cheile de la vitrina. Evident, NU le are la el. Pleaca chelu’ dupa chei. Trec intre 5 si 10 minute!!! Se intoarce chelu’ cu o pereche de chei. Cheile NU merg. Siroaie grele de transpiratie incep sa-mi curga pe spate, simt ca imi urca singele in cap. Chelu pleaca dupa alte chei. Trec 3 minute, posibil 4. Vine chelu’, deschide vitrina. Cutiile din vitrina sunt goale. Simt ca innebunesc. Apare ciochistu’. “Baaa… nu stii ca radiorile astea P… sunt in magazia de jos?” Il intreb ca daca stia EL unde sunt, de ce NU a adus, IN PANA MEA, de prima data, radioul. Imi spune cu toata candoarea: “Pentru ca eu nu sunt de la radiouri.” Pumnii mi se incordeaza spasmotic si fac eforturi deosebite sa nu-l pocnesc. Pleaca chelu’ in magazie. Vine dupa 6 minute cu mainile goale. Nu a gasit nimic. “S-or fi vindut toate!” imi marturiseste el. Mama, in pragul isteriei, ii zicea sa ni-l dea pe ala expus in raft. Tipul se conformeaza. Ia o cutie, se duce la raft. Impacheteaza tacticos, cu mare grija, aparatul. Stringe frumos firele, le leaga cu sirmulita neagra, pune aparatul intr-o punga de plastic pe care o lipeste bine, apoi il baga in cutie, pe care o lipeste cu scoci, de mai multe ori. Operatiunea dureaza 3 minute. Ne zice triumfator sa mergem sa-l platim, apoi sa ne ducem la standul de testare. Il intreb de ce dracu’ l-a mai ambalat si lipit atita daca oricum trebuia testat. Chelu’ nu stie sa-mi raspunda. Ma priveste cu ochi mari si blajini, de vitzica. Insfac aparatul, mama vrea sa mergem la casa, dar eu ma razgindesc. Ii zic chelului: “Amice, uite, tu nu ai nicio vina ca esti idiot, vreau sa vorbesc ACUM cu seful tau!”. Isi cere scuze pe un ton umil, ca nu se poate, ca “seful e in pauza de masa”! Plecam la casa. Si de aici aflu ca seful maninca. Mergem la standul de teste unde baiatul de acolo desface cu greu ambalajul. Evrika! Radioul P… merge perfect. Mai trec citeva minute pina cind este ambalat din nou. Iesim furtunos din M… Privesc ceasul. Stupefiat, constat ca este 9 fara 5 minute seara. Ma gindesc ce frumos i-ar sta unei bombe cu ceas (din acelea grotesc de mari, ca in desene animate sau in filmele cu Bruce Willis) undeva la mijlocul magazinului M…, intre standul de TV si cel cu iPod-uri. BUUUUUUUUUUUM! ‘ratzi ai dreaq!

Marc