Archive for June, 2007

Pop in Second Life

Friday, June 29th, 2007

Victor nu s-a mai putut abtine (e drept, are si motive; eu, el si Claudiu - sau grupul “Cei trei purcelusi”, cum ne-am botezat :-) - suntem cam puturosi in cea de a doua viata) si l-a introdus pe prietenul si poetul Ioan Es. Pop in Second Life. Proiectul unui Event in SL - vernisaj cu lume si recital, ramine insa in picioare. So, daca doriti sa va intilniti cu poezia Maestrului in SL mergeti aici.

Ioan Es. Pop in Piata Poeziei din New City

In doua, trei saptamini speram sa organizam si un concert Vice in SL. O sa anuntam cu surle si trimbitze cind se va intimpla fericitul eveniment.

Update: Clement, autorul primului orasel romanesc din Second Life, New City, si designerul Poetry Corner-ului unde este gazduit maestrul Pop, a pus pe blogul sau o prezentare video a proiectului.

Dali&Film

Friday, June 22nd, 2007

Intre 1 iunie si 9 septembrie, muzeul Tate Modern din Londra prezinta o expozitie de exceptie: Dali&Film, prima manifestare de acest tip care-si propune sa exploreze rolul central al cinematografului in arta lui Salvador Dali (1904-1989).
Colaborarile marelui artist cu Luis Buñuel, Alfred Hitchcock si Walt Disney au creat unele dintre cele mai memorabile si influente scene din cinema-ul de avangarda. Ca atare, expozitia va prezenta, in mod cronologic, peste 100 de lucrari din colectii aflate in intreaga lume, incluzand circa 60 de picturi. Acestea sunt expuse alaturi de filme precum Un Chien andalou, L’Âge d’or (1929), Spellbound (1945) si Destino (o colaborare a lui Dali cu Studiourile Disney din 1946, finalizata de-abia dupa moartea artistului), la care sunt asociate fotografii, desene si manuscrise.

So, daca ajungeti in aceasta la vara la Londra, e musai sa vizitati Tate Modern.

Salvador Dali

Salvador Dalí pe platoul de filmare al filmului “Spellbound” (1945, Alfred Hitchcock)

Crouching tiger, sexy dragon

Wednesday, June 20th, 2007

Ce a descoperit prietenul Florin Iorganda (fotoreporter Reuters si explorator Descopera) in provincia Guanxi din China…

Jesus, hit me! HARD! I fall in love with this golden girl! … si uite ce prostii imi scrie Florin in e-mail: “In timpul petrecut aici, am incercat sa descopar cit mai multe din viata traditionala, de zi cu zi, a populatiei rurale, dar si sa imortalizez imensele progrese urbane datorate boom-ului economic prin care trece China astazi. Nu am neglijat nici peisajele naturale foarte generoase: in Guanxi, o provincie din sud, vom vedea impreuna nesfarsite terase de orez, munti impunatori ce marginesc riuri rupte din basm dar si portul si datinile diverselor minoritati care o populeaza.” Mda, are dreptate! Ce peisaje generoase :-) ce porturi… colorate :-)

15 Oltetului street, room 305

Wednesday, June 20th, 2007

like a big, bitter bird of the sea,
misfortune hovers over the bachelors’ dorm
at 15 Oltetului street.
here live only people like us. here
life is for drinking and death is forgotten.
and no one ever knows who over whom, who with
whom and when and for what.
sometimes only the wind brings the odor of smoke and noise of guns
from the catalaunian plains.
when you come to us, pal, don’t forget: you’ll be met at the door
by the san josé flea; he’s the guard here, he’ll fawn at
your feet, he’ll say gimme a buck, man, to take you across the river,
the door is closed, these guys leave me outside all the time, they’ve
locked me on the outside;
don’t believe him, my friend, don’t you know, yesterday the manager
came
and made him boss over the whole floor, he makes the rules now
in this room, this damn boat from under which the waters
receded and left it stranded here on the third floor.
so pay him off, pal, he’s the helmsman, he totters continuously
as in the old times when the boat skimmed the tops of the waves.
and if he swears, listen piously to him: he’s praying
when he swears, like everyone else around here,
and that’s what you’ll do soon too.

here live only people like us.
here life is for drinking and death is forgotten.
only during the rare moments of penitence and faith, at night,
do the walls grow thinner, longer, taller
like a trembling shroud clad by an unearthly body.
but nobody wakes up, and in the morning the place is once again
a wrinkled shirt from whose pockets we’re the only thing that shakes
out and nothing more,
only us and nothing more.
here live only people like us.
here life is for drinking and death is forgotten.

(The Livid Worlds, IOAN ES. POP)

De ce nu mergi, mai animalule?!

Wednesday, June 20th, 2007

Server prost si idiot! Ai cazut patru zile la rind, cind aveam atitea lucruri frumoase de spus, cind imi tremura mina pe tastatura si imi fierbeau creierii si imi scurtcircuitau sinapsele, iar acum cind nu mai am nimic de zis, ti-ai revenit… Dinica ar avea o vorba mare pentru tine! Asadar…

Zilele trecute, la o bere (luata muuult dupa program, domnule director general), imi povesteste Lucian o intimplare din tineretea lui. Asadar, pe cind era Lucian tinar (si avea plete, acum muuult timp in urma, probabil) era el intr-o crishma singur si suparat. Si bea multa bere (tot dupa program). La un momentdat, la masa din fatza lui, se aseaza marele actor Gheorghe Dinica. Lucian, stupefiat, priveste la Dinica. Dinica bea un pahar de vin si inca unul si inca unul si orele trec. Lucian isi freaca mainile de picioare, tremura si nu stie cum sa faca. Vrea sa mearga la maestru, sa-l salute, sa-i marturiseasca cit de mult il pretuieste, dar timorat si emotionat nu reuseste sa se ridice de pe scaun. Si orele trec si Dinica bea vin si Lucian bere, amindoi singuri si tacuti. Lucian se coace in interior, este coplesit de prezenta maestrului, simte cum fierbe. In cele din urma, se ridica impleticindu-se de pe scaun si se duce la Dinica. Ii spune: “Maeshtrree, am venittt sha-mi prejint omajiile!” Dinica se uita pentru o secunda la el si-i raspunde cu vocea sa inconfundabila: “Mai da-te-n piz..a ma’tii”!   

Ajung acasa, ii povestesc tatalui meu intimplarea lui Lucian. Batrinul meu zimbeste pe sub barba si-mi zice ca stie, ca asa e Dinica si-mi povesteste la rindul sau alta intimplare. Acum multi ani de zile (cind Lucian era tinar si avea plete, v-ati prins, iar eu unul eram un concept abstract la nivel celular) avusese loc premiera unei piese de teatru foarte proaste. Cu toate acestea, pentru ca regizorul si actorul principal erau mari vedete, piesa respectiva a fost prezentata ca un supersucces, iar apoi, dupa spectacol, s-a organizat o megapetrecere la Sarpele Rosu. Acolo era si Dinica (care nu jucase in piesa, dar stia despre ce e vorba). Dinica singur, cu un pahar de vin. Trec orele. Oamenii petrec. Dinica nu vorbeste cu nimeni. La un momentdat se ridica solemn, il vede pe regizor si-l arata impunator cu degetul aratator: “Tuuuuu!”. Regizorul, timorat: “Da?!” Dinica: “Mai da-te-n p…a ma’tii!” Apoi, Dinica il ocheste pe actorul principal: “Si tu! Mai da-te-n p…!”. Se suie cu picioarele pe scaun si arata cu degetul pe toata lumea si pe fiecare, pe rind, il trimite… acolo :-). Toata lumea tace stupefiata. In cele din urma, unul dintre actori, enervat, il intreaba pe Dinica: “Auzi, maestre? Da’ dumneata in calitate de ce esti aici?”. Dinica se uita la el si-i raspunde: “De consumator!.”

Love sucks!

Thursday, June 14th, 2007

 

Locul I la concursul de fotografie pentru liceeni photo-EMOTIE: “Love divine” de Dan Avram, Colegiul National Silvania, Zalau. Daca vreti sa o vedeti mai bine pe fata cu aripioare de creta, click aici. sau asteptati numarul urmator al revistei DESCOPERA (am fost parteneri media).

Google War

Thursday, June 14th, 2007

Unde ne aflam? De citiva ani incoace, pe internet, mijloacele de producere a informatiei au devenit accesibile tuturor. Au trecut care-va-sa-zica de la mosieri la popor. Prin urmare, web 2.0 a presupus tranzitia online de la autocratie la democratie, cum spunea amicul Victor Kapra de la go4it!, in cadrul unui workshop. Monopolul institutiilor oficiale si consacrate a fost spart. Astazi, prin intermediul unui blog, oricine poate transmite orice. Atit din acest motiv, cit si din cauza ca internetul, de la nasterea sa si pina astazi este un no man’s land – in care orice regula de conduita etica (daca exista) poate fi usor incalcata  – as defini situatia data, putin mai nuantat. Adica un soi libertarianism extrem cu accente pronuntate de anarhie.

Ce inseamna, de fapt, aceasta anarhie online? Institutiile traditionale de mass media pierd teren in fata unor tineri “neprofesionisti” care au un mesaj cu mult mai adecvat generatiei iPod, pr0n, emo si youtube, din care fac parte. Bloggerii de oriunde au devenit constienti de aceasta realitate, iar acum incearca sa-si capteze fatis cit mai mult capital de audienta de pe urma ei. De exemplu, in blogosfera romineasca a devenit de notorietate razboiul pe care Zoso il duce (uneori motivat si pe buna dreptate, alteori gratuit si mojicesc) impotriva jurnalistilor din presa scrisa si TV. 

Care sunt urmarile? Pe termen scurt, in masura in care “scriitorii online” nu se vor profesionaliza rapid, blogosfera de succes (adica cu cel mai mare trafic) va insemna in primul rind blogosfera manelizata, pe modelul  Libertatea si OTV. Pe termen lung insa, inevitabil, o parte a blogurilor (sau a ceea ce vor ajunge ele in citiva ani, in web 3.0), se vor transforma, se vor nisa si, in timp, vor capata autoritate si recunoastere valorica worldwide. Se vor constitui asadar in elite, iar libertarianismul online de astazi va fi inlocuit de un nou conservatorism.
 
Cine profita de aceasta situatie? Cum ar spune un personaj bizar care a salvat un film prost, “irrevocably”, profitorii sunt fie micii bisnitari, fie marii rechini. Colegii mei de la Ziarul Financiar i-ar numi, “systemic”, marii jucatori – Google, Microsoft, Yahoo, Amazon etc. Dependenta individului “visavi” de computer a atins cote alarmante. “Ergo”, ne sunt bagate pe git din ce in ce mai multe servicii si produse online, menite a ne crea iluzia unui webparadis total, o Utopia in care toata lumea poate face orice. “Concordantly”, viata noastra cotidiana, in cele mai mici amanunte, incepe sa fie controlata din ce in ce mai mult de mediul virtual.

Ce e de facut? Chiar daca raportul organizatiei Privacy International (care acuza acum citeva saptamini Google ca fura datele confidentiale ale navigatorilor sai pentru a le folosi in campanii de advertising) este – poate – imatur si hilar, semnalele de alarma trase din ce in ce mai des ar trebui sa ne puna serios pe ginduri… cit timp mai avem aceasta capacitate.

Rejected Cover

Tuesday, June 12th, 2007

Editorul meu foto crede ca asta este o coperta cu… oaie. Eu zic ca pentru targetul meu e prea mult.

The Livid Worlds

Monday, June 11th, 2007

i come back home once a year, in november,
when my dead ones decide suddenly to die.
i save money a whole year for that.
i cannot leave myself unburied.
just as i cannot use my unhappiness all the time. i must
pay. my dead ones must be buried.
in november, when life is still going strong, i must return home,
someone has certainly died again, and again we must certainly mourn
someone from our house.
i don’t always have money. but always
one of us goes away and until my turn comes
to be the one, i must pay.
we don’t enjoy it any more meeting on holidays, but
when one of us leaves, we meet without fail.
because otherwise the others might decide for the missing one
and next november is not too far away
and besides, we have such a great time, it is not in vain
that we save money all next year long.

(poem din The Livid Worlds, IOAN ES. POP)

Mi-aduc aminte ca, in urma cu ceva vreme, am vazut mai multe traduceri ale lui Eminescu in limba lui Shakespeare si cumva, prin adaptare, isi pierdusera intreagul farmec - ori nu-mi mai spuneau absolut nimic, ori capatasera rezonante comice. Favorita mea, Glossa, parca era un hip-hop de cartier, Luceafarul o manea, iar Inger si Demon o lalaiala fara sens.

In schimb, poezia domnului Ioan Es. Pop suna surprinzator de bine in engleza. E drept, exista o diferenta uriasa intre cei doi, de la versul alb si pina la tematica. Legat de cea din urma, ma uimeste totusi ca existentialismul taios, deghizarea in fata unei lumi crude si absurde, dezamagirea si uitarea de sine se constituie in mesaje universale, general valabile. Alaturi de alte poezii, am trimis poemul de mai sus mai multor prietene din Second Life, de virste, nationalitati si (cu) studii foarte diferite. Absolut toate mi-au dat acelasi feed-back: l-au inteles exact pe Pop (”gotic”, “bizar”, “gen E.A. Poe” etc.). Si din acest motiv, planuiesc impreuna cu Victor sa scoatem o editie Second Life a volumului si sa vernisam virtual, cum trebuie, autorul :-).

My love, my depression

Thursday, June 7th, 2007

Bocanci, blugi rupti si tricouri negre, camasi rosii sau albastre cu carouri - acesta era “echipamentul” nostru de zi cu zi. Ascultam mult grunge, eram pletosi, furiosi si ne credeam nefericiti si foarte blazati. Asta era trendy atunci, pentru ca daca te respectai ascultai Nirvana si Peal Jam si Soundgarden si le dadeai suturi in fund la punkeri si la depecheri si visai la fete frumoase cu mult rimel in jurul ochilor si unghii negre si parul foarte lung. Imi luasem o chitara si incepusem sa zdrangan la ea, fara a excela mai departe de un Zombie al The Cranberries. Asta era situatia acum multi ani, cind eram in clasa a IX-a la liceul Spiru Haret. Prin acea perioada am fost la un bairam de pomina cu multi rockeri, printre care colegul meu de clasa la istorie-stiinte sociale, Nucu Arama (azi OCS), si Lix si Rocca (azi Firma), care erau amicii nostri de la filologie. Am tras cu totii o cintare, apoi, la fel cum facea Kurt Cobain la sfirsitul concertelor sale, ne-am zdrobit chitarile de toti peretii.

Dupa bairamul cu pricina, am mai continuat sa-l acompaniez voce, din ani in Pasti, pe Nucu, pe holurile sau in curtea liceului. Impreuna cu cei mai buni prieteni ai mei din liceu, Blondu’ si Mobydick, faceam un trio foarte funny pentru Under the bridge (Red Hot Chilli Peppers) sau Easy (Faith No More). Cu toate acestea, nu stiu de ce, dupa acel bairam, nu mi-am mai cumparat chitara si am ramas, de-a lungul anilor, cu o nostalgie neinteleasa pentru corzile ei.

In decembrie anul trecut, la o petrecere MAXIM (revista la care mai colaborez din cind in cind), au cintat OCS si m-am reintilnit cu Nucu. A doua zi, in pauza de prinz de la birou, m-am decis brusc si m-am dus la magazinul Muzica de unde mi-am luat o chitara acustica neagra. De atunci, am inceput din nou sa zdrangan, fara a excela.

My love, my depression este numele de lucru (nu stiu daca il vom lasa asa, deja l-am schimbat de vreo doua ori :-) ) al urmatorului album al trupei VICE. De vreo patru luni de zile, ma vad cu VICE in fiecare marti seara, de la 19.00 la 23 si ceva. Ei se vad de mai multa vreme, dar acest album este culmea de pe urma a experientelor lor muzicale :-) Suntem 4 tipi cu joburi respectabile, ne apropiem vertiginos de pragul critic de 30 de ani (ma rog, mai e ceva, dar nu mult :-) ), dar in acest timing magic ne transformam din nou in rockerii si/sau nebunii care am fost in liceu. Ii spunem happy hours pentru ca ne aduce aminte ce bine este sa fii tinar, sa nu ai nicio grija, sa visezi in vreme ce te scufunzi in sunete. Apoi, a doua zi de dimineata, ne vedem in continuare de joburile noastre respectabile.

VICE inseamna Andrei (bass), Claudiu (voce, chitara), Dan (chitara), computerul lui Andrei (tobe) + (in)plus eu, care cint ca Borat :-), dau indicatii “pretioase”, promovez si manageriez trupa cum numai un amator o poate face :-) Ei vor ca eu sa fiu 100% bass pentru proiectele viitoare, eu inca nu m-am decis. Pina atunci, puteti sa ascultati melodiile VICE aici, iar daca va plac le puteti descarca la calitate buna (free si legal), de aici.