Archive for June, 2008

Cei mai buni & cei mai rai ani din Istoria Romaniei

Tuesday, June 17th, 2008

Descopera cei mai buni ani din Istoria Romaniei
Vezi mai multe video Diverse »

Copacul de hartie

Monday, June 16th, 2008

Copacul de hartie

Uite o initiativa care cu siguranta ii va pica cu tronc amicului Andone (vehement luptator pentru salvarea padurilor). In cazul de fata, campania se adreseaza personalizat jurnalistilor - dar nu pentru a cersi o stire de 3 lei de PR, ci pentru ca intr-o redactie se consuma foarte multa hartie.

“Hartia face parte din meseria ta. Iti este necesara si o folosesti in fiecare zi. Dar stiai ca pentru a obtine o tona de hartie de ziar sunt taiati 12 copaci? Ce-ai face daca hartia s-ar termina la un moment dat? Ca sa nu se intample asta, contribuie si tu la colectarea si reciclarea ei. Nu trebuie decat sa ne spui ca vrei sa donezi hartia utilizata din redactie iar reprezentantii proiectului “Copacul de hartie” vor veni sa o colecteze periodic, transformand-o in noi copacei plantati. Fiecare tona de hartie reciclata salveaza 17 copaci!”

Intrati pe site si daca nu sunteti jurnalisti. Pentru a salva padurile, fiecare putem face ceva, cit de putin.

California dreamin’

Monday, June 16th, 2008

As fi spus ca acest post este un fel de tigara de dupa… dar m-am lasat de fumat. Si nu e dupa…, ci dupa… California, care e chiar mai dupa decit dupa. :) Nu mai stiu unde naiba am citit cindva, mai demult, ca dupa extaz esti cuprins de o profunda melancolie. Poate ca tocmai de aceea, majoritatea barbatilor aleg calea mai usoara - respectiv sa adoarma, decit sa cada prada emo-sentimentelor. De adormit, am adormit si eu, insa mai tirziu, datorita diferentei de fus orar care m-a cam dat peste cap - inca functionez dupa ora Coastei de Vest, ceea ce se traduce prin faptul ca sunt superenergic pina la 6-7 dimineata (de dormit, nici nu poate fi vorba in cursul noptii), dupa care sunt cuprins de o blegeala completa pina pe la 3-4 dupa-amiaza. Comandorul Tase, care a zburat prin toata lumea, imi zicea ca voi avea nevoie de 10 zile ca sa ma readaptez la fusul orar (si la mediul de viata, as adauga eu) din Bucuresti. A dracului treaba! cind am ajuns in San Francisco, m-am adaptat fara nicio problema din prima zi.

California e ca un virus. Unul foarte incapatinat, cu evolutie rapida si care-ti patrunde adinc in suflet. Cit timp am fost acolo, am avut senzatia ca, pur si simplu, ma aflu pe alta planeta. Prin comparatie cu realitatile de aici, am crezut ca am in fata ochilor o societate si o lume perfecta. Orice caine care scapa din lesa, o ia la fuga si crede ca tot pamintul e al lui. (Nu stiu de unde mi-a venit asta, nu sunt dinamovist. Damn it!). Evident, California nu e deloc perfecta. Problema este ca noi nu vom ajunge niciodata acolo, deoarece imperfectiunile noastre - sociale, politice, administrative, morale - sunt colosal mai proeminente decit imperfectiunile lor, iar asta chiar iti da acel sentiment de melancolie (amara) de care vorbeam mai sus plus feelingul de sorginte populara “asa-mi vine cite-un gind, sa merg pe paduri cintind”, din filosofia bastinasa a datului cu cutitul in piatra. Cintind asta, in cazul de fata.

Paminturile sfintilor

Saturday, June 14th, 2008

Impreuna cu Andrej si Marcin, doi colegi polonezi, am luat un bus din Santa Clara, apoi un metrou/tren usor, de suprafata, din Mountain View. In California, absolut toata lumea are masina – mijloacele de transport in comun sunt folosite fie de copii si adolescenti, fie de oamenii de cea mai modesta conditie sociala, cei mai multi emigranti. Cu toate acestea (sau poate tocmai de aceea), sunt tipi si tipe de treaba. Am mers cu trenul vreo 20 de statii, vreme de o ora, timp in care am vorbit cu unii si cu altii. Lucrau la spatii publice, erau manipulatori de marfa, gunoieri, muncitori pe santier,  cei mai fericiti – ospatari si casieri. Afara era foarte cald si uscat, insa in metrou aveam aer conditionat, odorizante si era foarte curat. De altfel, in vagon erau 4 videocamere de supraveghere. Un nene care statea linga mine a adormit si i-am facut poza in timp ce sforaia cu gura cascata.

Imediat dupa ce l-am fotografiat, au sarit trei americani pe mine. O tanti, pe la 35 de ani, rizind copios: “Woow! Nu-mi vine sa cred. L-ai pozaaat, nuuu?’” Al doilea, un domn mai in virsta, ma priveste dezaprobator: “Tinere, nu e frumos ce ai facut.” Un mulatru tinar, dragut si musculos: “Wooow! Ai o camera digitala, nu?”. Apoi tanti ride in continuare si zice ca  o sa fie atenta ca si ea adoarme din cind in cind in tren, nenea ma intreaba daca port camera aia cu mine peste tot si fac poze la “bietii oameni”, tinarul imi cere aparatul sa se uite la el. Zic: imi cer scuze daca am fost nepolitios, dar sunt jurnalist si sunt strain, sunt din Romania. Ii dau mulatrului camera sa se joace cu ea, in timp ce ceilalti doi, plus alti cinci, pintre care 2 grasute, o chinezoiaca si o indianca, care s-au strins ca la urs in jurul nostru, incep sa ma bombardeze prietenos cu intrebari. Le explic ca am fost invitat de Intel la o conferinta, moment in care se schimba radical situatia – sunt asociat imediat cu the white collars din Silicon Valley si toti, inclusiv nenea in virsta, incep sa-mi vorbeasca foarte respectuos si retinut. Spre surprinderea mea, tanti stie ca Romania se afla in estul Europei, dar are dubii daca suntem latini sau slavi. Incep sa le zic eterna poveste cu tatucii natiunii, Decebal si Traian, si ca numele nostru vine de la capitala Imperiului Roman, faza la care toti scot excalamatii de apreciere.

Trenul intra in San Jose. Mulatrul ne zice ca e nu-stiu-ce sarbatoare intr-un parc din downtown, cu bere si mincare gratis si cinta mai multe formatii, printre care si Linkin Park. Cobor cu polonezii in prima statie din centru si raminem un pic descumpaniti. San Jose nu e in Silicon Valley – iar acest lucru se vede: pe strazi e putina mizerie, negri, hispanici sau skinheads umbla in gasca, prin the hood, pe la fiecare colt de strada e plasata vigilent cite o masina a politiei (primele 911 cars pe care le vad de cind am ajuns in US), aud injuraturi si certuri, ne intilnim cu homelesi si cersetori. Orasul ni se pare contradictoriu – ar fi avut toate sansele sa fie o asezare frumoasa: are citeva cladiri vechi, coloniale superbe, multe spatii verzi cu flori si palmieri, hoteluri  cu istorie si localuri de lux din secolul XIX, basilica sfintului Francis… dar parca ii lipseste ceva… nu stim exact ce. Ajungem in parcul cu sarbatoarea, unde e strins puhoi de lume intinsa pe iarba. Se da bere si hotdogs gratis, din partea primariei. Pe scena se produc niste tineri rockeri care cinta fals si prost, dar lumea ii aclama. Ma distreaza ca vad o multime de batrini sau mame cu copii mici sau grupuri de negri hip-hoperi, oameni care in capul meu nu ar avea ce sa caute la o cintare rock. De asemenea, sunt prezente o multime de persoane in carucior.

Ma impresioneaza un tinar negru care este paralizat de la git in jos. Are un carucior special, pe care il dirijeaza din miscarile capului. A venit singur la sarbatoare. In Statele Unite este posibil asa ceva – tututor persoanelor care sufera de diverse dizabilitati le-au fost create absolut toate conditiile pentru a se simti confortabil cind ies in lume, pentru a fi active in societate, in comunitate. In Romania mai avem multe de facut pina cind sa ajungem aici. Foarte multe. De fapt, in Romania mai avem foarte multe de facut pentru a ajunge oriunde pentru ca, dupa cum se misca lucrurile, desi suntem pe un drum, nu avem nicio directie. Ceea ce e ca si cum am merge nicaieri. Dar asta e alta discutie.

Pe la 8 fara un sfert, in strigatele mamicilor, bunicutzelor, ale tzincilor, ale spaniolilor mustaciosi si ale negreselor plinute (si cu tzitze mari!), s-a produs momentul mult asteptat – pe scena s-au urcat Linkin Park. Am stat 20 de minute, ne-au placut tare mult, dar pentru ca aveam mult de mers pina la hotel si nu eram siguri pina la ce ora circula bus-ul si trenul care ne trebuiau,  am pornit inapoi spre Santa Clara, spre doamnele si domnii white collars care dintr-un paradis retras, cu circuit inchis, dirijeaza industria de IT din toata lumea. Pe drum, la apus de soare, privind muntii galbeni din zare, am meditat la toate numele de sfinti si sfinte crestine care impinzesc oraselele si asezarile din California si daca ei sau ele s-au gindit macar odata ca vor ajunge sa patroneze niste paminturi si o lume despre care, in vremea lor, nici nu s-ar fi putut concepte ca (va) exista…

Intram in epoca multi-core

Friday, June 13th, 2008

Ieri am fost in vizita la cartierul general Intel, un complex format din 7 cladiri legate intre ele, unde lucreaza in jur de 9 mii de oameni. Am vizitat mai intai muzeul Intel, conceput foarte fain ca un spatiu interactiv, in care esti ‘’supus” la nenumarate jocuri (pe console de control, de tip puzzle, de realitate augmentata) in urma carora ti se dezvaluie istoria companiei. Exponatul de cinste este primul computer IBM, aparut in 1981, care avea implementat procesorul Intel 8080 si motherboard-ul Intel 8080 inventata in 1979. Poate vi se pare ciudat, dar, din cite am vazut si inteles, asa s-a desfasurat istoria Intel de la inceputuri, din 1968, pina astazi - cei de la departamentul de cercetare inventeaza o componenta revolutionara, apoi in 3-4 ani apare si un device (nu neaparat facut de Intel) care sa o foloseasca (cum e placa de baza care a fost inventata inaintea computerului).

Dupa muzeu, care se afla intr-un building foarte aratos, in care mai sedeau managementul, marketingul si PR-ul, ne-am dus acolo unde se scrie de fapt istoria - la Intel Research Labs. La intrare am fost controlati precum la aeroport. Desi aveam deja acreditare Intel, aici ne-a trebuit una noua. Dupa ce am primit-o, am mai fost controlati odata (?!) si ni s-a facut instructajul: ciocu mic, fara poze, nu ne indepartam de cei care ne conduc. Am intrat intr-un labirint cenusiu, cu usi de metal foarte groase. Din cind in cind, mai aparea un nene de la securitate care ne cerea acreditarile, desi eram insotiti 4 piaristi si 3 cercetatori. Aveam senzatia ca tocmai suntem in vizita la departamentul de documente clasificate din sediul CIA. Mai ales ca si cei care ne insoteau erau supusi aceluiasi tratament. La un momentdat, unul dintre cercetatori, un spaniol, a scapat un ”What the fuck?! You know me, man. You see me everyday.” Raspunsul a fost simplu si sec: ”You know the rules”.

Dupa ce am penetrat obiectivul deep inside, in laboratoare, unde cei de la securitate nu aveau ce sa caute, lucrurile s-au dezmortit considerabil - oamenii au inceput sa faca misto si au zis ca putem sa facem cite poze vrem. Ne-am impartit in grupuri mai mici - nu aveam decit o ora la dispozitie si ne-au intrebat pe fiecare ce dorim sa vedem. Eu am ales Visual Computing - un laborator destul de micut, cu 5 birouri. Aici, insa, s-a inventat primul computer tera-scale din lume. Pe care l-am si vazut si testat: era un 16 core perfect functional. Pe platforma pe care se afla, se puteau adauga cu usurinta inca 16 procesoare. Am inteles ca exista si platforme mai performante, recordul fiind de una care ”inghite” 100 de procesoare. Ce inseamna asta? Deocamdata, ca avem un super-computer pentru care nu prea exista aplicatii. In viitorul apropiat, in 2-3 ani, o sa vina si ele - vor fi lumi virtuale care vor ”imita” realitatea la perfectie, vor fi aplicatii de realitate augmentata, vor fi arhive de filme HD, va fi un computer inteligent cu care vom purta conversatii si care va face cam tot ce ne trece prin cap intr-un mediu virtual. 

Cei de la Intel au dezvoltat deja citeva aplicatii de acest tip. De exemplu: faci o poza cu telefonul mobil si doresti sa o publici pe o pagina A3, sa o faci afis. Nicio problema: exita un software intuitiv care ”intelege” poza, ‘’stie” cum ar trebui sa arate acolo unde se vad numai pixeli sau nu se vede nimic si o reface si ajusteaza la orice rezolutie si calitate doresti. O sa ziceti - mare brinza, un tip foarte talentat are sanse sa faca asta in Photoshop. Pe un multi-core, aplicatia cu pricina face toata treba asta instant! Adica intr-o secunda: click si gata. De asemenea, aceeasi aplicatie face treaba cu pricina si cu o transmisiune video live. Tu filmezi ceva cu telefonul mobil, iar ea o transforma in calitate HD instantaneu! Am testat-o cu Nokia al meu cu camera de 1.3 megapixeli. Alta aplicatii, foarte simple, ne dau citeva idei despre incotro se indreapta realitatea augmentata: pe un ecran curgeau niste balonase, iar o camera video ne filma pe noi. Cind ne pozitionam in fata balonaselor virtuale de pe monitor, acestea se ”comportau” de parca se aflau acolo, in realitate. De exemplu, dadeam cu mina si pe ecran aparea ca si cum le-as fi atins. Alta aplicatie foarte misto: am intrat intr-o camera goala, foarte mica, un cub de 4/4 metri in care se aflau numai 6 camere video: una ma filma din tavan, alta din podea, iar restul din fata/spate si lateral. Pe un monitor se afla un avatar. Orice miscare as fi facut eu in camera, avatarul ma imita la perfectie in mediul virtual in care se afla. Eu nu aveam niciun fel de senzor pe mine! Despre alte nebunii de acest fel, voi scrie in numarul urmator din Descopera. Concluzia zilei de ieri este ca deja am intrat in epoca multi-core, a computerelor cu adevarat inteligente, care vor face realitati virtuale de tip Matrix a piece of cake. 

Live bloggin de la conferinta MID: echipamentele mobile sunt cheia viitorului

Thursday, June 12th, 2008

In prezent, in intreaga lume, numarul celor care au pagina pe un site de social networking l-a depasit pe acela al oamenilor care au caine.

In 2 ani de zile, cei care vor detine camere video HD vor fi de 3 ori mai multi decit al cei cu camere video clasice.

Mobile Internet Devices (MID, aparate de tip all in one care se intersecteaza la granita dintre comunicare, entertainment si business) sunt cheia viitorului - ele vor deveni mai importante decit laptopurile si desktopurile.

In a doua jumatate a acestui an, piata de MID va exploda - se vor lansa peste 20 de branduri si sisteme de operare diferite.

In relatia cu internetul, MID vor depasi ca perfomanta  sistemele clasice.

Urmatoarea versiune a cipului Atom Intel - care nu este mai mare decit o moneda de 20 de centi (10 bani) si echipeaza astazi cele mai multe MID - va avea performantele unui Core 2 Duo si se va lansa in 2009.

De asemenea, Intel lucreaza intens la optimizarea vietii bateriilor - incepind cu anul urmator, un MID BenQ, Panasonic sau Vaio va functiona vreme de 10-11 ore, fiind folosit intens ca player audio/video/internet browser/aparat foto-video etc.

Uday Keshavdas, seful departamentului de cercetare MID, Intel



3 chestii pe care nu le stiai despre Intel

Thursday, June 12th, 2008

Well, este o corporatie uriasa si desi cei mai multi dintre noi am auzit de ea datorita procesoarelor din PC-urile (si, mai nou, Mac-urile) de pe birou, Intel mai face si alte lucruri. Multe alte lucruri.

1.) De doi ani de zile, are propriul departament de robotica. Cercetarea pe acest segment se desfasoara pe o platforma ”open sourse” la care contribuie roboticieni si studenti din toata lumea. Evident, cei mai straluciti studenti sunt vinati si racolati imediat de companie. Mobilitatea la care Honda a reusit sa ajunga cu ASIMO in 20 de ani, a fost atinsa de Intel in numai 1 an si jumatate (e drept, au inceput in 2006, nu in 1986!). Este interesant de urmarit daca si cind, Intel va deveni un player global in robotica.

2.) Intel e preocupata foarte serios de lumile virtuale. Am vazut astazi niste aplicatii virtual word orientate spre research si spre business (nu spre fun, precum Second Life) care m-au lasat cu gura cascata. Spatiul virtual este folosit de Intel ca un mediu de comunicare si de testare all-in-one de catre cercetatori din toata lumea. Si asta totul in timp real. 

3.) Intel are o divizie de cercetare foarte avansata pe diverse echipamente care vor revolutiona medicina. In acest domeniu, cercetarea se concentreaza mai ales pe tehnologii anti-ageing sau pe tehnologii care monitorizeaza starea de sanatate a virstnicilor si ii  ajuta substantial sa aiba o viata cit mai normala, in ciuda diverselor boli/disabilitati specifice batrinetii.

Despre toate astea pe larg si despre multe altele voi scrie in numarul urmator din Descopera.

Nasul lui Bobby Voicu

Thursday, June 12th, 2008

Cine vine sa-i faca de petrecanie lui Bobby Voicu (Comunity Manager, primul si deocamdata singurulul angajat Yahoo in Romania), daca Bobby Voicu este prins cu mitza in sac (in sacul lui Google, prin absurd sa zicem)? Uite baiatul din masina asta! E mexican, are 3 metri, e plin de steroizi si era tare nervos azi de dimineata. Iar masina lui era si mai nervoasa ca el! Azi am mai descoperit inca 2 cladiri cu birouri Yahoo in Santa Clara. Cladiri mari, de 10 etaje, corporate - metal si sticla. Am aflat ca, de fapt, Yahoo s-a infiintat chiar aici, in Santa Clara, pe 1 martie 1995.

Nasul lui Bobby Voicu

Cei 2 Stivi

Thursday, June 12th, 2008

Cei 2 Steve

Fotografia aceasta se afla la loc de cinste in Computer History Museum din Mountain View, US. Anul era 1976. In stinga se afla Steve Wozniak, iar in dreapta Steve Jobs. Pe masa - primul computer inventat de cei doi, Apple-1. Restul e istorie…

Tiganii, Google, noul iPhone 3G si ziua taticului

Tuesday, June 10th, 2008

Pe intreaga pagina 4 a USA Today, editia de California, de astazi, se intinde un articol cit o pleasca despre emigrantii tigani romani din Roma. E scris mai mult decit foarte politically correct, e de’a dreptul propagandistic - de parca marele sobor al bulibashilor (daca o exista asa ceva) a facut lobby alert si convingator pe linga editorii cotidianului. Primarul Romei, Alemanno, este numit fascit, urmasul lui Musollini, extremist si din alt secol, in vreme ce cioroii nostri care traiesc in asa-numitele colonii (parca le ziceau satre, nu?) la marginea oraselor, oameni cinstiti care au emigrat pentru a-si cauta fericirea facind un ban pe munca grea, dar care acum sunt persecutati injust si fara mila de catre autoritatile italiene. Articolul e ilustrat cu o tiganca grasa cu batic si 3 fuste inflorate care plinge ca dupa 15 ani de ”munca cinstita” in Italia urmeaza sa fie expulzata. Ma intreb daca editorii americani au aceeasi indulgenta fata de emigrantii lor hispanici, chinezi sau indieni.

Pe holul hotelului, discutie intre doi gushatzi la costum: ”Dom’ne, in curind Google si Yahoo vor ajunge niste dinozauri. Daca nu se schimba radical, mor in 2-3 ani” zice unul dintre ei. Celalalt mirat, cere o explicatie. Profetul declara sigur pe el: ”In acest moment numarul de echipamente mobile cu conexiune la internet este de 3 ori mai mare decit clasicele computere” (nu stiu daca se referea la SUA sau la toata lumea - n.a.). ”Iar trendul asta este ascendent”.

Ieri, la vreo 2 km de locul in care ma aflu, Steve Jobbs a confirmat intr-o conferinta de presa ca pe 11 iulie se va lansa iPhone 2.0, care va fi 3G si va costa numai 199 USD, versiunea de 8GB, si 299 USD cea de 16. (In urma cu nici 12 luni, vechile iPhone-uri de 8 si 16 GB costau 599 si 699 USD!!!). E drept, preturile noi ale iPhone-ului 3G sunt aplicabile doar dimpreuna cu un abonament pe 2 ani la AT&T. Marea inovatie a noului iPhone 3G este longevivitatea bateriei, care s-a imbunatatit dramatic - 300 de ore in standby si 5 ore de convorbire 3G. Navigarea pe net va tine 6 ore in continuu, vizionarea de filme - 7 ore, iar ascultatul de mp3-uri - 24 de ore! Softul de asemena a fost upgradat, devenind business friendly: printre altele, ofera posibilitatea de a te conecta wireless la serverele Microsoft Exchange, chestie care-l face concurentul direct al celorlalte smartphone-uri orientate spre business. In sfirsit, versiunea de 16 GB a lui iPhone 3G va veni si intr-o culoare inedita: alb.

Astazi in US este Ziua Tatalui. Nu are nicio legatura cu campania pro-ghertzoi bautor de bere si amator de blonde si fotbal, initiata de berea aia (nu mai stiu care) care dorea impunerea Zilei Barbatului in Romania. Ziua Tatalui este o sarbatoare cuminte, de familie, in care tatal primeste cadouri de genul: ”ti-am facut friptura ta preferata, honey!”, ”hai sa mergem impreuna cu ala micu in parcul de distractie”, ”ti-am luat jocul asta video, dad, pe care o sa-l jucam impreuna”.

Ce fain e sa ai laptop! Si mai ales un Sony VAIO mic si dat naibii (il tine bateria 7 ore!!!). Scriu acest post de pe terasa, linga piscina, unde ascult in surdina muzica din anii ‘80. Si ieri tot melodii din astea prafuite erau - imi aduceau aminte de vremea cind mergeam cu ai mei la strandul Trei Ligheane din Berceni, acum vreo 20 de ani. L-am intrebat pe DJ daca nu are si ceva nou si mi-a zis ca nu, ca el nu pune muzica decit legal si ca e prea scumpa licenta pentru astea noi.