Archive for July, 2008

Ce vom face in Rusia?

Sunday, July 27th, 2008

Maine dimineata, la 9 fara 5 minute, impreuna cu Catalin, pornesc cu avionul spre Moscova. Ajungem acolo la 12.25 ora locala. In principiu, la aeroportul Sheremetyevo - care cica e foarte aglomerat (a fost conceput pentru un tranzit anual de 9 milione de pasageri, dar, de fapt, sunt 12 milioane de oameni care vin si pleaca de aici), motiv pentru care nu prea se respecta programul - ar trebui sa ne astepte un taximetrist basarabean. Tot in principiu, pentru 60 de euro, moldoveanul ar trebui sa ne duca la Piata Rosie, apoi la gara de unde, noaptea, pe la 10 si ceva, trebuie sa luam Transsiberianul. De undeva de linga gara ar trebui sa ne aprovizionam cu apa si, eventual, ceva alimente.

Calatoria cu Transsiberianul va dura 3 nopti si 2 zile; miercuri noapte/joi dimineata, suntem in Novosibirsk, in capitala Siberiei, undeva aproximativ in centrul Rusiei, la mijlocul distantei dintre Moscova si Vladivostok. Transsiberianul este cea mai lunga cale ferata din lume: 9288,2 kilometri - traverseaza Volga, muntii Urali si Taigaua Siberiana, unind Europa cu coasta asiatica a Pacificului. Motivele pentru care macar odata in viata ar trebui sa intreprinzi o astfel de calatorie sunt multe, ma voi opri doar la punctele (7) si (8) de pe site-ul Waytorussia:

(7) It is a great opportunity for relaxing and reflecting: you will have much free time for mental activities.
(8) Now, if you don’t feel like thinking too much, you can also join in some Russians in the train, and have the longest ever vodka party in your life

Dupa cum observati daca intrati acolo, dupa (5), punctul (6) nu exista, prin urmare recomandarea este candida si genuina - a fost facuta de cineva care chiar a avut o apriga calatorie mentala printre meandrele vodcii. :D Dincolo de asta, mentala au ba, o calatorie cu Transsiberianul e o experienta din aia once in a lifetime, si sunt fericit ca o fac.

In gara din Novosibirsk vom ajunge joi dimineata la 3. Trebuie sa luam un taxi - pe care-l vom gasi - si sa mergem la un butic non-stop pe nume Anushka (sau ceva de soiul asta), de unde luam cheia de la apartamentul pe care l-am inchiriat. Dormim citeva ore, apoi vizitam orasul si ne alegem locul din care vom realiza astro-shooting-ul de eclipsa. Novosibirsk este un important centru universitar, are cel mai mare teatru din Rusia, o multime de clinici, parcuri si monumente. La 20 de km de oras se afla Akademgorodok, supranumit si Silicon Taiga :-) , un orasel infiintat in 1950, in care traiesc numai oameni de stiinta, de la ciberneticieni si ingineri la sociologi si politologi. Se spune ca aici s-a inventat si s-a testat si perestroika, inainte ca Gorbaciov sa o adopte ca politica de partid.

Vineri, pe 1 august, vom fi dedicati 100% observarii si fotografierii eclipsei totale de soare. Unde va avea loc asta, n’as putea sa va spun: prognoza meteo arata acum ca in Novosibirsk va fi partial senin; daca chiar asa va fi cazul, avem inchiriata o masina care ne poate duce pe o raza de 100-150 de km primprejur spre un loc cu cer de cristal. Ma rog, noi speram ca o sa fie ok. Daca toate merg bine, vineri seara ne suim in Transsiberian si pornim spre Moscova.

Mi-as dori tare mult sa fac live blogging de la treaba asta, mai ales ca, gratie lui Victor, am un Panasonic Toughbook in teste (alegerea fireasca pentru o expeditie siberiana). Cu toate astea, mi-e teama ca ne vom conecta la net cel mult odata, in Novosibirsk si asta numai daca siberienii le au cu wireless-ul. Asadar, va uram наилучшие пожелания :D adica numa’ bine!

La Lenny Kravitz

Sunday, July 27th, 2008

In deschidere, au cintat surprinzator de bine The MOOoD. La primele 4 melodii nu au zis nimic, iar apoi, cind au inceput sa vorbeasca cu publicul… romaneste, multa lume a ramas cu gura cascata - sunau si aratau atit de british cu indie-rockul lor incat nimeni (dintre cei care nu-i stiau, evident) nu se astepta sa fie romani.

Kravitz si-a inceput concertul la 21.05 si a cintat live fara intrerupere doua ore si jumatate. Dupa cea de’a treia piesa, a salutat in sfirsit publicul si a inceput sa zica ce bine se simte el aici si cit de fericit e cu noi si ca noi contam enorm pentru el… apoi, a dat-o cu batul in balta, rau de tot, urlind in microfon ceva de genul Hungary, are you ready for the Love Revolution? Peste publicul stupefiat si indignat - cred ca cei mai multi dintre noi am pierdut sirul guristilor decerebrati americani (si nu numai) care, cind vin aici, se cred in Ungaria sau Bulgaria - s-a lasat o tacere de mormint, apoi unii au inceput sa huiduie, altii sa injure, iar cei din primele rinduri sa-i zica, totusi, unde se afla. Lenny si-a cerut mii de scuze, apelind la povestea prafuita (dar poate adevarata) a vietii chinuite a artistului in concert care sare dintr-o tara in alta si in afara de avion, camera de hotel si scena, nu mai stie nimic (de parca l-ar obliga cineva, in afara de propriul interes, sa cinte pe banda rulanta) si mintea ii poate juca feste citeodata. A insistat ca stia unde e, numai ca a facut o greseala. In cele din urma, dupa ce si-a cerut din nou scuze, l-am iertat, iar concertul a continuat foarte misto.

Lenny Kravitz este un instrumentist desavirsit si un solist extraordinar. Este printre foarte putinii artisti comerciali care au cu adevarat Voce, o voce care - culmea! - live parca suna si mai bine decit in studio. Nu a falsat, nu si-a pierdut suflul (in ciuda faptului ca s-a miscat foarte mult) si a sustinut intregul concert la aceeasi intensitate. A fost ajutat si de o banda pe masura sa - un tobar de zile mari, un trompetist si 2 saxofonisti furati parca din prima jumatate a secolului trecut, din epoca de aur a jazz-ului, dar mai ales Craig Ross, un chitarist care a tras niste solouri dementiale ce te taiau direct pe suflet.

La cei 44 de ani ai sai, Kravitz are o charisma de mascul feroce pe care eu unul nu prea o inteleg. Adica, ma rog, s-a miscat foarte seducator in colantii lui negri, de la inaltimea pantofilor cu toc (cu care ajungea probabil la pragul psihologic de 170 de cm), dar, de multe ori, mie mi s-a parut ca aduce cu un cimpanzeu gay in calduri. :P Gagicile de pe gazon se pare ca erau de alta parere. Dupa gafa din deschidere, a interactionat foarte bine cu un public electrizat care i-a recunoscut majoritatea melodiilor si a cintat din toti bojocii alaturi de el. Din playlist nu au lipsit (intr-o ordine aleatorie) Always on the Run, It Ain’t Over ‘Til It’s Over, Stillness of Heart, Are You Gonna Go My Way, American Woman, I Belong To You, Fly Away, Again sau I’ll Be Waiting.

La sfirsitul concertului, total natural si degajat, Lenny a facut o chestie pe care nu a mai facut-o absolut niciun “star” din asta de valoare internationala la noi. Pe acordurile din Let Love Rule, vreme de 10 minute, a parasit scena si a facut o adevarata baie de multime. Adica a sarit in public. Si nu doar la aia din fata scenei, ci a luat-o metodic prin zona de gazon B, apoi tribune si peluze. In cele din urma, cu cirdul de fani dupa el, s-a cocotat undeva pe o cladire din stinga scenei, deasupra peluzei, de unde a dirijat intregul stadion Cotroceni, pina cind o tipa i-a sarit in spate si l-a pupat pina cind l-a darmat pe jos. :P Lenny s-a ridicat si a continuat baia de multime.

In concluzie, cu exceptia fazei cu Hungary, Kravitz a produs o surpriza tare placuta si a sustinut un concert de nota 10.

Eclipsa din Siberia

Thursday, July 24th, 2008

Am fost deconspirati! :P Plecam in Siberia pentru a vina o eclipsa totala de Soare. Colegul Beldea zice ca In secolul XXI, cind exista sateliti si observatoare dedicate observarii activitatii solare, o expeditie stiintifica pentru a surprinde o eclipsa de Soare in locuri greu accesibile, nu prea mai este justificata. Cu toate acestea, datorita faptului ca acest fenomen este atit de spectaculos, eclipsele au devenit fenomene sociale: milioane de oameni vin sa asiste la spectacol in banda ingusta de totalitate. Pentru ca cea de pe 1 august va tranzita si o buna bucata din China se estimeaza ca, in total, va fi privita de 1 miliard de oameni. Mai multe detalii despre aventura noastra puteti gasi pe Pro TV si, in curind, in sectiunea video, de pe homepage, a portalului descopera.

Neajunsul de a nu-ti manageria direct bucataria interna a blogului: pina acum citeva saptamini puteam sa postez clipuri de pe Pro TV si Trilulilu direct, dar nici de-ale naibii nu se incarcau in pagina cele de pe YouTube. Acum situatia sta fix pe dos. :(

Dumnezeu nu e metallist

Wednesday, July 23rd, 2008

E frig si ploua ca naiba in Bucuresti. Dumnezeu nu e metallist, dar sunt convins ca in orasul asta mai sunt destui rockeri adevarati care-i vor intampina in noaptea asta cum se cuvine pe cei de la Metallica. Am observat o oarecare lamentatie in blogosfera cu privire la acest concert - o parte a celor care au fost la cintarea din ‘99 spun acum ca “Metallica nu mai e ce’a fost”. Mda, ‘ratzi ai dreaq de burtzoshi corporatisti, dar nici voi nu mai sunteti ce’ati fost (vezi si 4 posturi mai jos)! Sa fii rocker nu inseamna nici sa te imbraci in negru, nici sa-ti lasi plete si sa te tatuezi. La fel cum sa nu mai fii rocker nu este echivalent cu purtarea unui costum de office si inceputul de chelie. Sa fii rocker este o stare de spirit. Totodata, degeaba te bati cu pumnii in piept ca iti plac Stones si Zeppelin si Doors si strimbi acum din nas la Metallica, daca ai o gindire de cocalar trendinez si te porti ca atare. 

Fara fuste scurte!

Wednesday, July 23rd, 2008

Domnisoara, esti inacceptabila!

China este o tara a marilor contradictii. Cind toti marii analisti si experti politici o vad transformindu-se precum mirtzoaga din poveste intr-un comunism cu fata umana (si ochi oblici) si viseaza spre o varianta asiatica si originala de social-democratie in care libertatile si drepturile individuale sa aiba ceva substanta si fond, guvernul de la Beijing trage mojiceste cite o “duma” care ne readuce la realitate. Nu, de data aceasta nu e vorba despre cenzura libertatii de exprimare, nici de alt grup de tibetani torturati si ucisi. Insa, cu toate ca este frivola si neinsemnata, interdictia de fata face parte din acelasi sistem, este o extensie logica a sa: pe perioada Jocurilor Olimpice, fetele si femeile nu au voie sa poarte fuste scurte sau bluze-top/maieuri care le lasa buricul dezvelit. De asemenea, barbatii nu au voie sa umble pe strada la bustul gol. Toate aceste mirsavii vestimentare - decretate inacceptabile si interzise peste noapte - ar afecta care-va-sa-zica morala poporului si imaginea puritanului Partid Comunist in vremea Olimpiadei.

Masura cu pricina este de o meschinarie fara margini - daca niste picioruse de chinezoiace mici si goale (piciorusele, nu chinezoaicele) erau atit de degradante pentru etica publica, de ce s-a luat aceasta decizie de abia acum? Patania asta imi aduce aminte de dirigintele meu din liceu, poreclit Parpalea, probabil cel mai retrograd si ingust la cap profesor din Spiru Haret, un individ care la prima sedinta cu parintii le spunea raspicat acestora ca “fetele nu au voie cu fuste scurte la mine in clasa!”… apoi, dupa un moment de gindite, a adaugat “nici cu fuste prea lungi!”.

Chat cu Ioan Es Pop

Tuesday, July 22nd, 2008

Maine (joi), incepind cu ora 12.oo, pe site-ul Observatorului Cultural, aveti prilejul pe a chatui vreme de citeva ore cu prietenul si colegul meu, maestrul Ioan Es. Pop, senior editor Descopera, redactor sef Ziarul de Duminica si (mai ales), probabil, cel mai talentat (si controversat) poet nouazecist. In cazul in care nu sunteti familiarizati cu poezia lui, despre poet puteti afla mai multe de aici sau de aici, sau de pe acest blog dind o cautare cu numele lui Ioan. Citeva poeme de’ale lui Ioan se gasesc online aici.

în măcelăria ta mi-ar fi plăcut şi mie să lucrez
măcar o dată pe săptămână, în ziua mea liberă,
dar nu în faţă, unde vinzi şi unde
toţi îmbracă halate şi poartă mănuşi,
mie îmi place în hala din spate, unde muştele roiesc
şi unde, oricât te străduieşti să îi extermini,
şobolanii mişună peste tot.

acolo, tăvălit pe câte-o halcă, să pot sta singur,
cu coatele în sânge animal,
să mă zgudui de plâns şi să mă rog.
după opt ceasuri de rugăciune dintr-asta,
aş ieşi afară cu ochi limpezi şi surâzători

şi şase zile după aceea aş fi blând ca un miel
şi gata de orice sacrificiu,
fericit că în a şaptea zi mă pot întoarce
în măcelărie, printre hălci,

fiindcă numai din cauza cărnii te rogi
şi cu cât e carnea mai multă,
cu atât te rogi mai sfâşietor.

Cei mai rapizi melci din lume

Monday, July 21st, 2008

Melc vitezoman

Pare greu de crezut, dar World Snail Racing Championship (adica Campionatul Mondial de Melci Viteza! :P ) este o competitie care se tine anual inca din 1960, fiind infiintata in Anglia, la Congham, Norfolk, de catre britanicul Tom Elwes, un tip care vazuse un concurs asemanator in timpul unei vacante, intr-un catun din Franta. Pe o masa se formeaza un cerc de sfoara rosie cu raza de 35 de centimetri. Melcul este pus in centrul cercului si, pentru a termina competitia, trebuie sa o ia la sanatoasa (vorba vine) pina in afara cercului. Campionul din acest an, desemnat in weekendul ce tocmai a luat sfirsit, este Heikka, un gasteropod care a reusit sa parcurga cei 35 de cm in 3 minute si 2 secunde. Recordul mondial si titlul din Cartea Recordurilor de cea mai rapida molusca este detinut insa de Archie, un melc care a iesit din cerc in numai 2 minute!

28 de ani - nici rocker, nici poet, nici revolutionar

Friday, July 18th, 2008

 

“Un poet poate muri la 21 de ani, un revolutionar sau un cintaret rock la 24. Dar, odata ce am trecut de virsta asta, totul va fi bine . Asa gindeste toata lumea. Am trecut de Curba Mortii, am iesit din tunelul intunecos si umed. De acum, nu ne mai ramine decit sa mergem tot inainte, pe o autostrada cu sase benzi, indreptindu-ne - vrind-nevrind - catre o destinatie. Ne taiem parul si ne barbierim in fiecare dimineata. Nu suntem nici poeti, nici revolutionari, nici cintareti de rock. Nu mai bem in nestire, adormind prabusiti intr-o cabina de telefon, si nu mai ascultam The Doors cu volumul la maxim, la ora patru dimineata. In schimb, ne facem asigurari de sanatate, bem doar in barul vreunui hotel si pastram chitanta de la dentist pentru a primi reducere la taxe. Pentru ca de acum avem 28 de ani.”

Citeam textul de mai sus din Salcia oarba, fata adormita a lui Haruki Murakami, pe la miezul noptii trecute, intr-un tren care gonea de la Timisoara spre Bucuresti si ma gindeam la mine si la cei mai buni prieteni ai mei - cu totii de 28 de ani, sau in pragul acestei virste - si la modul in care ne schimbam ireversibil cu fiecare an ce trece. O parte dintre noi ne-am gasit ”vrind-nevrind” destinatia pe generoasa autostrada sociala a lui Murakami, altii inca simtim, vorba cintecului de mai sus, ca going nowhere, going nowhere… Si intr-un caz si in celalalt, insa, am impresia ca devenim din ce in ce mai ipocriti. In sensul ca facem din ce in ce mai multe compromisuri, lasind din ce in ce mai mult de la noi, uitind de noi, de ceea ce suntem, de ceea ce vrem cu adevarat, coborind standardele, refugiindu-ne din ce in ce mai adinc in monotonia unei cariere caldute. Asta nu e tocmai viata pe care ne’o imaginam la 21 de ani sau mai devreme, cind eram rockeri si revolutionari si poeti, dar este singura viata pe care o avem. Cea mai buna lume posibila, cum zicea Gottfried Leibniz acum vreo 300 si ceva de ani. Ce stia el?!

O poveste adevarata

Friday, July 18th, 2008

Henry Tandey

“Sa luam cu totii aminte la povestea lui Henry Tandey, un infanterist britanic din regimentul Duke of Welington. In data de 28 septembrie 1918, Tandey a participat la un atac impotriva unor transee inamice din apropierea oraselului francez Marcoing. Britanicii au cistigat batalia si, in timp ce inaintau, Tandey a privit cu bagare de seama intr-un transeu. A vazut un soldat inamic, un caporal care zacea intr-o balta de singe. I-ar fi fost usor lui Tandey sa-si lichideze dusmanul, asa cum ucisese multi in ziua aceea; Tandey jucase un rol eroic in batalie si, mai tirziu, a fost rasplatit cu Crucea Victoriei, cea mai inalta decoratie de razboi britanica, pentru marele lui curaj. Dar a socotit ca nu e corect sa impuste un ranit, asa ca i-a crutat viata acelui caporal.

In 1940, in timpul bombardamentului nazist asupra orasului Coventry, unde lucra ca paznic la fabrica de automobile Triumph, Tandey a inceput sa scrisneasca din dinti: Daca as fi stiut ce-o sa iasa din caporalul acela! Dumnezeule, ce rau imi pare ca l-am crutat. Caporalul era Adolf Hitler.”

text din Machiavelli despre arta moderna a conducerii, Michael A. Ledeen, Humanitas, 2004

Povestea este adevarata, daca doriti sa aflati mai multe detalii despre acest… “accident” care confirma sublim zicerea romaneasca cu “facerea de bine e f… de mama”, cititi si pe wiki

Cronofotografia

Monday, July 14th, 2008

Cronofoto

Vede cineva sani in poza de mai sus? Daca va intrebati ce-i cu ea, aruncati o privire aici. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, inainte de aparitia propriu-zisa a camerei de filmat si a cinematografului, au existat mai multe tehnologii-prototip concurente. Una dintre acestea a fost si cronofotografia.  Cel mai talentat cronofotograf este considerat Eadweard Muybridge. Daca o sa cautati lucrari de’ale acestui domn englez, o sa ramineti surprinsi: prin 1870, in numele stiintei, Muybridge incerca sa realizeze scurte secvente animate cu femei nud! Si nimeni nu avea vreo problema cu asta. Lucru absolut normal, de altfel.

BRB. Voi fi plecat citeva zile din Bucuresti.