Archive for July, 2008

Nu ne putem regasi decit parasindu-ne

Monday, July 14th, 2008

Marian Simon este un tip aproape imposibil de descris in cuvinte. Trebuie sa-l cunosti, sa-l vezi, sa-l auzi. O namila de om (practica bodybuilding de 15 ani) cu figura de killer sadic care, in momentul in care sta cu prietenii cu un pahar de vin alb in fata, se transforma intr-un exploziv arlechin (de altfel, clovn-ul se regaseste printre temele sale artistice favorite) care te farmeca imediat printr-o buna dispozitie parca far’ de sfirsit si capacitatea de a glumi zgomotos si ironiza cinic absolut orice. Apoi, transgresia merge mult mai departe, in momentul in care vorbeste de Arta, Marian se descompune intr-o intunecata fiinta inaripata pe jumatate visatore, pe jumatate fanatica, care smulge viziuni, stari si trairi din subconstientul colectiv si ti le azvirle in fata ochilor fara niciun fel de menajament.

Ucenicul preferat al maestrului Marcel Chirnoaga si cu siguranta unul dintre cei mai buni tineri artisti plastici din Romania, Marian si-a refacut de curind site-ul personal, artasim.ro, unde, la sectiunea de arta plastica, puteti descoperi citeva dintre cele mai reprezentative lucrari. (Pentru a ajunge la el, in arta plastica, dati click oriunde - se pare ca Marian a vrut sa se joace un pic si nu le’a pus link direct). Titlul acestui post, pe care artistul si amicul meu si-l asuma ca motto personal, cred ca i se potriveste cel mai bine…  

Gasiti diferentele (YouTube blogtest)

Monday, July 14th, 2008

Din ratiuni care-mi scapa (recunosc ca nici nu prea ma pricep la bucataria interna a blogurilor), pina acum nu puteam pune aici clipuri de pe YouTube. Intr-un fel, asta a fost una avantaj, pentru ca m-a obligat sa scriu… well, atunci cind am avut chef. De saptamina trecuta, am trecut la versiunea 2.5.1 a WordPress. “Minuni” precum clipuri de pe YouTube, quotes, tag cloud si altele, ar trebui sa fie peace of cake de acum incolo. Desi, inca imi prind urechile cum naiba sa folosesc in acelasi timp si tabla de categorii, la care nu vreau sa renunt, si tag-urile… in sfirsit, toata viata invatam cite ceva nou. :D

Hint: Pentru a savura la adevaratul lor potential cele 3 clipuri de deasupra (pe cel cu jiji, oricum, deja cred ca-l stie toata lumea), tineti apasata tasta Ctrl si dati de rotita mouse-ului scoll in jos, pina cind toate cele 3 video-uri se vad simultan pe monitor. Apoi, da-ti-le play in acelasi timp. :P

False Summits. True Vanities

Thursday, July 10th, 2008

Gasherbrum 2, in mijloc. Foto: Alex Gavan

Este, cred, unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit despre alpinism, curaj, onoare si urmarirea pina la capat a pasiunilor pe care le ai, a obiectivelor pe care ti le propui. Se numeste False Summits. True Vanities si il puteti vedea si voi, aici. A fost scris de catre amicul meu, Alex Gavan, care dupa ce in urma cu 2 luni a reusit cu bine ascensiunea pe Makalu, in prezent incearca sa se suie pe inca un optmiar himalayan, Gasherbrum 2 (cunoscut si drept K4, acesta este cel de-al 13-lea virf al planetei, cu o inaltime de 8.035 m). 

Cel mai tare viral din 2007: 1.500 de puscariasi sunt Thriller

Thursday, July 10th, 2008

 

In editia din decembrie anul trecut, revista Time a realizat un top cu cele mai bune video virale ale lui 2007. Ceea ce ati vazut mai sus s-a clasat pe locul 5, dar dupa parerea mea merita o pozitie pe podium, daca nu chiar no. one. Nu stiu daca clipul cu pricina a mai fost popularizat in blogosfera la noi; pe blogurile pe care le urmaresc nu l-am vazut, iar Google imi spune ca nu, dar s-ar putea ca si eu si Google sa ne inselam. :P

Cei 1.500 de puscariasi sunt deosebit de periculosi si isi duc viata la CPDRC (Cebu Provincial Detention and Rehabilitation Center) din Philippines. Ideea reabilitarii lor prin dans i-a venit Byron Garcia, un consultant pe probleme de securitate al guvernului local din Cebu. Garcia s-a ocupat de coregrafia puscariasilor si tot el i-a filmat. Proiectul mantuirii prin dans a avut un succes atit de mare - cei mai recalcitranti si violenti detinuti devenind adevarati mielusei dupa o repriza de dans, incat CPDRC a primit aprobare speciala de la guvern, iar dansurile syncron ale puscariasilor au devenit o practica de reeducare obisnuita a inchisorii. Le puteti urmari pe toate pe pagina lui Byron de pe YouTube, aici. La ora la care am scris acest post, clipul cu dansul lui Michael Jackson din Thriller in varianta celor 1.500 de filipinezi incarcerati avea nici mai mult nici mai putin de 16.559.358 de vizualizari.

Intrebarea de baraj: ma intreb ce naiba s-a intimplat cu tipul care a jucat rolul tipei din Thriller? :D

10 sfaturi pentru supravietuire

Thursday, July 10th, 2008

De la Discovery Channel:

Organismul uman poate să reziste în condiţii de căderi periculoase, temperaturi extreme şi chiar atacuri de rechin – cu condiţia să cunoaşteţi secretele supravieţuirii. Iată mai jos câteva informaţii care vă vor menţine în viaţă şi în formă, chiar şi în condiţii extreme.

1. Organismul uman poate să supravieţuiască fără apă timp de 2,5 zile chiar şi în arşiţă cumplită (49 grade Celsius), dacă victima îşi petrece tot timpul odihnindu-se, la umbră. Organismul rezistă două săptămâni sau chiar mai mult fără hrană solidă.

2. Şansele de a supravieţui unui atac al rechinilor cresc masiv dacă înotătorul ripostează, lovind cu pumnii ochii şi branhiile rechinului. Nu ajută la nimic să vă prefaceţi că aţi murit.

3. Pe baza datelor statistice obţinute de la Trupele de Şoc ale SUA pentru Operaţiuni de Căutare şi Salvare, în caz de avalanşă, victima are şanse de supravieţuire de 90% dacă reuşeşte să nu se lase îngropată de zăpadă şi primeşte ajutor în decurs de 15 minute. După 30 de minute, rata de supravieţuire se reduce cu 50%.

4. Nu încercaţi niciodată să alergaţi mai rapid decât un urs. Acest animal poate atinge viteze de până la 50 – 55 km/h, într-o fracţiune de secundă.

5. O persoană de talie medie, care poartă îmbrăcăminte uşoară şi are un dispozitiv gonflabil personal, de tipul unei veste de salvare, poate să supravieţuiască între 2,5 şi 3 ore în apă rece ca gheaţa, dacă rămâne nemişcată şi îşi îndoaie genunchii, aducându-i la piept.

6. Victima muşcată de un şarpe cu clopoţei are şanse mari de supravieţuire. În Statele Unite se produc anual peste 7 000 muşcături de şarpe, dar numai aproximativ 15 victime mor în final din această cauză.
 
7. Şansele de supravieţuire în cazul unui accident rutier în care maşina cade în apă sunt mult mai bune dacă victima aşteaptă înăuntru până când maşina se umple cu apă – şi abia după aceea încearcă să deschidă o portieră sau un geam. În acest fel, presiunea apei care năvăleşte din exterior nu riscă să doboare victima sau să o ţintuiască sub bord.

8. Conform Şcolii de Paraşutism din Toronto, dacă paraşut nu se deschide, victima are şanse de supravieţuire mai mari dacă aterizează cu picioarele lipite şi genunchii uşor îndoiţi, decât dacă încearcă să se îndrepte spre o zonă împădurită sau să se rostogolească în momentul contactului cu solul.

9. Supus unor temperaturi extrem de scăzute, organismul uman începe să îşi întrerupă funcţiile când ajunge la 32 grade Celsius, provocând pierderea cunoştinţei şi rigiditate musculară. Şansele de supravieţuire cresc dacă victima reuşeşte să evite două lucruri: să se ude şi să adoarmă.

10. Conform Institutului Australian de Ştiinţe Marine, dacă sunteţi înţepaţi de o meduză veninoasă din clasa Cubozoa, şansele de supravieţuire sau măcar de întoarcere la ţărm sunt aproape zero, căci moartea se poate produce în decurs de numai 2 sau 3 minute.

Sfaturile de mai sus au fost concepute de Bear Grylls (foto), un tip care ne invata cum sa supravietuim in conditii extreme, in cele mai dure si mai neprimitoare locuri de pe planeta: desertul Saharei, jungla din Panama si mlastinile din Patagonia, in al doilea sezon al seriei Tehnici esentiale de supravietuire, incepand cu 4 august, in fiecare luni, de la ora 21.00 pe Discovery Channel. În al doilea sezon al seriei, Bear foloseşte tehnicile sale unice de supravieţuire, pentru a vă demonstra cum puteţi să rămâneţi în viaţă; el rezistă unei săptămâni pline de provocări, în locuri în care un om obişnuit nu ar rezista nici măcar o zi. Bear coboară pe pante abrupte care vă fac părul măciucă, în celebra Vale a Viperelor, pe Camino Reale, în Panama, şi eviscerează o cămilă moartă ca să îşi găsească hrană şi adăpost în Sahara. Îşi înfruntă cele mai cumplite spaime luptând să iasă din crevasele din Patagonia, iar pe parcurs mănâncă tot soiul de chestii care fac să vi se întoarcă stomacul pe dos: un scorpion, un şarpe, viermi, diverse insecte, rădăcini şi lăstari. Vizionare placuta! :D

Bear, supravietuitorul

Lilypad, orasul plutitor

Wednesday, July 9th, 2008

Lilypad

In urma cu vreo 6 ani de zile, incalzirea globala era un subiect de discutie foarte extravagant, o bizarerie futurista adusa in atentia publica doar de obscuri oameni de stiinta care nu erau priviti tocmai bine. Intre timp, incalzirea globala a devenit una dintre temele principale ale oricarui organism si summit care se respecta. De altfel, evidentele au pus pe ginduri pe toata lumea: procesul este lent, dar ireversibil. Pina in 2100, oceanele se vor ridica cu 88 de centimetri - ceea ce inseamna ca multe metropole vor ramine… sub apa. Londra, Tokyo, New York - adio!

Foarte putini dintre noi vor mai apuca 2100. Totusi, solutiile pentru ceea ce va veni trebuie dezvoltate inca de pe acum. Un arhitect belgian, Vincent Callebaut a proiectat Lilypads, niste orase plutitoare perfect functionale, capabile sa gazduiasca fiecare 60.000 de oameni. Insulele-nave au fost concepute astfel incit sa-si fie asemenea unor orasele auto-suficiente pentru supravietuire - au inclusiv spatii verzi, de relaxare, o zona business si una industriala. In plus, vor fi realizate numai din materiale care protejeaza mediul si nu vor polua in niciun fel. Mai multe fotografii si informatii despre aceste ecopolisuri gasiti aici.

Sunt cuprins de Mass Effect

Wednesday, July 9th, 2008

 

Daca canadienii de la BioWare ar inventa abonamente pentru jocurile lor, cu siguranta m-as numara printre primii lor clienti. Asta pentru ca tipii sunt cu adevarat profesionisti: de vreo 13 ani nu produc decit un sigur tip de jocuri, role playing games, insa de fiecare data cind apare cite un RPG nou marca BioWare devine instant cel mai bun joc din aceasta categorie realizat vreodata. Asa au stat lucrurile cu Baldur’s Gate, tot asa cu Neverwinter Night’s, Star Wars: Knights of the Old Republic si Jade Empire. Acum, a venit rindul lui Mass Effect, a carui varianta de PC tocmai a fost lansata si in Romania, cu nici o luna in urma.

Despre ce e vorba? Well - dupa cum ne-au obisnuit cei de la BioWare, avem la dispozitie un univers enorm, plin de posibilitati. De data asta la propriu, pentru ca povestea se petrece intr-un viitor nu foarte indepartat in care omenirea hoinareste printre galaxii dimpreuna cu diverse rase extraterestre. Dimensiunea si complexitatea epica a acestui univers sunt de proportia celor din Razboiul Stelelor sau Star Treck. Ai o nava, ai un echipaj, ai de rezolvat o misiune centrala - in rest, esti liber sa te plimbi prin orice galaxie / sistem solar doresti, sa descoperi si sa explorezi noi planete, unde sa te angajezi in noi aventuri.

Nu are rost sa fac eu un review sau sa va povestesc jocul. O sa va spun doar ca pentru a-l savura la adevarata lui valoare, ar trebui sa ai cel putin 17 ani, o minima cultura sci-fi si un pic de rabdare. Asemenea tuturor RPG-urilor bune, care de fapt sunt adevarate romane reformulate in mediu de videogame, si Mass Effect are o multime de povesti-in-povesti, adica fire epice care se dezvolta separat si pe care, daca nu le urmaresti prin dialoguri complexe cu celelalte personaje si prin misiuni, pierzi mult din imaginea de ansamblu a universului ce pare nemarginit. Dincolo de toate astea, jucat cu detaliile pe ultrahigh, ai parte de o experienta vizuala aproape fotorealista. Pentru a va face o idee despre ea, ginditi-va ca toate secventele din acest clip sunt realizate cu motorul grafic in-game. 

Cocorul in reconstructie

Wednesday, July 9th, 2008

foto: Andrei

De vreo doua luni de zile, in buricul Bucurestiului, in fata redactiei noastre, se reconstruieste si modernizeaza magazinul Cocor. Cu un pic de Photoshop, privelistea se prezinta precum mai sus. Independent de asta, citez din subiectele propuse la sedinta de sumar de ieri: avionul care a rezistat terorii, 33 de ani de la razboiul din Vietnam, Yakuza, disparitia meduzelor, Pamintul fara oameni, eclipsa totala de soare, insomnia. :D Concluzia este ca suntem intr-o dispozitie postapocaliptica.

Astro shooting cu Catalin III

Friday, July 4th, 2008

Apus

Uite ce frumos a apus soarele ieri pe autostrada Bucuresti-Pitesti! Problema e ca nu (neaparat) pentru asta am fost acolo. Am plecat din Bucuresti pe la 7 si am mers lejer vreo 50 de km. Am oprit la o benzinarie de unde am luat kaju turcesc, ciocolata alba si cipsuri, apoi am mai mers putin si am gasit o pasarela pe deasupra autostrazii. Ne-am suit cu masina pe ea: arata ca dupa razboi - era plina de gropi, pietre si praf. Din cind in cind, mai trecea cite o masina de mare tonaj care ridica tot praful in aer si nu mai intelegeam nimic. Sculele principale au fost cele pe care le-am folosit la Eclipsa de Luna - s-au schimbat trepiedul (unul mult mai usor) si motorasul (un jaf mic care ne-a dat emotii, dar a mers ok pina la urma. In cele din urma, Catalin a hotarit ca nici nu avem nevoie de el! :P).

Ne-am dus acolo pentru a realiza o fotografie in genul asta sau asta. Ideea este ca imediat dupa apusul Soarelui, trebuia sa apuna si Luna - iar satelitul Terrei lua forma unei seceri foarte-foarte subtiri, aproape de neperceput cu ochiul liber. Evenimentul trebuia sa se produca intre 21.05 si 21.20, iar ca punct de reper aveam locul in care apune Soarele si Venus. Problema a fost ca Venus, a dreaq, nu a vrut sa apara si ne-am holbat la orizont pina cind ne-au dat lacrimile fara a vedea nici Luna. Catalin tot mai spera ca se poate-poate pe poza se va fi imprimat Luna si, cu putin ajutor de la Photoshop, o sa o observam acasa. Nicio sansa. Chiar daca a fost frumos ieri, pentru a surprinde acest fenomen ai nevoie de o vreme cristal-clear si de poluare 0!

Nu am inteles 3 lucruri in timpul astro-pozarii: 1.) la un momentdat a trecut o Dacie albastra cu 7 cetateni de etnie intunecata inghesuiti ca sardinele inautru. Din motive obscure, cind ne-au vazut, salbaticii cu fete tumefiate si iz de veriga lipsa au facut ochii mari si ne-au injurat de mama focului; 2.) toti soferii de TIR care veneau dinspre Pitesti si ne vedeau sus pe pasarela, simteau ca pe o arzatoare datorie patriotica sa ne claxoneze si sa ne faca cu mina; 3.) voi ce credeti ca e asta?

Mulder, unde esti?

Era o chestie care se misca - cu toate astea, NU se misca ca un avion, ci se ducea asa cum o vedeti drept-inainte, fara a-si schimba pozitia, ca si cum ar fi iesit direct pe orbita. La inceput am facut misto de “ea”, apoi pina si pe Catalin care, spre deosebire de mine, e un UFO sceptic, l-am auzit tipind: “Bah! Ce dracu’? Asta nu poate fi avion!”. In sfirsit, vreme de 10 minute, “chestia” s-a facut din ce in ce mai mica pina cind a disparut si ne-a lasat in ceata…

Pe la 21.20 a aparut o masina de politie cu un Garcea Foarte Mic la purtator. Garcea Foarte Mic la propriu - cred ca avea 25 de ani, 150 de cm si 40 de kg, brunet cu ochelari. Garcea Foarte Mic ne-a intrebat cu o voce de pitigoi foarte mic ce cautam acolo. Adevarul e ca lasasem masina cu avariile puse, parcata pe pasarela, dar cu toti indienii intunecati din satele apropiate, asta era singura solutie rationala. In sfirsit, Garcea Foarte Mic a fost convins sa ne mai lase 10 minute acolo. Peste fix 10 minute, vigilentul Garcea Foarte Mic a aparut din nou. Pentru ca Luna deja apusese, ne-am strins sculele si am plecat.

Davai rusa inapoi!

Friday, July 4th, 2008

Pentru ca nu am avut alta alternativa, in scoala mea modesta de la marginea Bucurestiului, de linga Piata Resita, existind doar catedre de limba engleza si de limba rusa, in clasele V-VIII am invatat foarte serios rusa. Aveam si o profesoara tinara, mica de statura si simpatica, foarte bun pedagog, care ne motiva permanent, facindu-ne sa invatam de placere. In liceu, la Spiru Haret, situatia s-a schimbat radical: am dat peste o profesoara in varsta, foarte draguta, care in fiecare ora ne dadea sa bem ceai cu biscuiti (eram 10 in toata grupa de rusa) si ne citea cite un pasaj dintr-un scriitor rus, apoi ne punea sa-l traducem. Problema este ca daca nu stiam, “Doamna” nu ne penaliza in niciun fel, astfel ca dupa primul trimestru al clasei a IX-a ajunsese sa citeasca si sa traduca singura.

Cit timp am fost in liceu, in fiecare trimestru, 4 ani la rind, am promovat la aceasta materie recitind o poezie de’a lui Esenin. O invatam pe de rost, fonetic. In ultimii trei ani, nici macar nu am mai schimbat poezia cu pricina. La inceput o stiam pe toata; avea vreo 9 strofe, dar in ultimii doi ani, recitam - cu mult patos ce-i drept - doar primele 2 strofe si gata! luam 9 sau 10. Poezia se numea Pizmo materi (Scrisoare catre mama) si, in mod bizar, in timp ce a II-a strofa a fost si ea uitata cu desavirsire, pe prima mi-o aduc aminte foarte clar si acum:

Ti jiva ieshchio, maia starushka? 
Jiv i ia. Privet tebe, privet!
Pust’ struitsia nad tvoiei izbushkov
Tat vechernii neskazannii zvet.
:D

Ce inseamna asta cu exactitate nu mai stiu, dar - slava Google! - am gasit o traducere (cintata :P) pe YouTube, aici. Problema e ca dincolo de strofa de mai sus si de citeva expresii/cuvinte banale si comune de genul Kak tebia zavut?, harasho si shto eta? nu imi mai aduc aminte absolut nimic din ceea ce stiam in scoala generala, cind eram in stare sa port dialoguri complexe si aveam invatat un dictionar destul de mare pentru un copil. In anii de liceu si in cei de facultate, limba rusa pur si simpla mi s-a sters din cap, iar acum cind voi pleca intr-o expeditie in Siberia, unde nici dracu nu a auzit de engleza (un drac cu ochii verzi si tulburi, bustul gol si burta paroasa, care bea in zapada vodca cu castraveciori) as vrea sa-mi vina rusa inapoi in cap!

Unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Eduard, este nascut in Romania, iar parintii sai sunt nascuti in Romania. Bunicii din partea mamei au fost de origine neamt cu ucrainianca, iar cei din partea tatalui neamt cu unguroaica. Niciunul dintre acesti bunici nu s-a nascut in Romania, dar in tavalugul evenimentelor de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial au ajuns sa traiasca aici. Cind erau mici, parintii lui Edy au invatat germana in paralel cu romana, dar, dupa ce au crescut, s-au luat si l-au facut pe baiat, nu au incercat niciodata sa-si invete kinderul limba ancestrala. Cu toate acestea, la Spiru, in liceu, l-au pus sa intre la o clasa de germana-incepatori. A fost un adevarat dezastru: s-a chinuit 4 ani de zile si de abia reusea sa treaca clasa cu cea mai mica nota posibila. De altfel, daca imi aduc bine aminte, odata sau de doua ori, a ramas si corijent. Cu toate acestea, de cind se stie, Eduard viseaza in limba germana. Mai mult de atit, parintii sai l-au auzit de citeva ori vorbind in somn: dincolo de faptul ca avea cel mai neaos accent german posibil, folosea si multe cuvinte pe care nici ei nu le cunosteau si au trebuit sa consulte un dictionar pentru a le afla sensul.

Acum, ma intreb: daca peste trei saptamini, in Siberia, as adormi de fiecare data cind voi fi nevoi sa port un dialog o sa-mi vina si mie rusa inapoi?! :D De ce ma duc la Novosibirsk si ce naiba caut in aceasta expeditie (in afara de vodca cu castraveciori) o sa va povestesc altadata.