Archive for December, 2008

Ultima expozitie de animale vii

Wednesday, December 3rd, 2008

Cu Mac Chicken si Fredo si Pid’jin de data asta. :) Mai jos, comunicatul:

MUZEUL NAŢIONAL de ISTORIE NATURALĂ ”GRIGORE ANTIPA” invită publicul bucureştean să viziteze EXPOZIŢIA de ANIMALE VII, cea mai nouă, dar şi ultima expoziţie temporară din programul acestui an, dedicată celor mai spectaculoase rase de păsări şi mamifere crescute de către participanţii la concursurile naţionale şi europene de profil.

Expoziţia va fi deschisă în intervalul 4 – 7 decembrie, între orele 10,00-17,00 şi prezintă peste 150 de exemplare de găini de rasă, porumbei aparţinând diferitelor rase şi varietăţi coloristice, fazani, păuni, papagali şi iepuri din cele mai frumoase rase europene.

Evenimentul are ca scop prezentarea raselor de păsări de importanţă economică şi ornamentală şi promovarea celor care au dispărut sau mai există în număr foarte mic în crescătoriile particulare din România. Creşterea şi educarea oricărui animal viu este pe cât de dificilă pe atât de aducătoare de bucurie şi satisfacţie; creşterea şi înmulţirea unor rase şi specii de păsări, obţinerea de noi „linii” de păsări de rasă prin import de ouă ca şi conservarea purităţii raselor autohtone, ar permite o prezenţă mai activă a crescătorilor români la concursurile europene şi internaţionale, manifestări care, în multe ţări din lume, atrag anual mii de participanţi, dar şi un public numeros.

Variatiuni pe aceeasi tema

Wednesday, December 3rd, 2008

De fapt, nu am inteles prea bine tema din prima si am crezut ca e vorba de faianta/parchetul albastru. :D Prin urmare, primul lucru care mi-a trecut prin cap a fost asta:

Nu va faceti griji, pistolul este de jucarie, iar glontul a fost golit demult de praf de pusca. (In paranteze fie spus, prezervativul era expirat! :P )

Apoi, Gramo, care a lansat si leapsa, a venit cu niste lamuriri imperioase - e vorba de alaturarea neobisnuita a doua obiecte. Aha! Ma rog, Pussy nu e obiect, dar a acceptat din nou sa fie pisimodel pentru mine. (Clipul ei a strins pe youtube peste 2.000 de vizualizari. I-am facut cinste cu un Gourmet Perle Filettini con trota e spinaci si o bere. Nu prea i-a placut berea, asa ca m-am sacrificat eu).

Din partea mea, leapsa sa se duca la Claudiu, Victor si Spiridusul Sef. Si la ecostin, ca’s generos astazi.

Astro shooting ratat

Monday, December 1st, 2008

Va mai aduceti aminte de astro shooting-urile cu Catalin? Pe 5 februarie am fost pe pod la Izvor unde am testat echipamentul si am pozat conjuctia Venus&Jupiter si Luna. Apoi, pe 21 februarie, am prins eclipsa totala de luna. Pe 4 iulie, indiferent cit de mult am cercetat cerul, nu am putut localiza cea mai subtire semiluna posibila la acel moment, dar am dat peste o chestie dubioasa, cu mari sanse de a fi chiar el. Un OZN! :D Climaxul s-a produs, evident, in Siberia, la Leninskoie, pe 1 august, unde am tras eclipsa totala de soare (una dintre fotografiile lui Catalin fiind aleasa NASA Picture of the Day de agentia spatiala americana). Episodul V al acestei astro-saga (astro-sagi?!) trebuia sa se intimple astazi, de ziua nationala (La multi ani! si La multi bani! sanatate si virtute, dragostea sa ne uneasca intr-o hora romaneasca!, cum euforic scria un contemporan pe mess), cind Catalin m-a invitat sa pozam ceva similar cu asta - cica in seara asta fenomenul va fi si mai frumos decit pe 30 noiembrie. Ohhh daa, banuiesc ca va fi superb… mai ales acolo unde nu va fi, precum in Bucuresti, o nenorocita de ceata! :(