INLAND EMPIRE

Cu siguranta este cel mai twisted si misterios film de lung metraj al lui David Lynch. Cind se termina cele aproape 200 de minute de pelicula, ai senzatia ca tocmai te-ai trezit dintr-un lung cosmar, acel gen de cosmar ingrozitor care pare imbibat in realitate. Apoi, te bucuri ca viata nu este totusi un vis absurd si mocirlos, ci ca are un sens… sau cel putin asta ne place noua sa credem.

Inland Empire (2007), ultimul film al maestrului Lynch, duce in extremis borhotul de simbolism, obscurantism si imagistica socanta din Mullholand Drive, Lost Highway si (desigur) Twin Peaks. Daca in serialul-cult al anilor ’90 (eu sunt inca mare fan al piticului din Salasul Negru) si in productiile posterioare, Lynch pastra o anumita si chibzuita proportie intre real si oniric, in Inland Empire, acest raport este, din start, dat peste cap si spulberat in favoarea enigmelor fara raspuns si a chimiliturilor sinistre. “Vestitorii” lui Lynch, (Uriasul straniu si Doamna-cu-butuc din Twin Peaks, cuplul inspaimintator de batrinei din Mullholand Drive etc.), cei care anunta de fiecare data ca ceva nu este in regula in lume, ca in spatele vietii ordonate pe care o ducem actioneaza forte macabre si neintelese de pe alte tarimuri, se infatiseaza in Inland Empire inca din primele secvente sub forma unei femei demente si a unui barbat chelios care, cifrat, dezvaluie cheia filmului. Povestea capata pentru urmatoarele 20 de minute o oarecare coerenta – o actrita maritata cu un barbat violent si alienat primeste un rol intr-un film blestemat si se indragosteste de partenerul ei de platou – apoi se descompune total in secvente neclare.

Iepurii stiu de ce!

Viziunile obsedante si grotesti ale actritei se intersecteaza din cind in cind cu un sitcom aberant, in care 3 oameni cu cap de iepure traiesc intr-o camera verde si cu aventurile unei tinere poloneze foarte nefericita (nu aflam exact de ce). Senzuale, savuroase, iar apoi inspaimintatoare sunt momentele in care actrita “interactioneaza” cu constiinta sa, formata din 9 curve. De asemenea, elementele identitare ale oricarui film lynchian revin in forta: lumina stroboscopica, lampi, vint, camere goale, draperii rosii, cafea, luna, urlete, atmosfera dark si foarte presanta etc. De remarcat mai este misto-ul cinic pe care regizorul american il face vizavi de industria hollywodiana: in filmul din film, actrita moare pe Bulevardul Stelelor (devenit casa a boschetarilor si aurolacilor din Los Angeles) dupa ce, in prealabil, borashte exagerat de mult singe pe el. Farmecul Inland Empire consta in maestria lui Lynch de a lega pina la urma aceste imagini si sunete absurde si disipate intr-un tot cit de cit unitar. Nu va asteptati insa ca la sfirsit sa intelegeti mai mult decit la inceput. Inland Empire este irational, experimental si independent fata de orice prostioara din topul box office.

El Maestro 

Rupt cu desavirsire de industria de blockbustere de la Hollywood, eliberat de presiunea producatorilor (Inland… este autofinantat) si chiar de cea a scenariului (care nu a existat!, filmarile desfasurindu-se in functie de ideile care-i veneau in fiecare dimineata), David Lynch si-a eliberat juisind cele mai cumplite visuri si a facut un film foarte greu digerabil si nerecomandat minorilor.

Leave a Reply