My love, my depression

Bocanci, blugi rupti si tricouri negre, camasi rosii sau albastre cu carouri - acesta era “echipamentul” nostru de zi cu zi. Ascultam mult grunge, eram pletosi, furiosi si ne credeam nefericiti si foarte blazati. Asta era trendy atunci, pentru ca daca te respectai ascultai Nirvana si Peal Jam si Soundgarden si le dadeai suturi in fund la punkeri si la depecheri si visai la fete frumoase cu mult rimel in jurul ochilor si unghii negre si parul foarte lung. Imi luasem o chitara si incepusem sa zdrangan la ea, fara a excela mai departe de un Zombie al The Cranberries. Asta era situatia acum multi ani, cind eram in clasa a IX-a la liceul Spiru Haret. Prin acea perioada am fost la un bairam de pomina cu multi rockeri, printre care colegul meu de clasa la istorie-stiinte sociale, Nucu Arama (azi OCS), si Lix si Rocca (azi Firma), care erau amicii nostri de la filologie. Am tras cu totii o cintare, apoi, la fel cum facea Kurt Cobain la sfirsitul concertelor sale, ne-am zdrobit chitarile de toti peretii.

Dupa bairamul cu pricina, am mai continuat sa-l acompaniez voce, din ani in Pasti, pe Nucu, pe holurile sau in curtea liceului. Impreuna cu cei mai buni prieteni ai mei din liceu, Blondu’ si Mobydick, faceam un trio foarte funny pentru Under the bridge (Red Hot Chilli Peppers) sau Easy (Faith No More). Cu toate acestea, nu stiu de ce, dupa acel bairam, nu mi-am mai cumparat chitara si am ramas, de-a lungul anilor, cu o nostalgie neinteleasa pentru corzile ei.

In decembrie anul trecut, la o petrecere MAXIM (revista la care mai colaborez din cind in cind), au cintat OCS si m-am reintilnit cu Nucu. A doua zi, in pauza de prinz de la birou, m-am decis brusc si m-am dus la magazinul Muzica de unde mi-am luat o chitara acustica neagra. De atunci, am inceput din nou sa zdrangan, fara a excela.

My love, my depression este numele de lucru (nu stiu daca il vom lasa asa, deja l-am schimbat de vreo doua ori :-) ) al urmatorului album al trupei VICE. De vreo patru luni de zile, ma vad cu VICE in fiecare marti seara, de la 19.00 la 23 si ceva. Ei se vad de mai multa vreme, dar acest album este culmea de pe urma a experientelor lor muzicale :-) Suntem 4 tipi cu joburi respectabile, ne apropiem vertiginos de pragul critic de 30 de ani (ma rog, mai e ceva, dar nu mult :-) ), dar in acest timing magic ne transformam din nou in rockerii si/sau nebunii care am fost in liceu. Ii spunem happy hours pentru ca ne aduce aminte ce bine este sa fii tinar, sa nu ai nicio grija, sa visezi in vreme ce te scufunzi in sunete. Apoi, a doua zi de dimineata, ne vedem in continuare de joburile noastre respectabile.

VICE inseamna Andrei (bass), Claudiu (voce, chitara), Dan (chitara), computerul lui Andrei (tobe) + (in)plus eu, care cint ca Borat :-), dau indicatii “pretioase”, promovez si manageriez trupa cum numai un amator o poate face :-) Ei vor ca eu sa fiu 100% bass pentru proiectele viitoare, eu inca nu m-am decis. Pina atunci, puteti sa ascultati melodiile VICE aici, iar daca va plac le puteti descarca la calitate buna (free si legal), de aici.

One Response to “My love, my depression”

  1. Descopera » Blog Archive » Prima trupa romaneasca in Second Life: Vice la Crazy Sharks Says:

    [...] Maine seara, trupa Vice o sa aiba o auditie la unul dintre cele mai bune cluburi cu muzica live din Second Life, Crazy Sharks, aici. Managerii localului, Dan si Cat Octavia, impreuna cu citiva dintre prietenii nostri din cea de-a doua viata vor fi acolo pentru a ne asculta pentru prima oara live in SL. Desi va fi doar o auditie si nu un concert public, in sensul ca nu va fi anuntat in Events, daca maine va aflati in SL pe la 9 seara, sunteti bine veniti sa ne faceti galerie Daca Vice se va descurca cum trebuie, in cel mai scurt timp vom incepe Vice SL Tour: My love, my depression. [...]

Leave a Reply