La sud de granita, la vest de soare

Simbata dimineata am fost la parastasul de 40 de zile al unei rude. A fost tinut de un popa destul de tinar care a cintat repede si mecanic, fara voce si fara nicio “implicare”… nu stiu, un semn acolo, ca este alaturi de noi sau, mult mai important, ca crede in misiunea sa. Mi s-a parut totul artificial si sinistru. Lungile momente de reculegere de dinaintea venirii sale - l-am asteptat vreme de 45 de minute, in ger - le-am perceput drept mult mai autentice decit tot ce a inghinat parintele acolo, repezit si dezinteresat, asemenea unui functionar. Mormintele erau invaluite in zapada si pe cruci croncaneau niste ciori.

Aseara, la repetitiile trupei VICE, am dezbatut groaznic de mult pe marginea copertii albumului nostru, My Love, My Depression - de ce tinarul de pe cover are sapca, de ce ii sta parul asa, de ce e albastra, ce dracu’ semnifica toate astea? (coperta o puteti vedea pe blogul lui Claudiu, aici si aici) si am ajuns cu totii la concluzia ca este realizata foarte profesionist, dar ca are mici imperfectiuni de nesurmontat. Mda, nimic nu e perfect - prin urmare o sa o lasam fix asa cum este. Apoi, nu mai stiu cum, am ajuns la subiectul ce experimente facem cu noi insine si ce scuze inventam pentru a le acoperi. Basistul Andrei, de exemplu, s-a izolat odata in casa si a refuzat sa se vada cu formatia sau cu alta fiinta vie vreme de citeva zile pentru a urmari non stop integrala filmelor horror japoneze din anii ‘70. :D

In adolescenta mie imi placea sa nu dorm. Sa vad cit de mult pot rezista. Nu era vorba de insomnie, nici de framintari pubertine - desi, neindoios ca si acestea din urma jucau un rol important. Ascultam la casti muzica veche, jazz si rock’n'roll, ma uitam pe cer, la luna si stele si imi lasam mintea libera, visam cu ochii deschisi la tot felul de lucruri. De multe ori, aceste lucruri luau conturul unei fete pe care credeam ca o iubesc. Am crezut asta vreme de vreo 2-3 ani, apoi cind am avut prilejul sa fim impreuna, mi-am dat seama ca ma inselasem. Si ca imi pierdusem noptile degeaba :P Cel mai mult am rezistat in jur de 72 de ore fara somn. Nu mai urmaresc demult asta, dar, citeodata pur si simplu nu pot adormi mai devreme de 3-4 dimineata. In prezent insa nu mai visez la nimic…

Azi noapte, dupa ce am venit de la VICE, am intrat pe mess si am stat de vorba cu o colega de la birou pina la 2 si ceva noaptea. Am ajuns la concluzia ca uneori aparentele inseala rau de tot. Mai ales in cazul unei tipe noi care arata bine, este dezinvolta si fara prejudecati. Majoritatea purtatorilor de kwaie din firma plus o multime de colege pudibonde s-au repezit sa-i aplice instant eticheta de curvistina buna si proasta - cu accent mai apasat pe primul sau pe al doilea adjectiv, in functie de sex. Nimeni nu s-a sinchisit sa treaca peste o imagine si sa palavrageasca cu ea, sa vada ce gindeste. Eu am avut o surpriza placuta.

Dupa aceea, pentru ca nu-mi era somn (vezi mai sus), m-am apucat sa citesc La sud de granita, la vest de soare, un roman de Haruki Murakami, pe care mi l-am cumparat duminica de la Diverta. Odata cu achizitia cartii am luat si revista gratuita, cu acelasi nume, a lantului de magazine. In ultimul numar, Radu Paraschivescu are un editorial in care incinereaza sarcastic cliseele pe care le folosesc editorii vizavi de unele carti. Printre acestea este si “nu o poti lasa din mina”. Ei bine, La sud de granita… este un astfel de roman. M-am apucat sa-l citesc pe la 2 si jumatate si pe la 6 dimineata deja il terminasem. :D Deci, nu l-am lasat din mina. Nu este la fel de bun precum Kafka pe malul marii (preferatul meu din tot ceea ce a scris japonezul) si nici precum In cautarea oii fantastice (care s-ar situa pe pozitia II intr-un top personal Murakami)… Nu e genial, desi spune niste povesti frumoase, iar fantasticul fermecator marca Haruki e mai mult intuit, sugerat, aluziv decit explicit in existenta absolut banala a personajului principal. O existenta a carui singur moment de autenticitate (ca tot vorbeam despre asta) este dat de obsesia lui Hajime pentru fosta sa prietena din copilarie. Titlul romanului vine de la o melodie de-a lui Nat King Cole, South of the Border. Cind erau mici, Hajime si prietena sa Shimamoto au ascultat de sute de ori aceasta piesa si isi inchipuiau ca la sud de granita trebuie sa fie un tinut fabulos, magic. Cind au crescut, au invatat engleza si au aflat ca melodia lui Cole se referea la granita SUA-Mexic au fost profund deceptionati. Partea a doua a titlului se refera la o psihoza colectiva a taranilor din Siberia. Astfel, multi dintre acestia, intr-o buna zi, abandoneaza totul si pornesc spre vest… nu maninca, nu beau apa, calatoresc si calatoresc zi si noapte prin pustie pina mor.

Astazi am luat prinzul impreuna cu colegul si prietenul Ioan Es. Pop. L-am intrebat daca mai scrie ceva (imi face placere sa-l chinui saptaminal cu aceasta intrebare, stiind ca i-au aparut mai multe antologii de poezie decit cite carti a scris :P ). Spre surprinderea mea, mi-a zis ca are un nou proiect. “Ceva luminos, de aceasta data. Pentru ca e prea multa mizerie pe lume. Nu mai are rost sa scriu si eu despre ea.” Sunt foarte curios cum va suna prima poezie “luminoasa” a lui Ioan Es., un tip care a explorat poate mai mult decit oricine in poezie tenebrele realitatii… 

Prietenul nostru comun Victor Kapra, editor sef go4it, tocmai a trecut printr-o operatie naspa. Il anuntam si pe aceasta cale (Victor e superpasionat de new media&internet, prin urmare i se potrivesc si urarile virtuale :) ) ca suntem alaturi de el si ca-i dorim insanatosire grabnica.

2 Responses to “La sud de granita, la vest de soare”

  1. Dana Says:

    imi place articolul asta. E bine sa mai citim si ceva nou

  2. oana Says:

    Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le ducem cu noi pana la urma sunt propriile noastre sentimente, dragostele noastre, patemile noastre, urile si adversitatile noastre.

Leave a Reply