Aceste science-situatiuni care ne doare

In ochii unora, sa te refugiezi in stiinte poate parea o atitudine lasa. In anumite situatii insa, cum ar fi o societate totalitara, este o solutie onorabila. Inainte de 1989, majoritatea tinerilor intelectuali care nu doreau sub nicio forma sa se compromita (evident, destui de putini), isi alegeau un domeniu fantezist de studiu care sa le asigure un refugiu caldut, cit mai departe de spasmele si obligatiile politice si sociale. O profesoara de’a mea din facultate definea foarte bine un soi de libertate minimala (ca arie fizica unde se putea manifesta) de care, teoretic, putea beneficia mai toata lumea, insa care era impartasita mai ales de catre grupurile sociale inchise si anumite categorii profesionale. Partidului i se cam rupea de paleontologi, speologi sau matematicieni. Paradoxal insa, tocmai din acest motiv, cercetarea din varii domenii a fost privata de fonduri, iar cei mai multi dintre talentatii oameni de stiinta pe care i-am avut au trait in van, producind cu mici exceptii rezultate mediocre.

Dupa Revolutie, lucrurile au inceput sa se miste, dar foarte incet. Cei 25 de ani dati de profetul de la Damaroaia pentru ca Romania sa devina o democratie sanatoasa si o societate productiva, se pot transforma lejer in 50 daca vorbim de cercetare si de stiinte. Am mai povestit lucrul asta pe un forum, acum citiva ani: cind eram student la SNSPA si am facut practica in Parlamentul Romaniei, m-am intilnit la un momentdat cu un grup de 15 tineri cercetatori si inventatori care aveau niste proiecte ce m-au lasat cu gura cascata si venisera acolo pentru a primi sprijin. Nici macar banesc, ci legislativ. Citiva ani mai tirziu, cind am inceput sa lucrez la Descopera, i-am cautat pentru a colabora cu ei, pentru a le cere parerea, pentru a-i promova. Absolut niciunul nu mai era in Romania. 3 dintre ei au ajuns cercetatori la Massachusetts Institute of Technology, altul era doctorand la Sorbona, altul CEO pe locala unei companii transnationale din Italia, de restul nu am mai dat, dar sunt convins ca o duc la fel de bine.

De vreo 4 ani incoace,  din cite stiu, anual, in Bucuresti se organizeaza un Tirg de Inventica. In primul an, ne-am dus acolo cu catel si purcel - respectiv cu aparate foto, camere video, recordere. Ne-am zis “mama, sa vezi cite reportaje o sa scoatem cu oamenii pe care-i intilnim aici, o sa avem marfa pentru un an de zile”. Da, stiam ca nu o sa se compare cu evenimentele similare de la Paris, Geneva sau Bruxelles, dar ziceam, totusi… Pentru ca ne-am asumat de la inceput niste standarde, ne-a iesit material fix pentru o stire.  In anii urmatori am trecut pe acolo pentru a ne amuza, pentru a bea o bere si a minca un mic.

Nu stiu exact de ce, dar toata lamentatia de mai sus mi-a venit si cind am aflat asta. Gestul cu pricina mi se pare comic. Penibil.

Leave a Reply