Demolatorul Academiei Romane

Candva m-a impresionat episodul in care marele chimist Lavoisier, condamnat in 1794 la ghilotina, clama: “Dar eu nu sunt decat un simplu savant.“ La care acuzatorul i-a raspuns cinic: “Republica nu are nevoie de savanti.“ Acel procuror era doar un pigmeu spiritual. Din pacate, la noi, in vremea inchizitiei ideatice inceputa in 1948, in roba procurorilor s-au grabit sa intre, fara remuscare, colegii prietenosi de pana ieri, cei pe care ii credeai truditorii aceluiasi ogor ideatic nedestelenit, slujitorii exclusivi ai adevarului.

“Pentru stiinta romaneasca, anul 1948 a constituit inceputul unei perioade de teroare si abuzuri, o poarta deschisa veleitarilor, debutul unui jalnic servilism fata de aberatiile impuse noua de asa-zisa “revolutie stiintifica“ stalinista. Cum se stie, inca din anii ’20-’30, in URSS a fost lansata de catre partidul bolsevic lozinca “Sa eliminam intelectualitatea burgheza, sa cream o intelectualitate noua, de tip socialist!“ Dramele care s-au petrecut acolo le intrec cu mult pe cele din epoca medievala, Inchizitia fiind floare la ureche fata de genocidul caruia i-au cazut victime sute de savanti autentici. E destul sa amintim cazul geneticianului Cetvernikov, creatorul geneticii evolutioniste la nivelul populatiilor de plante si animale, care a fost executat pentru ca a ramas credincios ideilor sale.

Fara sa aiba o traditie cultural-stiintifica de tipul celei occidentale (Dimitrie Cantemir fiind doar o fericita exceptie), romanii au reusit totusi, dupa infiintarea universitatilor de la Iasi (1860) si Bucuresti (1864), precum si a Academiei Romane (1866), sa-si castige un bun renume peste hotare. Dar intelectualitatea romana nu era deloc dispusa sa accepte aservirea fata de o dogmatica impusa cu forta de ocupantul sovietic, astfel ca echipa Gheorghiu-Dej – Ana Pauker – Teohari Georgescu – Vasile Luca a hotarat sa o decapiteze prin eliminarea brutala a valorilor.

Cel care s-a oferit sa “reformeze“ Academia Romana nu a fost un activist de partid, ci un veritabil om de stiinta: fitopatologul Traian Savulescu, reputat cercetator in domeniul ciupercilor microscopice care paraziteaza plantele. Lucrarile sale dedicate Uredinalelor, Erysiphaceelor, Ustilaginaceelor si altor asemenea paraziti i-au adus o unanima recunoastere internationala. Din pacate, veleitar si lipsit de caracter, Savulescu s-a metamorfozat peste noapte in comunist convins, dupa ce in 1942 era cat pe-aci sa devina ministrul agriculturii in guvernul maresalului Antonescu. Facuse o criza vecina cu infarctul miocardic cand i se comunicase ca “…maresalul a aflat ca sotia Dvs., Alice Savulescu, este evreica si astfel e imposibil sa…“ Ciudat destin. Un simplu telefon l-a salvat de la a nu deveni criminal de razboi. A ajuns, insa, in 1948, demolatorul Academiei Romane. Si iata-l, in acel an nefast, prezidand o ignobila sedinta in care a cerut, fara rusine, eliminarea din Academia Romana a celor mai valorosi oameni de litere si de stiinta pe care ii aveam atunci. Practic, Academia Romana a fost distrusa prin eliminarea a 20 de membri titulari si a 50 de membri corespondenti.”

In dosarul din luna iunie al revistei Descopera (care va iesi pe piata vinerea viitoare, pe 6) am invitat trei reputati istorici sa se pronunte asupra celor mai prosperi si celor mai nefasti ani pe care i-a avut Istoria Romaniei. Textul de deasupra constituie un extras din capitolul scris de academicianul Radu Iftimovici.

Leave a Reply