Pe drum spre California

Pentru ca luni de dimineata a fost o ceata foarte puternica la Paris, toate zborurile inspre Charles de Gaulle (CDG) au fost aminate cu o ora. Am ajuns asadar in Franta la 9.30 ora locala, in loc de 8.30, iar transatlanticul spre San Francisco era programat sa decoleze la 10.15. A fost un pain in the ass sa gasesc terminalul 2E si gate-ul care-mi trebuia, E34, intrucit CDG este de citiva ani intr-o operatiune de continua restructurare & extindere si nici macar personalul aeroportului nu mai intelege mare lucru – am fost indrumat gresit de 4 ori, indicatoarele sunt puse d’ampulea si lipsesc tocmai acolo unde ai mai mare nevoie de ele. Am alergat ca la proba de viteza de la un terminal la altul si, in cele din urma, dupa trainice momente de panica mintala, ura viscerala si disperare metafizica, m-am imbarcat cu bine intr-o namila de Boeing 747-400 cu etaj si 4 reactoare, full de rusi, indieni si chinezi. Am avut loc linga 2 rusoaice de 17, respectiv 18 ani, blonde cu ochi albastri, care ar fi castigat fara drept de apel selectia pentru coperta urmatorului numar Vogue. Vorbeau o engleza infioratoare, prin urmare ne-am inteles mai mult prin semne - mi-au zis ca se duc la San Francisco pentru… shopping ca e nu stiu ce festival de mobila. Erau oricum imbracate in branduri fine din cap pina-n picioare. Le-am dat sa asculte Vice si au crezut ca e INXS.

Cind am decolat, am observat cu stupoare ca tot spatiul verde din proximitatea pistelor este plin de iepuri de cimp. Am vazut cel putin 20 - si din aia de soi, mari si grasi. De la Paris am zburat in nord, inspre Olanda (am trecut pe deasupra Amsterdaamului, unde probabil de la atita ‘’iarba’’ era ceata), apoi peste Islanda, next Canada si, in sfirsit, San Francisco. A fost pentru prima data cind am zburat cu un transatlantic, asa ca nu stiu daca asta este o regula generala sau pur si simplu am avut noroc, dar experienta a fost superplacuta: zbor lin, sigur, fara nicio turbulenta. Dupa ce s-a ridicat in aer, magaoaia supersilentioasa mi-a dat impresia ca sta pe loc. Papa pe AirFrance este delicioasa: am halit o mincare de pui fabuloasa cu un sos gros de rosii si usturoi, cartofi cu menta si mirodenii, tarte reci cu mix de legume si iaurt proaspat, o prajitura de ciocolata si vanilie facuta parca de bunica (aia din Provence) si am baut un vin rosu La Baume din 2007 demisec si foarte aromat. Singura chestie naspa a fost designul scaunelor – pentru un tip mai bine facut sunt cam incomode, mai ales in conditiile unui zbor de 10 ore. Cei mai nefericiti au fost americanii genuini (a se citi supraponderali) care aratau pe scaunele francezilor precum niste uriasi si depresivi dovlecei umpluti gata sa explodeze afara din cratitza.

2 Responses to “Pe drum spre California”

  1. numitul Andone Says:

    laaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaf INXS :))))) Bun aja. Nu le-ai zis fitzoaselor sa vina la lansare in bodega cea rockareasca? :))

  2. Catalin Beldea Says:

    Omule, mai omule! Erau sigur din Novosibirsk…!! Nu stii ca n-avem cazare?!?!

Leave a Reply