Paminturile sfintilor

Impreuna cu Andrej si Marcin, doi colegi polonezi, am luat un bus din Santa Clara, apoi un metrou/tren usor, de suprafata, din Mountain View. In California, absolut toata lumea are masina – mijloacele de transport in comun sunt folosite fie de copii si adolescenti, fie de oamenii de cea mai modesta conditie sociala, cei mai multi emigranti. Cu toate acestea (sau poate tocmai de aceea), sunt tipi si tipe de treaba. Am mers cu trenul vreo 20 de statii, vreme de o ora, timp in care am vorbit cu unii si cu altii. Lucrau la spatii publice, erau manipulatori de marfa, gunoieri, muncitori pe santier,  cei mai fericiti – ospatari si casieri. Afara era foarte cald si uscat, insa in metrou aveam aer conditionat, odorizante si era foarte curat. De altfel, in vagon erau 4 videocamere de supraveghere. Un nene care statea linga mine a adormit si i-am facut poza in timp ce sforaia cu gura cascata.

Imediat dupa ce l-am fotografiat, au sarit trei americani pe mine. O tanti, pe la 35 de ani, rizind copios: “Woow! Nu-mi vine sa cred. L-ai pozaaat, nuuu?’” Al doilea, un domn mai in virsta, ma priveste dezaprobator: “Tinere, nu e frumos ce ai facut.” Un mulatru tinar, dragut si musculos: “Wooow! Ai o camera digitala, nu?”. Apoi tanti ride in continuare si zice ca  o sa fie atenta ca si ea adoarme din cind in cind in tren, nenea ma intreaba daca port camera aia cu mine peste tot si fac poze la “bietii oameni”, tinarul imi cere aparatul sa se uite la el. Zic: imi cer scuze daca am fost nepolitios, dar sunt jurnalist si sunt strain, sunt din Romania. Ii dau mulatrului camera sa se joace cu ea, in timp ce ceilalti doi, plus alti cinci, pintre care 2 grasute, o chinezoiaca si o indianca, care s-au strins ca la urs in jurul nostru, incep sa ma bombardeze prietenos cu intrebari. Le explic ca am fost invitat de Intel la o conferinta, moment in care se schimba radical situatia – sunt asociat imediat cu the white collars din Silicon Valley si toti, inclusiv nenea in virsta, incep sa-mi vorbeasca foarte respectuos si retinut. Spre surprinderea mea, tanti stie ca Romania se afla in estul Europei, dar are dubii daca suntem latini sau slavi. Incep sa le zic eterna poveste cu tatucii natiunii, Decebal si Traian, si ca numele nostru vine de la capitala Imperiului Roman, faza la care toti scot excalamatii de apreciere.

Trenul intra in San Jose. Mulatrul ne zice ca e nu-stiu-ce sarbatoare intr-un parc din downtown, cu bere si mincare gratis si cinta mai multe formatii, printre care si Linkin Park. Cobor cu polonezii in prima statie din centru si raminem un pic descumpaniti. San Jose nu e in Silicon Valley – iar acest lucru se vede: pe strazi e putina mizerie, negri, hispanici sau skinheads umbla in gasca, prin the hood, pe la fiecare colt de strada e plasata vigilent cite o masina a politiei (primele 911 cars pe care le vad de cind am ajuns in US), aud injuraturi si certuri, ne intilnim cu homelesi si cersetori. Orasul ni se pare contradictoriu – ar fi avut toate sansele sa fie o asezare frumoasa: are citeva cladiri vechi, coloniale superbe, multe spatii verzi cu flori si palmieri, hoteluri  cu istorie si localuri de lux din secolul XIX, basilica sfintului Francis… dar parca ii lipseste ceva… nu stim exact ce. Ajungem in parcul cu sarbatoarea, unde e strins puhoi de lume intinsa pe iarba. Se da bere si hotdogs gratis, din partea primariei. Pe scena se produc niste tineri rockeri care cinta fals si prost, dar lumea ii aclama. Ma distreaza ca vad o multime de batrini sau mame cu copii mici sau grupuri de negri hip-hoperi, oameni care in capul meu nu ar avea ce sa caute la o cintare rock. De asemenea, sunt prezente o multime de persoane in carucior.

Ma impresioneaza un tinar negru care este paralizat de la git in jos. Are un carucior special, pe care il dirijeaza din miscarile capului. A venit singur la sarbatoare. In Statele Unite este posibil asa ceva – tututor persoanelor care sufera de diverse dizabilitati le-au fost create absolut toate conditiile pentru a se simti confortabil cind ies in lume, pentru a fi active in societate, in comunitate. In Romania mai avem multe de facut pina cind sa ajungem aici. Foarte multe. De fapt, in Romania mai avem foarte multe de facut pentru a ajunge oriunde pentru ca, dupa cum se misca lucrurile, desi suntem pe un drum, nu avem nicio directie. Ceea ce e ca si cum am merge nicaieri. Dar asta e alta discutie.

Pe la 8 fara un sfert, in strigatele mamicilor, bunicutzelor, ale tzincilor, ale spaniolilor mustaciosi si ale negreselor plinute (si cu tzitze mari!), s-a produs momentul mult asteptat – pe scena s-au urcat Linkin Park. Am stat 20 de minute, ne-au placut tare mult, dar pentru ca aveam mult de mers pina la hotel si nu eram siguri pina la ce ora circula bus-ul si trenul care ne trebuiau,  am pornit inapoi spre Santa Clara, spre doamnele si domnii white collars care dintr-un paradis retras, cu circuit inchis, dirijeaza industria de IT din toata lumea. Pe drum, la apus de soare, privind muntii galbeni din zare, am meditat la toate numele de sfinti si sfinte crestine care impinzesc oraselele si asezarile din California si daca ei sau ele s-au gindit macar odata ca vor ajunge sa patroneze niste paminturi si o lume despre care, in vremea lor, nici nu s-ar fi putut concepte ca (va) exista…

10 Responses to “Paminturile sfintilor”

  1. Madelaine Says:

    Deci asta e adevarata America, nu cea zugravita frumos de industria cinematografica… Care este celebrul AMERICAN DREAM pentru toti acei oameni simpli?

  2. Marc Says:

    Nu cred ca exista o America mai adevarata decit cealalta. Sunt, pur si simplu, mai multe, care traiesc in paralel, iar din cind in cind se intersecteaza. Nu stiu care e “visul american” pentru oamenii simpli din California… poate acela de a avea satisfacute nevoile bazale: mincare, haine, un acoperis deasupra capului in niste conditii cel putin similare cu cele ale clasei mijlocii - si nu de jos - din multe tari din Europa, inclusiv Ro. Stiu sigur insa ca visul american inseamna garantarea implinirii sociale si profesionale pentru orice individ inteligent care s-a tinut serios de scoala si de cariera. Silicon Valley este formata exclusiv din astfel de oameni; este, daca vrei, paradisul fostilor “tocilari” si/sau al tipilor care au avut idei geniale.

    La urma urmei, cred ca asta face diferenta fundamentala dintre USA si noi: acolo, daca esti special, daca esti printre cei mai buni sau daca ai idei inovatoare, sistemul pur si simplu NU te lasa sa te irosesti (sau sa ti se puna piedici), te impinge automat in fata, in top. Povestile American Dream incep cu Bill Gates sau Steve Jobs tineri, hipioti si vai de mama lor, incep cu Tom Hanks sau Jodie Foster care lucrau ca ospatari pentru a-si cistiga existenta, incep cu formatii de muzica ca Red Hot Chili Peppers care repetau intr-un garaj imputit - si se termina cu statutul, recunoasterea si banii pe care ii au toti acestia astazi.

  3. Acel ghertzoi Says:

    Parerea mea este ca ideea de AMERICAN DREAM se refera strict la exercitarea liberului arbitru, de libertate de explrimare si de miscare. Acei simpli oameni, multi dintre ei au ales sa traiasca asa. Nu dau vina pe “stat” pentru ca au pierdut toti banii la poker sau a picat bursa. Pur si simplu au ales sa-si petreaca altfel viata. La ei programele de integrare si de ajutor social sunt mult mai avansate decat la noi. Daca vrei sa muncesti si sa traiesti decent, chiar poti sa faci treaba asta.

    DECI AI FOST LA LICKING PARK? COOOL DUDE!

  4. Marc Says:

    Bah ghertzoiule, nu-ti mai schimba de o mie de ori nicknumele, ca-mi intri in moderare de fiecare data. Da, am fost la Linkin Park, dar - nu stiu cum sa zic - fata de tot grosul experientelor californiene, astia au fost si ei pe acolo, parte din peisaj :D

  5. numitul Andone Says:

    Damn! Io ma gandeam sam pun in ficare zi alt nick, de pilda ghertzoiul melifer, ghertzoiul cu basca, sau fara basca, ghertzoiul antipatik s.a.

  6. Madelaine Says:

    @ Andone
    ideea e ca iti place sa fii ghertzoi, cu sau fara basca:-)

  7. împricinatul de corn, adică eu însumi Says:

    america asta… băh, n-am mai simţit-o dă v’o 35 dă ani. fiind io fiinţă norocoasă, am fost plecat cu tata (stop, stop, stoooop! - era funcţionar ONU!) şi am avut norocul să fac v’o 6 luni dă şcoală americană. prin urmare, am devenit americanofil, mai ales că aveau materii bizare pă la şcoală: productive thinking şi un fel de cunoştiinţe socila-politice în care ne dăceau liber la criticat preşedinţi şi partide. când, la istorie, am ajuns la războiul dă secesiune, am înebunit: unii dintre colegi (ne puseseră profii să scriem editoriale pro şi contra sclavagismului) au pledat PENTRU sclavagism şi nu s-a supărat nimeni, deşi în clasă aveam şi negri - pardon, afro-americani. eh, şi când am mai aflat io că am dreptu’ să-mi urmăresc fericirea şi că treaba asta mi-e garantată constituţional, na, m-am făcut americanofil.
    şi acu’? păi, acu’, văd că america aia de-o ştiam io nu prea mai seamănă cu america d’acu’. pă vremea aia nu duceau mâna la piept când cânta star-spangled banner şi nici nu ridicau toată ziua-bunăziua drapelele pân curţi. erau mai naturali. copiii nu plângeau după mac. părinţii nu discutau despre caii-putere ai maşinilor proaspăt cumpărate. şi, mai ales, nu-i tembelizase complet teveul, după cum frumos strigă tipu’ ăla în zeitgeist. vreau să zic că nu trăiau cu complexu’ ăsta dă superioritate dân zilele noastre şi că erau oameni simpatici.
    acu’, însă… ce aflu de la toţi amicii mei care zac p’acolo, pântre zgârie-nori, îmi crează indispoziţii majore: conversaţiile încep şi se termină cu bani, angajaţii s-au plastifiat profund şi, fiecare firmă impune cum să te înţoleşti şi cum să vorbeşti şi cum să zâmbeşti.
    or fi mai multe americi care merg în paralel, ca în insulele în reţea ale lui Bruce Sterling, numa’ că insula aia cu america la care am visat noi (şi ei!) e dân ce în ce mai mică şi mai bine garnisită cu reclame, magazine şi inşi în proces de cerebrum delete.

  8. Marc Says:

    @domnul corn: eu nu am cunoscut decit Silicon Valley si imprejurimile, nu poci sa ma pronunt pentru toata USA, prin urmare te cred pe cuvint. In Silicon Valley, totusi, nu prea se practica nici cerebellum nici cerebrum delete - cum mai ziceam, acolo e encalva geniilor in IT, aia nu pot fi ingraditi in niciunfel, sau oricum, NU de stat, ci de corporatie si in interes de serviciu, ceea ce-i altceva.
    In alta ordine de idei, tot aud ca, vezi doamne, americanii sunt imbuibatzi cu mincare, bautura si facilitati ieftine, sunt aserviti in politica bancilor prin credite si a statului prin pay-the-bills pentru toata viata, ceea ce-i transforma in niste dobitoace ascultatoare care nu mai judeca critic politica guvernului. Hai sa vedem si cealalta fateta a monedei. De fapt, li se ofera din prima implinirea individuala. De fapt, ii cam doare in cur de ce face statul pentru ca in afara de bills si de a-si pune un steag cu stelutze in curte, statul nu le cere absolut nimic, iar lucrurile merg la fel - adica bine - indiferent de Casa Alba. Cel putin asa sedeau lucrurile pina la buba cu gazolina 4 USD la gallon… De abia acum, cind sunt siliti sa se dezmorteasca civic, o sa vedem cind de brainwashed sunt de fapt.

  9. împricinatul de corn, adică eu însumi Says:

    silicon valley e o zonă cu creiere grele, nu de ei vorbeam. semnele rele care mi-au parvenit mie (nu pretind că sunt semnificativ statistic, dar au venit din prea multe locuri) au originat de pe East Coast, din zone ca NY, Philadelphia, Boston, Baltimore. Ele nu se referă la acei americani care pornesc de la un anumit nivel de educaţie, tradiţional asociată familiei lor, ci la americanii generici.
    cinstit să fiu, sper să nu fie aşa: america a fost, şi pentru mine, un vis, iar locuţiunea din proclamaţia de independenţă (nu e în constituţie, scuze) la care am făcut aluzie, chiar mi se pare cel mai frumos lucru afirmat de clasa politică.
    sper doar că, fiind eu foarte foarte departe de US în anii din urmă, să-mi parvină nişte mesaje parazitate de parti-pris-uri, să zicem.
    pe de altă parte, ceea ce ştiu absolut sigur, porneşte de la nişte cursuri de management sanitar în care americanii înşişi îşi recunosc derapajul de la ceea ce ar fi trebuit să însemne america.
    ştiaţi, de pildă, că a treia cauză de deces în america sunt… infecţiile? pare o problemă nesemnificativă, dar, decesul prin infecţii este un marker specific ţărilor subdezvolate. cum US nu sunt aşa ceva, concluzia pe care ei înşişi o trag este că, anumite aspecte ale serviciilor PUBLICE de sănătate sunt extrem de deficitare.
    un alt exemplu, şi nu vă mai plictisesc. am stat de vorbă cu un profesor de chimie de peste ocean (preda la liceu). m-am plâns de modul în care se mişcă învăţământul la noi şi, stupoare, a început şi el să se plângă de aceleaşi probleme. vă asigur că ne refeream la ce credeam noi că ar trebui să reprezinte ţelurile unor sisteme de învăţământ şi n-am reuşot decât să descoperim că, şi unii şi alţii bâjbâiam fără strategie.
    btw, profesorul în speţă avea 28 de ani, deci nu mi-a venit în minte nici o clipă să-l bănuiesc de conservatorism.
    scuze că m-am lungit.

  10. Descopera » Blog Archive » Amurgi? Amurg! Prostioare cu vampiri (amurgiti) Says:

    [...] epava de pe birou, o mai pornesc odata sperand ca Doamne-Doamne - sau macar unul dintre ingerii din Santa Clara - o sa faca vreo hard-minune. Sweet canci dreams! Bios pixelat, blue screen, restart, safe mode, [...]

Leave a Reply