Valencia cea veche

Orasul Artelor si al Stiintelor, Ciutat de les Arts i les Ciències (cum i se spune in valenciana), este un complex futurist care te lasa la propriu cu gura cascata; mie mi-a dat straniul sentiment ca sunt protagonistul unui film SF, ca ma aflu pe alta planeta - o planeta populata de o civilizatie mult mai avansata decit cea umana. Creatiile naucitoare ale arhitectilor Santiago Calatrava Valls si Félix Candela - Muzeul stiintelor Príncipe Felipe, cinematograful si planetariumul L’Hemisfèric, parcul L’Oceanografic, gradina L’Umbracle si Opera Reina Sofia - sunt absolut fabuloase, constituind, probabil, cea mai titrata lucrare arhitectonica contemporana. In momentul in care le-am prezentat in revista Descopera, in urma cu vreo 3 ani, imi venea greu a crede ca undeva in lume chiar exista cladiri care sa concureze in design si grandiozitate cu cele din capitala universului Star Wars, Coruscant. Iar cind le-am vazut cu proprii ochi, a fost un fel de dream come true

Cu toate acestea, desi in Ciutatm-am simtit tare bine, cu mult mai tare mi-a placut in orasul vechi, in centrul istoric. Destul de greu de explicat asta. Desi proportiile sunt altele, ginditi-va la Paris si la cartierul La Défense. Si La Défense arata futurist si este un complex misto; totusi, nu am auzit pe absolut nimeni sa zica ca iubeste Parisul pentru La Défense, ci pentru turnul Eiffel, Luvru, Notre-Dame de Chartres sau Champs-Élysées si “atmosfera romantica” pe care conjunctia acestora o creeaza. Cam asa stau lucrurile si in Valencia. Desi Ciutat… este deja parte integranta si, spre deosebire de La Défense, simbol-cult al orasului, farmecul Valenciei nu sta numai in el. Calatrava s-a folosit genial de o oportunitate: albia secata a fluviului Turia, insa daca i se dadea ocazia, cred ca putea face asta, cu aproape aceleasi rezultate, oriunde altundeva in lume.

Ce are, asadar, Valencia cea veche, centrul istoric atit de fermecator? Si la Paris si la Viena si la Londra si la Roma si in alte mari orase europene, cladirile istorice au fost si sunt conservate foarte bine. De altfel, cultul europenilor pentru trecut constituie si una dintre marile diferente stilistice intre o metropola sluta si sinistra, precum Bucurestiul si una armonioasa, cum este oricare dintre cele enumerate mai sus. Cu toate acestea, Parisul, Viena, Londra si Roma sunt, nici mai mult, nici mai putin decat niste orase moderne cu centrul istoric conservat. Valencia mi-a lasat strania impresie ca este un oras modern, in care coexista in paralel si orasul vechi.

Cladiri inalte si colorate, un paienjenis de stradute foarte inguste precum cele din Napoli, multe turnuri, catedrale, bazilici si palate medievale, statui, taverne in care maninci in voie feluri traditionale precum octopus si sepia prajita si paella si bei o bere nefiltrata sau un vin rosu, o atmosfera exotica si inedita pe care am mai intilnit-o doar in Barcelona, data de imbinarea inedita intre arhitectura europeana veche, gotica si izul mediteranean al palmierilor si al florilor dintre cele mai neobisnuite - toate acestea plus inca ceva, nedefinit, care, in ciuda faptului ca nu vei vedea saltimbanci si imitatori pe strada, iti da sentimentul ca centrul istoric este viu si nu conservat constituie mare parte din farmecul Valenciei. Cel putin, asa am simtit eu in cele 5 ore in care l-am cutreierat in lung si in lat.

Leave a Reply