Aud din nou bocitoarea

Am copilarit undeva in extremitatea sudica a Bucurestiului, la marginea Berceniului, intre Cimitirul Evreiesc, Piata Resita si strazile Luica si Giurgiului. Cele mai multe blocuri din cartier, celebrele blocuri gri, construite spre sfirsitul anilor ‘70, au fost ocupate de o populatie de Sims pestriti, majoritatea coplesitoare fiind tarani sau copii de tarani din toate colturile tarii, cei mai multi ajunsi muncitori la fabricile din capitala. Comparatia cu celebrul videogame nu am facut-o din malitiozitate, ci pentru ca in spatiul acela au fost strinse de hazard aproape toate tipurile de oameni: in blocul meu mic, pe scara mea si pe cea de alaturi, pe linga muncitori, aveam o curva, un popa, un borfas, un puscarias, un taximetrist, un contrabandist, o calauza, o doamna invatatoare, un soldat, un cocosat, o femme fatal si tot asa. Oamenii au cultivat spatiul verde (nici mare, nici mic) din spatele blocului cu rosii, ceapa, cartofi, varza si pomi fructiferi. Au sapat chiar si o fintina. Popa a binecuvintat-o. In jurul ei au construit o cosmelie de fier, de forma unei case, pe care au pus vie. Vara, barbatii se stringeau sub ea, faceau un gratarel, beau bere si tuica pina la 2-3 dimineata si jucau table. In cartier nu era niciodata liniste - mereu auzeai de undeva certuri, tipete, injuraturi si un casetofon cu muzica populara sau turceasca si arabeasca; trecerea la manele, in anii ‘90, a fost ceva natural. Peste ani, in facultate, am facut un studiu de caz pe o comunitate asemanatoare, la cursul de antropologie al lui Vintila Mihailescu. Fara a va plictisi cu detalii, concluzia era ca acesti oameni, pe de o parte, erau dezradacinati, nu mai aveau reperele traditionale din spatiul ancestral si incercau sa le reproduca la oras. Pe de alta parte, ruptura de glie i-a predispus, oarecum, la diverse comportamente deviante.

Pe linga ei, in cartier exista si un procent destul de numeros de tigani (care, din cite stiu, au fost oameni ok), iar imediat dupa revolutie, tot aici, pe strada Tudor Goiciu, s-au strins cei mai multi negri si arabi din capitala in cel mai mare ghetto de emigranti din Bucuresti. Noi, copiii cel putin, i-am primit cu bratele deschise - arabul din clasa noastra, Shaffi Nagemeddin, a fost rasfatat de toata lumea. Si chiar era un baiat bun, prietenos care a invatat romana extrem de repede. Venea la scoala impreuna cu alti 15 pusti, irakieni, iranieini si sirieni, intr-o dubita alba, condusa de o doamna imbracata dupa cum cer toate traditiile islamului. De asemenea, mai exista o dubita alba (ambele fusesera primite de la o organizatie umanitara) care-i aducea pe micutii negri. Am avut un prieten negru foarte bun, Bobby - el mi-a dat sa ascult prima oara hip-hop si de asemenea, era obsedat de Darth Vader, banca sa fiind plina de caricaturi cu capatina Lordului Sith; iar, la desen, numai Darth Vader picta. (In paranteze fie spus, vocea grava a celebrului personaj din trilogia originala Star Wars a fost asigurata de un actor de culoare, James Earl Jones). Apropo de asta, pentru o scoala de cartier marginas, am avut niste invatatori si profesori speciali, extrem de buni - lucru care mi s-a parut natural atunci, cind eram mic, apoi nu l-am mai inteles. Aveam sa descopar, mai incolo, ca multi dintre ei, oameni cu adevarat deosebiti, avusesera tot felul de contre cu Partidul si fusesera ”deportati” la 165 ca un fel de exil / pedeapsa.

In afara de toti acestia, intreaga-mi copilarie mi-a fost “bintuita” de trei personaje: maturarul, tiganca care colecta sticle si bocitoarea. Indiferent de vreme si de vremuri, de cind m-am nascut si pina cind am parasit cartierul, in fiecare saptamina, ei au trecut pe acolo. “Maturi, maturi, maturi, avem!”, “Sticle, baieti! Sticle baieeeeti” si cintecul nesfirsit de jale (din care eu unul nu am inteles niciodata un cuvint) al bocitoarei s-au sedimentat stasnic undeva in background-ul amintirilor mele: nu pot sa ma gindesc la ”atunci” si “acolo”, fara sa nu-i aud, in surdina, si pe ei. La 17 ani, cind m-am mutat vizavi de Casa Poporului, in “buricul tirgului” cum ma tachinau fostii mei tovarasi, cele trei personaje si litaniile lor foarte vocale m-au urmarit si aici. Iar o vreme, cind ma trezeam dimineata in cinturile lor, credeam ca inca sunt in Berceni. Apoi, n-as putea spune exact cind, au incetat. Au trecut ani de atunci, nu pot zice ca le-am dus dorul. In aceasta duminica, insa, am fost trezit din nou de bocitoare. Iar astazi de dimineata, l-am vazut si auzit si pe maturar. La fel precum in basme si in istorie, personajele la un momentdat se intorc, invie. Criza financiara a ajuns in cartier…

One Response to “Aud din nou bocitoarea”

  1. Spiridusul Sef Says:

    Nu e corect ca acest post sa nu aiba comentarii! Eu l-am citit pina la capat. In alta ordine, eu nu am mai auzit bocitoarea de citiva ani buni. E-adevarat: criza financiara vine din centru si ajunge mai greu la periferie…:)

Leave a Reply