Vedi Napoli e poi muori

Imi este destul de greu sa scriu despre Napoli. Simt ca, intr-un fel, orasul si mai ales oamenii exotici care traiesc in el au atins o coarda sensibila a modului meu de a vedea lumea si m-au schimbat intr-un mod profund, desi acum imi este cu neputinta sa identific exact aceasta schimbare. Am mai vazut vitalitate sociala si exuberanta urbana dusa la extrem in Parisul turistic, in Salzburgul de noapte si la Cairo 24 din 24 de ore. Napoli este insa altceva.

Un napoletan imi spunea ca orasul sau nu are nicio legatura nici cu Nordul industrializat si modern, nici cu restul Mezzogiorno-ului (Sudul sarac al Italiei) din care face parte. Napoli are un ritm unic de a fi, haotic, nebun si aproape de neinteles pentru un strain… sau pentru un italian. Am stat in centrul istoric al Napule-ului (cum ii spun napoletanii), intr-unul dintre cele mai vechi cartiere, Sanita, locul din care s-a nascut Cetatea – un fel de Lipscani din Bucuresti. Astazi aici este paradisul emigrantilor, al traficantilor de droguri si al mafiotilor. Ziua Sanita-ul arata ca un viespar. Un puhoi pestrit de oameni de toate culorile erupe neintrerupt din cladiri vechi de secole pe alei inguste si sufocante spre magazine ieftine si guri de metrou. Cearceafuri uriase si bulendre colorate tipator sunt intinse la uscat pe toate balcoanele, mii de plante inunda ferestrele, statui cu Iisus si Maria incrustate in piatra cladirilor te privesc de sus blind, cu multa duiosenie, in zgomotul muzicilor din toate colturile pamintului. Noaptea, aici, ca si in peste 90% din oras, este tarimul motociclistilor. De la copii de nici 10 ani pina la batrinei simpatici, de la adolescente focoase si tatuate pina la muieri grase si dizgratioase, negri, sud-americani, asiatici si, bine’nteles, napoletani, curve, pesti, traficanti, carabinieri – toata lumea calareste intr-o anarhie inimaginabila biciclete cu motor, scutere, motorete si motocilete. Nimeni nu se duce exact nicaieri. Este pur si simplu un ritual social – te dai cu gasca cu motorul prin oras. Nebunia dureaza de la caderea serii pina spre ora 22.30, cind Sanita-ul, Cartierul Spaniol, piata Garibaldi si periferia intra in stapinirea drogatilor si a mafiotilor. Se spune ca acestia nu au absolut nimic cu tine daca nu faci parte din tagma lor, insa cind la 23 si ceva noaptea auzi vreme de 10 minute impuscaturi la nici doua stazi departare de locul in care stai, nu prea iti vine sa ii vezi la figura.

Piazza del Plebiscito

Diametral opus fata de acest chaos urban este Napoli-ul turistic – Mergellina, Posillipo, Via Toledo, Piazza Dante, castelele Novo si dell’Ovo, catedrala Duomo, Piazza del Plebiscito (foto), biserica Gesu Nuovo, Palatul Regal, Galleria Umberto, San Genaro de Poveri si multe, multe altele. Ti-ar trebui o luna pentru a vizita pe indelete toate vestigiile istorice care innobileaza vechiul regat mediteraneean. Iar toate aceastea au un farmec aparte, total diferit de ceea ce vedeti in Vest, in Budapesta, Vienna sau Frankfurt, rod al numeroaselor cuceriri si influente sub care a cazut orasul – spaniola, franceza, austriaca. Influente care au patruns adinc in aluatul cultural local – lingvistic, social si arhitectural – si au creat un melanj unic in Italia si in lume.

Exotica, scumpa, exclusivista, cu cladiri zugravite in culori calde si o priveliste asupra Golfului si Vezuviului care iti taie rasuflarea, agitata ziua, dar foarte linistita si romantica (si safe) noaptea – asa se prezinta intreaga zona de tarm de la Posillipo via Mergellina via Francesco Caracciolo via Partenope via Nazario Sauro pina in Molo Beverello. Aici se afla hoteluri de 5 stele si localuri de lux, insa gasesti si baruri in care cu nici 2 euro bei o cafea tare si delicioasa sau un Peroni rece sau maninci o inghetata fabuloasa cu nocciola, stracciatella si menta. Malul marii este pe tot parcursul noptii plin de indragostiti care, dupa ce isi fac promisiuni de dragoste vesnica in timp ce asculta Tiziano Ferro sau Laura Pausini, infasoara lanturi pe stilpii gardurilor, prind de ele lacate pe care isi scriu numele, iar apoi arunca cheia in mare.

Si pentru ca tot veni vorba de mincare… :-) , am avut ocazia sa maninc (de fapt sa infulec) cea mai buna pizza din Napoli. Localul se numeste Pizzeria L’Antica da Michele, se afla pe Via Cesare Sersale si traditia spune ca este cea mai veche pizzerie din lume, fiind atestata istoric din 1870. De la infiintare, dupa aceleasi retete neschimbate, aici nu se fac decit 2 feluri de pizza – Margherita (sos de rosii, mozzarela si busuioc) si Marinara (sos de rosii, oregano si usturoi). In ciuda compozitiei simple, naiba stie cum, au un gust absolut divin si sunt cele mai bune pizze pe care le-am mincat ever. Costa rezonabil, 4 euro, si pentru ca asa spune cutuma nu se prepara decit pizze superuriase. Insa, daca doriti sa serviti aici prinzul sau cina, trebuie sa va inarmati cu multa rabdare pentru ca localul este atit de faimos incit este full aproape non-stop, iar la prinz si seara veti gasi intotdeauna intre 30 si 50 de oameni care asteapta la coada, afara, cite o ora-doua, cu bonuri de ordine, sa intre inauntru. Un efort pe deplin meritat, daca te gindesti ca localul a fost supranumit de catre jurnalisti si experti culinari “Templul Sacru al Pizzei”. Gratie lui Peppe, baiatul comisarului-sef din Napoli si maestro pizzaioli aici, pe care am avut placerea sa-l cunosc si sa ma imprietenesc cu el, nu am platit tributul asteptarii si am fost introdus peste rind. Chestie pur romaneasca… sau, ma rog, napoletana :-)

Pentru ca acest post tinde sa devina un cirnat fara de sfirsit ma voi opri aici, deocamdata. Insulei Capri ii voi dedica un post separat (si probabil la fel de lung :-) ). Aici puteti vedea un scurt slide-show cu citeva din cele peste 700 de poze pe care le-am facut in vacanta.

7 Responses to “Vedi Napoli e poi muori”

  1. r cata Says:

    desi am vazut grupuri de oameni ciudati seara-noaptea (mai ales negri), n-am auzit nici o impuscatura… doar masina politiei…
    ps: ti-am zis ca pizza e ff buna :-)

  2. Marc EiC Says:

    Eu am avut “norocul” de a auzi impuscaturi, la 2 strazi de locul in care stateam, pe la 11 jumate noaptea. La inceput am crezut ca sunt focuri de artificii, am iesit pe balcon, nu am vazut nimic spectaculos pe cer, apoi s-au auzit niste urlete si liniste. A doua zi dimineata am aflat ca a fost o omerta soldata cu 1 mort si 3 ranati.

  3. cata_22 Says:

    am stat ceva timp in napoli,oras frumos,insa oamenii care locuiesc in el il fac mai putin frumos,iar din punctul de vedere al impuscaturilor pot sa spun k am auzit si eu chiar in spatele locului de munca,s-a auzit o impuscatura si apoi lume foarte multa se stransese “o nimik toata,doar o refuiala intre grupuri mafiote,in care murise unul dintre ei”

  4. ewa8228 Says:

    Prima data am cunoscut orasul in urma cu un an,in 2007 cand am ajuns in acel loc pentru a-mi cunoaste jumatatea.Dupa 3 luni de vorbit pe internet,desigur cu un veritabil napoletan am ajuns in frumosul oras Napoli,orasul cu cele mai calduroase persoane ce mi-a fost dat sa cunosc in viata mea.Ca si noi,napoletanii trebuiesc inainte de toate ascultati,intelesi.La fel si orasul are istoria si traditia lui si pot spune cu mana pe inima ca am ajuns sa cunosc o familie de napoletani veritabili…am mancat impreuna,am discutat si am observat ca acesti oameni au un mod diferit de al nostru de a vedea si judeca lucrurile…un mod oricum mai degajat de al nostru.Poate ca asa a fost sa fie,sa ajung sa imi gasesc fericirea exact la Napoli,cel mai frumos oras pe care l-am vazut.Indiferent de nationalitate,suntem cu totii egali,suntem oameni cu totii, cu traditiile si obiceiurie intr-adevar diferite,insa cu o inima absolut la fel.Nu ezitati sa vizitati Napoli,nici orasul Pompei si nu va feriti sa abordati o simpla discutie cu napoletanii,acesti oameni care traiesc si viseaza diferit de noi,oameni absolut minunati!

  5. Marc Says:

    Foarte frumoasa povestea ta, ewa. Si eu imi doresc sa ma intorc in Napoli si in Capri! :P

  6. Gomorrah | Clocky's Blog Says:

    [...] Dupa ce ati vazut filmul puteti afla mai multe despre regiunea Napoli aici pe blogul revistei Descopera. Asta ca sa faci o comparatie cu ceea ce gasesti in film. E interesant [...]

  7. Mihai Says:

    Din pacate nu am nimic bun de spus de Napoli. Sudul merita vizitat insa in Napoli trebuie sa fiti f. atenti este un oras extrem de periculos. De impuscaturi nu am avut parte insa 2 tipe din grupul nostru au fost atacate in plina zi. Primul atac s-a efectuat pe strada del Tribunali si al doile in piata Umberto. Probabil ca erau prea bine imbracate pentru Napoli. Au fost foarte traumatizate mai ales ca uneia i-au furat un ceas (nu era cine stie ce ceas insa sperietura a fost cu mult mai mare). Parerea mea este sa evitati Napoli sau sa fiti foarte atenti la hoti. De obicei actioneaza de pe motociclete si sunt extrem de agresivi.

Leave a Reply