Under The Sycamore Tree

The Forest este titlul unei melodii Vice, compusa de Andrei, care va intra pe urmatorul album al formatiei. Deocamdata se afla in stadiu de draft. Linia melodica, foarte armonioasa si usor de retinut, de tip balada melancolica lalaita, vine in contrapartida cu versurile intunecate si psiho: un tip isi omoara iubita, o aseaza in portbagajul masinii si o duce in padure, unde o ingroapa. Well, asta am facut si eu in ajunul Craciunului, dupa-amiaza spre seara. (Cineva trebuie sa ma fi blestemat pentru postul precedent).

Nu, n-am omorit pe nimeni, rolul ibovnicei ciopirtite a fost jucat de un rottweiler care i-a apartinut surorii mele. Un dulau foarte bine facut, in virsta de noua ani, care s-a imbolnavit in urma cu nici 10 zile, iar pe 24 dec, in ciuda tratamentelor aplicate de medicii veterinari, s-a prapadit. L-am dus impreuna cu Alexandru, cumnatul meu, la marginea Bucurestiului, in padurea Andronache. Am parcat masina, un Mercedes galben si vechi, am facut citiva pasi si am ales locul gropii sub un stejar. Am inceput sa sapam pe rind, pentru ca am avut o singura lopata. Era frig, dar usor-usor, pe masura ce groapa se adincea, ne-am incalzit. Am fumat o tigara. Pamintul era tare, dar nu bocna - am avut noroc ca inca nu inghetase bine. Am discutat despre ce inseamna, de fapt, teoria big bang-ului in acceptiunea fizicienilor, niste oameni simpatici, inteligenti si uneori geniali, dar care nu pot iesi din sistem (poate Newton a facut-o, totusi - cel putin la vremea lui). Ne-am dat seama ca alegerea gropii in apropierea stejarului nu a fost tocmai fericita: in pamintul precum cel de lut am dat de radacini, dar deja sapasem prea mult ca sa mai renuntam. Am discutat despre ce inseamna sa vezi cum unei fiinte i se scurge viata din ea. In jurul nostru, in padure, erau o multime de sticle goale si alte mizerii.

Cam pe cind a apus soarele, am terminat groapa. Eu am mai fumat o tigara. Ne-am dus la masina, am deschis portbagajul si am scos cainele. Alexandru l-a apucat de labele din fata, eu de cele din spate. Inca nu devenise rigid, dar a fost al naibii de greu. L-am dus la groapa, l-am culcat, l-am invelit cu un sac de plastic. Pe cap i-am pus o punga. Am inceput sa-l acoperim cu pamint. Am vorbit despre cit de fragile si trecatoare sunt toate si alte lucruri. Cind am terminat de pus pamintul, Alexandru m-a intrebat daca cred ca ar trebui sa batatorim mormintul. Am zis “da”. L-a tasat intai el, apoi m-a invitat si pe mine. M-a intrebat cum e. “Rau! Rau de tot” am zis. Era ca si cum tot pamintul acela nu ar fi existat. Pentru ca era inca moale, era ca si cum ai fi calcat direct pe cadavru. Era ca si cum n-ai mai vrea sa ai senzatia aia timpita niciodata.

Am terminat, ne-am intors la masina. Pentru ca pina atunci sezusem in frig, iar brusc am intrat la caldura si pentru ca eram incinsi de la sapat, ne-au dat mucii. Nu aveam batista sau servetele la noi. In cele din urma, eu m-am sters la nas cu mina. Mirosea a hoit. Pe drumul de intoarcere, am vorbit despre Stalin.

Andrei, man, you know shit about the forest! :P

Leave a Reply