6 ani in print, 6 zile in online

Nu am avut niciodata un ideal de jurnalist. Daca as face profilul unui ziarist care sa tinda spre statutul de model, in acceptiunea mea acesta ar trebui sa aiba incisivitatea si cinismul lui CTP, clarviziunea lui Tolontan, spiritul analitic al lui Cristoiu si, eventual, intelepciunea lui Cristi Lascu. Apropo de redactorul-sef al NG Romania, in urma cu cativa ani imi marturisea ca la revista-mama standardul este de 6 luni - atat trebuie sa petreaca un redactor pentru a scrie un articol. Documentare, strangerea de surse, gasirea specialistilor care sa certifice informatiile, editarea drastica a textului si modelarea permanenta a cuvintelor, precum vechii alchimisti petreceau luni sau ani neintrerupti in laborator, pentru a gasi Piatra Filosofala si Elixirul de viata lunga… trebuie sa fie un basm sa fii editor la National Geographic in US. Sa ai garantia ca produci un articol outstanding, o poveste care respecta toate exigentele academice si livresti, ce nu poate fi contestata mai de nimeni… dar care, in cel mai fericit caz, ar face trafic cu cel mult trei zerouri in coada! pierzandu-se in imensul ocean de mediocritate care este internetul.

Dupa 6 ani de print si 6 zile de online, inca mai cred ca poate exista o cale de mijloc intre calitate si comercial. Nu stiu deocamdata care e reteta exacta de a ajunge acolo, crezusem ca am reusit asta la revista, dar - pare-se - m-am inselat. Insa ceea ce am descoperit aici este ca in online se munceste pe rupte, de multe ori mult mai intens decat pe print. In ultima saptamana, nu am mai avut timp sa cast gura prin librarii si pe la MediaGalaxy, nu am mai scris nimic pe acest blog, nu m-am mai jucat pe calculator seara acasa, de abia am reusit sa citesc cateva pagini inainte sa pic ca un bolovan cu capul pe perna - nu am stat absolut nicio clipa degeaba. Online-ul nu iti permite sa lancezesti - faci asta si iesi automat din schema. Pe de alta parte, tot acest capital de timp & energie investite in internet cred ca pot fi focusate spre proiecte “palpabile”, cu substanta, care sa ramana… indiferent cat de digital si vremelnic este aproape tot ceea ce se petrece pe aici.

In toamna anului trecut, un prieten pe care nu l-am vazut niciodata mi-a scris o scrisoare. Sperand ca nu-l necajesc, o sa o public aici, asigurandu-l ca inca meditez la tot ceea ce mi-a zis si incerc sa actionez in aceasta privinta si pe portal.

“Dragă Marc,

Am scris azi o scrisoare unui prieten care nu mai vrea să comunice cu omenirea decât aşa. E un fotograf cunoscut şi autor a mai multor cărţi. Scrie foarte bine, e englez şi adoră atemporalitatea asta a scrisorilor. Mi-am scăpat plicul pe jos şi în timp ce mă aplecam după el, mi-au venit câteva idei deodată. Toate cu adresă către tine şi Descoperă. E ca şi cum ai strănuta în timp ce caşti, având şi o cană de cafea în mână. Şi dacă tot scriu scrisori azi, uite, îţi scriu şi ţie una.

Sunt la mine în birou şi mă uit pe geam cum plouă peste frunzele îngălbenite ale nucului din curte. Am revista voastră pe masă. Am răsfoit-o iar. Am citit una alta. Îmi dă aceeaşi senzaţie de loc în care încap prea multe deodată. Parcă e camera băieţilor mei, înainte de a fi puşi să facă curat dacă vor să mai iasă vreodată în viaţă în parcul de skate. Parcă cineva cu chemare şi talent trebuie să facă ordine în ea, să simplifice lucrurile, să mai taie din culoare, să sorteze mai nemilos vorbele şi pozele, să o scoată cumva din banalul care o pândeşte. Pentru că şi interesantul, nemaivăzutul, curiosul etc, dacă nu e făcut cum trebuie, tot ca informaţie bună de uitat în următoarele 3 secunde sfârşeşte.

Trăiesc cu conştiinţa clară că nu răul e marea noastră ameninţare, ci derizoriul, nesemnificativul, kitsch-ul dacă vrei. La ora asta cred că ce-i lipseşte revistei Descoperă e ceva atât de bine făcut, încât să te facă să te opreşti din răsfoit şi să cazi pe gânduri (ce expresie mişto). Sau mai rău, să te facă să laşi tot şi să pleci aiurea spre un loc despre care tocmai ai citit. Asta ar fi nişa menită să o transforme în altceva decât un internet pe hârtie, o culegere de poze şi informaţii de aiurea menite să uimească, pe repede înainte. Cu alte cuvinte, revista voastră are prea mult speed, are  nevoie de o încetinire, de oaze, de spaţii neangajate, aerate, gratuite, necomerciale. Metaforic vorbind, revista are nevoie de alb-negru. Cred sincer în treburile astea şi pentru că îmi pasă, mi-am propus să le spun. E lucru bun că veţi face acel studiu de piaţă şi veţi face schimbări. Sper să fie cu folos.”

4 Responses to “6 ani in print, 6 zile in online”

  1. numitul Andone Says:

    Lasa coane ca te recuperezi diseara la repetitii :)

  2. Marc Says:

    Ma recuperez mereu la repetitii :D Poate apari si tu cu ceva nou. Un duet cu un cor de chinezoaice, de exemplu :D

  3. cristi Says:

    “incât să te facă să te opreşti din răsfoit şi să cazi pe gânduri “… ce frumos spus, intr-adevar… esenta vietii ramane ca NOI sa gandim, si nu altii pentru noi. Ori scopul fiecarei carti, fiecarui text este sa ne duca la mediatie, sa ne puna pe NOI pe ganduri, nu sa ne spuna mura in gura… Eu am seri in care stau 6 ore la televizor si adorm apoi nemultumit, si altele in care o emisiune frumoasa de o ora ma pune pe ganduri, si inchid televizorul si stau sa ma gandesc la ce am vazut inca cateva ore, ori merg linistit la culcare… ce e viata asta, cu atata informatie, cat timp pierdem sa gasim altfel de filme, altfel de texte…

  4. Spiridusul Sef Says:

    Vezi Marc? Si altii spameaza frumos…si nu trebuie sa fie neaparat spiridusi, pitici, clowni sau mosi… DAR. Spiridusul Sef e numai unul! :)

Leave a Reply